De jucat n-au știut să joace, dar nici de comunicat n-au știut să comunice

de | | 6 Minute

De jucat n-au știut să joace, dar nici de comunicat n-au știut să comunice.

Weekend-ul trecut a avut loc, pe Cluj Arena, unul dintre cele mai importante meciuri de fotbal din ultimii ani, partida amicală dintre naționala României și cea a Spaniei. Acest meci a contat pentru pregătirea jucătorilor înainte de campionatul european de fotbal EURO 2016 care va avea loc în această vară.

Privind mai mult de la nivelul solului, jocul pe teren de către cele două formații a fost unul destul de slab, ca să nu îi spunem jenant, asta mai ales că în tribune au fost prezenți aproape 30.000 de suporteri. Deși toate biletele au fost vândute în timp record, nu toate locurile din tribune au fost ocupate, în zona family, dar și în zona peluzei sud, la nivelul 1, fiind mai multe zone cu scaune libere.

Meci slab făcut de jucătorii români

România, antrenată de Anghel Iordănescu, a început partida cu un prim 11 format din jucătorii: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, D. Grigore, Filip – Pintilii, Hoban – A. Popa, Stanciu, Stancu – Andone. De partea cealaltă, naționala Spaniei, antrenată de Vicente Del Bosque, a început meciul cu jucătorii: Casillas – Perez, Pique, Bartra, Alba – Koke, S. Roberto – Pedro, D. Silva, Nolito – Alcacer.

Primele minute ale meciului au fost jucate în jumătatea de teren a românilor, spaniolii venind cu elan mare pe stadionul din Cluj. Abia după primele 15 minute, jucătorii români au reușit să ajungă aproape de poarta apărată de Cassillas, dar toate mingile șutate de către jucătorii români au trecut pe lângă poartă. Următoarele 70 de minute au fost derulate parcă în reluare, românii șutând pe lângă poartă, uneori încurcându-se între ei, iar jucătorii spanioli jucând foarte slab pentru a ajunge la nivelul de joc al românilor. Ultimele cinci minute au fost cele mai frumoase, spaniolii pornind în sfârșit „motoarele”, drept pentru care au și avut câteva șanse de gol dar apărarea și-a făcut datoria cu succes iar meciul s-a terminat cu un „mulțumitor” egal de 0-0.

De jucat n-au știut să joace

Antrenamentele celor două naționale

În ziua precedentă meciului, jucătorii români au efectuat un antrenament pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din cartierul Gruia (Stadionul CFR), asta pentru a proteja gazonul de pe Cluj Arena, acolo unde a avut loc și conferința de presă. Inițial conferința de presă a fost anunțată ca vă avea loc pe Cluj Arena dar cu doar două ore înainte de aceasta reprezentanții FRF au postat pe site-ul federației mutarea conferinței. Naționala Spaniei s-a antrenat, în schimb, pe Cluj Arena, acolo unde au avut loc conferințele de presă de înainte de meci, dar și unde și-au făcut fotografie, de grup.

Naționala Spaniei va dona toți banii încasați de pe acest meci, printr-o convenție anuală, Federației Regale de Fotbal din Spania pentru burse și ajutoare de studiu pentru tinerii fotbaliștii cu condiții modeste.

Program de educație

Dimineața zilei evenimentului sportiv a debutat cu o conferință de presă, la Grand Hotel Italia, la care a participat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, jucătorul Claudiu Keșeru și reprezentantul Editurii Niculescu, Andrei Niculescu, unde a fost lansat un program și un manual alternativ de matematică pentru clasa a-IV-a, iar pentru promovarea acestuia pe tricourile tricolorilor fiind scrise formule matematice. Conferința a fost anunțată, așa cum (nu) era de așteptat de la FRF, la miezul nopții, cu 11 ore înainte de aceasta.

Despre acest program, Răzvan Burleanu a declarat: „Vrem să ne implicăm și în educație și dorim să prevenim abandonul școlar. Manualul va fi disponibil în librării din toamnă, însă va exista un prototip încă din aceste primăvară. Vă vom surprinde și cu alte proiecte, unul dintre ele este cantonamentul de matematică”, a declarat Răzvan Burleanu. El a promis că acțiunile de acest gen nu se opresc aici și că vor mai exista, anul acesta, evenimente și programe pentru ajutorarea copiilor.

De jucat n-au știut să joace

Forfotă înaintea meciului

Cu câteva ore înainte de meciul eveniment, în fața stadionului Cluj Arena era forfotă mare, suporteri din toate colțurile țării, dar și de peste hotare, venind să își vadă idolii. Tot în afara stadionului a fost amenajat și un fan zone de către companiile partenere.

Contrele organizatorilor

Pe teren, cu mai puțin de două ore înainte de fluierul de începere a meciului, lucrurile au stat altfel, fotografii acreditați au avut parte de un moment absolut jenant, cei care se ocupau de partea de securitate a lotului spaniol fiind în neconcordanță cu organizatorii de la Federația Română de Fotbal. Jurnaliștii care nu au reușit să ajungă decât cu câteva minute înainte de primul fluier al meciului au trebuit să vadă meciul la televizor, cei care nu și-au ridicat acreditarea media nefiind lăsați, de către forțele de ordine, să intre.

În tribune, suporterii ocupau tot mai multe locuri, semn că abia așteptau să înceapă meciul. În zona VIP, Emil Boc, Vasile Dâncu, și alți reprezentanți ai fotbalului românesc, dar și oameni de afaceri, își făceau apariția.

De jucat n-au știut să joace

Mult „zgomot” pentru nimic

Reporterii, au fost împărțiți pe două zone, cei de la etajul 1 (masa presei) și cei de la etajul 5 (zona tv). Dacă la nivelul solului se simțeau cele 6-8 grade Celsius, câte erau la ora 21:45, ora de începere a meciului, la ultimul etaj al Cluj Arena a avut loc o supraîncălzire a unui hard-disk, așa cum reprezentanții Cluj Arena au declarat, potrivit Monitorul de Cluj, dar care nu a afectat buna desfășurare a meciului.

Suporteri ridicați de mascați

Totuși, câțiva suporteri în zona peluzei nord a stadionului, au fost singurii care au luat contact cu forțele de ordine și cu jandarmii, asta după ce au afișat un banner și au aprins mai multe torțe, acest lucru fiind interzis. Fumul emanat de torțe a cuprins stadionul pe toată perioada reprizei secunde. La etajul inferior al aceleași zone, mai mulți suporteri ai jucătorilor echipei spaniole aveau și ei pancarte în limba spaniolă și steaguri majoritatea fiind a Spaniei.

De jucat n-au știut să joace

Promisiunile președintelui FRF

Anteriorul meci al naționalei României la Cluj-Napoca a avut loc pe data de 6 septembrie 2008, atunci când tricolori au jucat împotriva naționalei Lituaniei, pe stadionul CFR, pierzând meciul cu scorul de 0-3.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a promis că astfel de meciuri, amicale sau oficiale, vor mai avea loc, de acum înainte, la intervale mai scurte de timp, neprecizând dacă în fiecare an sau măcar o dată la 2-3 ani. Sperăm să se țină de promisiune.

Echipe:
România: 12. Tătăruşanu – 22. Săpunaru, 6. Chiricheș (cpt.), 21. Grigore, 3. Filip – 8. Pintilii (14. Ropotan, min. 90), 5. Hoban – 7. Popa (11. Torje, min. 61), 10. Stanciu (17. Sânmărtean, min. 85), 19. Stancu 25. Ivan, min. 66), 9. Andone (24. Rusescu, min. 74). Antrenor: Anghel Iordănescu
Rezerve neutilizate: 1. Pantilimon, 23. Lung – 2. Mățel, 4. Moți, 13. Keșeru, 15. Găman, 18. Hora, 20. Tănase, 26. Toșca

Spania: 1. Casillas (cpt.) – 19. Mario Perez, 3. Pique (17. Nacho, min. 52), 4. Bartra, 18. Jordi Alba – 8. Koke, 25. Sergi Roberto (10. Fabregas, min. 59) – 11. Pedro (13. Mata, min. 66), 21. David Silva (7. Morata, min. 79), 24. Nolito (22. Isco, min. 46) – 9. Alcacer (20. Aduriz, min. 59). Antrenor: Vicente del Bosque
Rezerve neutilizate: 12. De Gea, 23. Rico – 2. Azpilicueta, 6. San Jose, 14. Thiago, 16. Juanfran

Dan Porcuțan
Redactor Cluj.com

Fotografii din timpul meciului amical de fotbal România – Spania

De jucat n-au știut să joace

De jucat n-au știut să joace

De jucat n-au știut să joace

De jucat n-au știut să joace

De jucat n-au știut să joace

De jucat n-au știut să joace