Electric Castle lansează documentarul „When Time Stood Still”, povestea creativității într-un an al izolării
Când întreaga lume intră în carantină și toate evenimentele cu public sunt suspendate, artiștii au nevoie de solidaritate, validare și reconectare la sursele de inspirație. În vara lui 2020, Electric Castle Creative Camp a fost pentru 40 de muzicieni români o sursă neașteptată de creativitate, loc de regăsire și reîntâlnire. Povestea acestui proiect este acum spusă prin „When Time Stood Still”, documentarul ce se lansează, astăzi, pe canalul oficial de youtube al festivalului aici: http://bit.ly/WhenTimeStoodStill
Documentarul regizat de Anton Groves (premiul Zilele Filmului Românesc, Cel Mai Bun Scurtmetraj, TIFF 2019) pornește de la imaginile surprinse de-a lungul celor 6 săptămâni de tabără, completate cu interviuri realizate la câteva luni distanță, în care artiștii definesc principalele lucruri rămase în urma întâlnirii.
„Am regăsit în mine artistul de acum 20 de ani, am colaborat cu oameni cu care nu credeam ca o să colaborez vreodată”, cuvintele lui Mihai Câmpineanu (Michi -Șuie Paparude) concentrează experiența tuturor celor 40 de artiști prezenți în tabăra de la Cochilia. Depășirea barierelor legate de stilul muzical, întâlnirile ad-hoc, fără program de studio, fără limitări de timp, a redeschis apetitul de explorare artistică.
„EC Camp mi-a schimbat fundamental ideile despre producția de muzică, mi-a dat șansa să mă întorc la copilul din mine, care era doar tehnic, un inginer de sunet, și să văd totul din altă perspectivă”, explică Herodot, artistul din spatele proiectului Sunrise Hub și unul dintre mentorii taberei.
Coloana sonoră a documentarului va fi, în sine, o revelație pentru fanii artiștilor prezenți în tabără. Multe dintre piese sunt realizate chiar în EC Creative Camp și redau foarte bine starea de spirit din acel moment, de inspirație multiplicată prin diversitatea grupului de artiști. „When Time Stood Still”, piesa semnată de Doc (CTC) care dă și numele documentarului, „Ce bine că știu cânta”, Subcarpați, sau „Awesome Looking Forward”, de Cosmin TRG se vor regăsi, în curând, pe un album editat pe vinil pe care Electric Castle îl pregătește pentru lansare.
Dincolo de imaginile din spatele scenei, de interviuri inedite cu artiști mai cunoscuți, precum Subcarpați, CTC, Golan, Adi Despot sau Valeria Stoica, sau artiști aflați la început de drum, realizatorii documentarului îți doresc ca publicul să primească o conexiune diferită cu ceea ce înseamnă creația muzicală și, astfel, să înțeleagă și să susțină oamenii care fac posibilă experiența Electric Castle, an de an.
When Time Stood Still este un proiect Electric Castle realizat în coproducție cu Studio Set. Acesta este cel de-al doilea documentar produs de echipa Electric Castle Festival, după Festival – A Concert for No One. A concert for Everyone, lansat anul trecut în iulie și disponibil pe Netflix.
Comunicat de presă
Pentru a fi la curent cu noutățile despre festival, urmărește rubrica specială dedicată lui » AICI.