Explorări altfel pentru copii în Cluj – activități sportive, creative și educative

de | | 5 Minute

Explorări altfel pentru copii în Cluj – activități sportive, creative și educative

Deseori oferim idei și recomandări de activități pentru cei mari, însă adevărul este că cei mici sunt cei care au constantă nevoie de activități prin care să își consume energia și prin care să învețe lucruri noi. Din fericire, în Cluj avem o multitudine de opțiuni prin care și copiii pot explora orașul altfel: prin activități sportive, creative și educative. 

Ei sunt de obicei extrem de activi și au nevoie de activități care să-i stimuleze și prin care să descopere lumea, noi idei, concepte și experiențe. Știți deja că noi suntem exploratori și aventurieri, așa că și pentru cei mici recomandăm activități care să le stârnească interesul prin învățare directă din natură, dar și prin activități ingenioase și creative în spațiile kid friendly din oraș. 

Începem așadar lista recomandărilor de explorare și cunoaștere altfel pentru copii cu activități sportive:

Explorări altfel pentru copii în Cluj

Distracție în inima orașului. Pentru zilele în care vă doriți să ieșiți cu copiii la activități în aer liber, parcurile din oraș pot găzdui familiile în căutare de petrecere a timpului calitativ. Avem bazele sportive și parcurile care sunt numai bune pentru plimbări cu bicicleta sau cu rolele. Pentru astfel de activități este musai să aveți și echipament de siguranță adecvat, căci știm că oricât de bine pedalăm, accidentele se întâmplă și nu vrem ca ziua de relaxare să se termine cu supărare. În această situație, cei de la Bella Bike sunt pregătiți cu echipamente sigure, dar și cu un univers de biciclete pentru cei care sunt în căutare. 

Tot în parcurile din Cluj și tot pedalând, pe lista activităților entuziasmante pentru cei mici sunt și plimbările cu barca pe lac. Ori pe Lacul Chios, ori pe Lacul Gheorgheni, lebedele și dragonii își așteaptă vizitatorii în zilele calde. 

Explorări altfel pentru copii în Cluj sport si aventura

Sport și aventură. Și pentru că energia trebuie uneori consumată prin activități mai active decât o plimbare în parc sau o tură cu bicicleta, vă propunem câteva activități distractive prin care copiii își pot testa limitele. Sportul este important și trebuie introdus în rutina copiilor devreme, iar prin activități precum cei de la Jumping house oferă, copiii își vor consuma energia printr-o activitate însoțită de râsete și bucurie. Alte activități similare sunt Laser Tag sau Paintball, unde copiii pot să-și dezvolte și latura competitivă, dar pot înțelege și de ce munca în echipă este importantă. În funcție de vârstă, pe listă mai includem și activități precum escalada la centrele de escaladă din oraș, dar și parcurile de aventură. Garantăm că toată lumea va pleca încântată și cu povești de spus mai departe. 

Explorări altfel pentru copii în Cluj sport si aventura

Aventurieri prin oraș. Îndrăgim orașul în care locuim și vrem ca cei mici să crească și ei admirând cultura și istoria care ne înconjoară, așa că propunem o altfel de aventură. Un ghid al orașului alături de cei de la Cluj Guided Tours în care cei mici pot învăța câte ceva despre fiecare monument, statuie sau stradă pe lângă care trec. Ghidurile de acest tip pot fi friendly și pentru cei mici atunci când știm cum să le câștigăm atenția și cum să le oferim informațiile pe înțelesul lor. 

Explorări altfel pentru copii în Cluj cluj guided tours

Ateliere creative. Câteva locuri din Cluj unde copiii își pot folosi creativitatea prin activități care le pun mintea la contribuție găsim la Picapam sau la Hugs and Mugs. Aceste două cafenele oferă locuri de joacă pentru copii, unde părinții se relaxează în timp ce cei mici creează noi tablouri numai bune pe lipit pe frigider sau noi obiecte de decor pentru casă. Evenimentele organizate de ei sunt diverse, de la ateliere de pictură la creare de obiecte handmade, ateliere de gătit sau experimente științifice. Toate le oferă ocazia piticilor să-și pună mintea la contribuție, dar și să socializeze cu ceilalți copii. 

Explorări altfel pentru copii în Cluj picapam

Exploratori ai trecutului și a viitorului. Copiii învață mult mai rapid atunci când văd lucrurile cu ochii lor, așa că vizele la muzeu trebuie să fie incluse pe lista tuturor părinților. Cele mai entuziasmante pentru copii pot fi Muzeul Zoologic/Vivariul, Muzeul Botanic/Grădina Botanică, Muzeul Etnografic al Transilvaniei sau Parcul de animale Moara de Vânt. Toate pun la dispoziția părinților moduri interactive de a descoperi lumea animalelor și a plantelor. 

Steampunk & Fantasy Museum este și el, cu siguranță, o oază de cunoaștere și uimire pentru copii datorită lumii fantastice create de instalațiile muzeului. 

Explorări altfel pentru copii în Cluj muzeul zoologic

Educație prin teatru și film. Deși copiii pot sta cu nasul în televizor și acasă, absorbiți de povești și desene animate, noi recomandăm ieșirile la film la cinematografele din oraș. Experiența este alta, iar proiecțiile sunt mereu alese pentru a stârni curiozitatea micuților. Cinema ARTA, Mini reactor, Cinema Dacia și Cinema Mărăști își așteaptă vizitatorii în fiecare weekend la proiecții distractive și educative. 

Mai mult, o altă experiență inedită prin care copiii își pot întâlni personajele preferate este teatrul. La Teatrul de Păpuși Puck weekend-urile se transformă în lumi de poveste care invită copiii la după-amiezi magice. 

Explorări altfel pentru copii în Cluj teatru

Explorări în natură. Pentru zilele în care vă doriți altfel de explorări, recomandăm să vizitați tot ce are județul de oferit la doi pași de oraș. Pentru zilele calde, picnicurile, activitățile sportive sau drumețiile se pot face în pădurea Făget sau în pădurea Hoia Baciu, dar și puțin mai departe, în Cheile Turzii, La Stufăriș, Rimetea, Cheile Turenilor, Tarnița, și lista continuă. Noi venim cu astfel de recomandări mereu, așa că vă invităm să descoperiți noi destinații aici

Și, bineînțeles, pentru zilele de iarnă, cu zăpadă, drumețiile în aceleași locații vă pot oferi peisaje magice și aventuri distractive cu sania, iar zilele de schi vor lăsa toată familia cu obrajii îmbujorați. 

Acestea au fost recomandările noastre de care copiii se pot bucura alături de părinți pe tot parcursul anului, însă în fiecare anotimp Clujul găzduiește festivaluri și evenimente care dau viață orașului pentru entuziasmul celor mici. Festivalul Stradal WonderPuck, de exemplu, are loc de obicei în Septembrie, Iulius Mall invită copiii în parc și în locație la evenimente educative sau ateliere de creație tot timpul, iar restul locațiilor din oraș pregătesc și ele periodic distracții pentru toată lumea.

Noi vi le prezentăm mereu în articolele noastre cu recomandări de evenimente, așa că tot ce aveți de făcut e să ne urmăriți aici și pe Facebook și Instagram pentru a afla mereu noutățile. 

Surse foto: Baza Sportivă Gheorgheni, Dan Maxim, Cluj Guided Tours, Jumping house, Gravity –  sală de escaladă, Picapam, Muzeul Zoologic UBB, Teatrul de Păpuși Puck, Mini Reactor.