Două premiere la Teatrul Maghiar de Stat
În prima săptămână a lunii martie, Teatrul Maghiat de Stat Cluj a pregătit publicului său două premiere. Astfel, luni, 2 martie, ora 20.00, este programat spectacolul Dorința de Franz Xaver Kroetz, regia: István Albu, iar vineri, 6 martie, ora 20.00, va avea loc reprezentaţia cu Văduva Karnyó şi cei doi zburdalnici de Mihály Csokonai Vitéz, în regia lui Attila Keresztes. Din motive obiective, data premierei spectacolului Dorinţa a fost schimbată din data de 27 februarie, pe 2 martie.
Conferința de presă organizată cu ocazia celor două premiere a fost moderată de către András Visky, directorul artistic al Teatrului. Regizorul István Albu a vorbit despre repetițiile la spectacolul Dorinţa şi a subliniat că a fost o muncă specială, mai ales datorită relației dintre personaje şi a atmosferei intime.
Despre Attila Keresztes, regizorul spectacolului Văduva Karnyó şi cei doi zburdalnici, András Visky a precizat că se joacă cu formele, iar acest joc nu este eclectic, ci unul ironic. Scrisă în 1799, piesa este de fapt grotescă, perfect compatibilă cu teatrul contemporan, a precizat Attila Keresztes. Scenografia și muzica ilustrează această dualitate; lumea secolului XVIII şi contemporanitatea fiind unificate prin estetica grotescului.
András Visky a mai atras atenția celor prezenţi asupra faptului că, între 24 și 28 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Teatrului, Teatrul Maghiar de Stat Cluj va organiza o microstagiune. Publicul va putea vedea cinci spectacole (Cel care închide noaptea, Vizita bătrânei doamne, Dorința, Unchiul Vania şi #cântecdelebădă). Pachetul promoțional pentru aceste spectacole va costa 90 lei (preț întreg), respectiv 60 lei (preț redus).