Cum va fi lumea după COVID-19? | Concurs „Clujul Scrie…”

de | | 2 Minute

Cum va fi lumea după COVID-19?

Epidemia aceasta ne-a luat prin surprindere pe toți. Nu suntem încă nici în acest moment atât de pregătiți cum ar trebui să fim. Aceasta este cel mai grav, dar bineînțeles totul se va termina și atunci noi toți o să fim fericiți o perioadă, după care o să reintrăm în starea de melancolie, de depresie și de nemulțumire.

Dar până atunci, hai să vedem cum cred eu că va fi.

Hmm, sunt convinsă că toți sperăm să fie mai bine după această epidemie, dar eu consider că va fi un haos peste tot deoarece toți o să alergăm dintr-un loc în altul să ne reluăm obiceiurile. Parcurile o să se aglomereze, o să ne bucurăm în acest timp de aerul curat, de plimbare, mall-urile se vor aglomera, o să luăm masa în oraș. Fericirea o să se vadă pe chipul fiecăruia dintre noi.

O criză economică care va fi următoarea cauza care va apărea după epidemie. Într-un fel, o să fim fericiți că o să ne revedem, o să ne putem îmbrățișa, putem să ieșim împreună.

Tot ceea ce ne învață acum carantina este să fim puternici și să ne cunoaștem limitele, să reluăm conexiunea aceea frumoasă de familie, să învățăm să apreciem mai mult natura și să cunoaștem locurile frumoase din țara noastră.

Eu personal îmi doresc după această epidemie să vizitez locurile fantastice, pe care nu am avut ocazia până acum să le onorez. Să apreciez mai mult timpul, pe care îl pot oferi familiei, prietenilor, să îmi organizez timpul mult mai bine.

Dar până atunci să nu uităm să fim pozitivi și să sperăm că o să treacă cât mai repede, pentru că totuși ne așteaptă marea noastră iubită și munții noștri misterioși care sunt fericiți când descoperim câte un loc de rai.

Autor: Cristina Ileana


Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:

Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.