Datini, obiceiuri și tradiții în Răchițele, comuna Mărgău, județul Cluj
Foto-Redactor: Maria-Cristina Mihuț
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Multumim voluntarului nostru – Maria-Cristina Mihuț – pentru culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor și redactarea textelor, precum și pentru toată implicarea sa în promovarea zonei.
După cum se ştie, satul este locul unde eşti mai aproape de cer, de stele, de tradiţii, susurul izvoarelor, mai aproape de Dumnezeu…
În cadrul obiceiurilor calendaristice, sărbătorile de iarnă şi colindatul în sine, prin caracterul lui agrar şi cel de urare într-o perioada critică a anului (a morţii Soarelui ), este bine reprezentat în zonă.
Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă încep o dată cu lăsarea postului. Postul este o perioadă prohibică în care comunitatea întrebuinţa un regim alimentar vegetarian, excluzând produsele animaliere şi băutura. Printre alimentele cele mai folosite în acest timp erau cartofii, fasolea şi varza.
În această perioadă, când nopţile sunt din ce în ce mai lungi şi când muncile pe câmp s-au terminat, iar prelucrarea lemnului se făcea ocazional, începeau muncile micii industrii casnice – scărmănatul lânii şi torsul ei, din care se ţesea pânză şi se confecţiona îmbrăcăminte.
La lumina lămpii cu petrol, femeile se adunau în habă (sezătoare), unde fiecare femeie trudea să-şi toarcă caierele de cânepă sau lână. Erau momente de reculegere spirituală, un bun prilej de a învăţa colinde, a spune poveşti, întâmplări vechi sau de a depăna amintiri. Tot aici se alegeau valcazăii colindătorilor şi se vorbea despre posibilii şefi pentru turmele de oi. La haba de fete participau la o anumită oră din noapte şi feciorii. Pentru a face haba cât mai distractivă, se organizau diferite jocuri şi se învăţa grăitul colacului, cârnaţului, pălincii, banilor.
Alături de colinde şi colindat, ce antrenează întreaga suflare a satelor, un loc important în viaţa rustică îl ocupa hora satului, astăzi organizat într-o măsură mică la marile sărbători. În satul Răchiţele, jocul se făcea la şură, a doua zi de Crăciun, după ce ieşea lumea de la biserică. Un alt obicei din sat este claca de gheme. Femeile care aveau foarte mulţi copii şi nu-şi puteau termina de tors cânepa la timp, erau ajutate de cele care reuşeau să-şi finalizeze mai repede torsul cânepii, iar acestea organizau claca, moment în care li se aduceau ghemele de cânepă. Era concurenţă între femei, care a tors mai subţire, care a făcut ghemul mai strâns, care l-a împodobit mai frumos. În prezent în sat nu se mai face nici claca şi nici haba. Claca se practică doar pentru a ajuta o femeie văduvă la cositul şi strânsul fânului, dar şi aceasta foarte rar. Această „clacă” se face în zi de sărbătoare, după-masa, când familiile nu lucrează pe proprietatea lor. În habă mai erau şi alte obiceiuri care se practicau, unul dintre ele fiind „frijerea gâştii”.
Frijerea gâştii:
Gâsca începea de la o fată şi un fecior care-şi erau mai dragi. Feciorul fura fusul sau acele (de croşetat) şi nu le da până îl ţuca; dacă rămânea feciorul, chema altă fată la el şi o pupa; dacă rămânea fata, chema alt fecior la ea, astfel că toate fetele şi toti feciorii trebuiau să frigă gâsca. Dacă nu, se lua cureaua şi cine nu voia să meargă la gâscă, primea o curea. Se stătea în habă până pe la 1-2 după miezul nopţii. Apoi o fată şi un fecior, care îşi erau dragi, luau fuiorul fetei, îl făceau 2 mototoale, le puneau pe masă şi le dădeau foc. Dacă luau foc şi fumul se ridica drept în sus, iar fumurile se împreunau, atunci se zicea că se căsătoresc.
În seara de Ajun, o mare parte din locuitorii satului se adună şi astăzi la casa parohială, unde preotul citeşte rugăciunea de mulţumire a parcurgerii postului şi dezlegare a colindatului. De aici, ceata de colindători pleca la colindat de-a lungul satului.
Portul
Fetele erau îmbrăcate cu costume vechi, cu opinci, poale de pânză de cânepă, spăcel, şorţ, năframă neagră sau cu flori pe margine. Şorţul era de culori diferite, albastru, violet sau cu flori mai puţine, iar cămaşa cu trăsură o îmbrăcau numai la sărbători şi duminica. Feciorii aveau cămeşi din pânză, ciorapi de lână (iarna) şi pantaloni de stofă.
