Obiceiuri de Dragobete – obiceiuri și tradiții

de | | 2 Minute

Obiceiuri și tradiții de Dragobete

La noi, Dragobete era ziua când fetele și băietii se îmbrăcau în haine de sărbătoare, și dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și tamăioase pe care le puneau la icoane pentru a le păstra până la Sânziene când le aruncau în apele curgătoare. Dacă întamplător se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau mai apoi în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele:

„Floride fragă
Din luna lui Faur
La toată lumea să fiu dragă
Urâciunile sa le desparți”.

Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxă sărbătorește Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei și a bunei dispoziții.

În dimineata zilei de Dragobete. fetele și femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau și se spălau cu apa astfel obținută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor.

De obicei, tinerii se adunau mai mulți la o casă pentru a-și „face de Dragobete”, fiind convinși că în felul acesta vor fi îndrăgostiți întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma adesea într-o adevărată petrecere cu mâncare și băutură. De multe ori, băieții mergeau în satele vecine chiuind și cântând peste dealuri pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. Era o sărbătoare a grupurilor de tineri care ieșeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau și se îmbrățișau. Avea toate trăsăturile unei sărbători premăritale, de antamare a unor relații între tinerii din comunitate ce anticipau nunțile.

Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urâciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-și face jurăminte de prietenie.

Se mai credea că în ziua de Dragobete păsarile nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile, iar  păsarile neîmperecheate acum rămâneau fără pui peste vara. Oamenii bătrâni țineau această zi pentru friguri și alte boli.

Dragobetele era sărbătorit în unele locuri și la data de 1 martie, deoarece se considera că el este fiul Dochiei și primul deschizător de primăvară.

Sursa: CrestinOrtodox.ro
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fii în pas cu noutățile, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook