Trasee de poveste | Cu bicicleta pe lângă Cluj, în căutarea simplității
Când nu te aștepți să mai găsești simplitatea în oraș, o poți urmări cu bicicleta pe lângă Cluj. Ce poate fi mai frumos decât să te trezești dimineața, să te urci pe două roți și să simți libertatea și liniștea de peste lumea rurală, cu peisajele ei de poveste? Colțișoarele de natură pe care le găsim la doi pași de Cluj respiră frumusețe și armonie, satele se descoperă în toată splendoarea arhaică și bogată a vieții trăite în tihna veșniciei, iar oamenii îți inundă sufletul cu pace, simplitate și ospitalitate.
Foto: @kissadam
Pentru a te ajuta să te reconectezi cu natura, îți propunem câteva trasee de parcurs cu bicicleta pe lângă Cluj, ce sunt accesibile pentru oricine dorește să iasă din zona de confort și să experimenteze sufletul satelor, văilor și munților din inima Transilvaniei.
Pedalări spre liniște și simplitate
De la ture ușoare, de câteva ore, accesibile și pentru cei mai puțin antrenați fizic, până la cale mai dificile, de o zi întreagă, care necesită un nivel cel puțin mediu de antrenament și experiență în cicloturism, toate sunt potrivite pentru iubitorii de aventură, oameni și povești de neuitat scrise cu ajutorul pedalelor.
În principiu, traseele pe care le poți parcurge cu bicicleta pe lângă Cluj nu prezintă dificultăți tehnice semnificative și nu cer decât un pic de condiție fizică, adecvată lungimii traseului și diferențelor de nivel. Sugestiile noastre te vor purta pe drumuri de munte pavate cu liniște și copaci, sate cu case răsfirate, văi apusene uitate de timp sau alte locuri pline de un farmec aparte, care îți vor rămâne întipărite în suflet pentru multă vreme.
#Traseul 1: Cluj-Napoca (Calea Baciului) – Corușu – Sumurducu – Șardu – Turea – Băgara – Macău – dl. Surpat – Gârbău – dl. Crucii – Nădășelu – Mera – Cluj-Napoca (Calea Baciului)
Lungime: 63 km
Acesta este un traseu de interes (multi) cultural ridicat, întrucât traversează o succesiune de culmi și văi la nord-vest de Cluj-Napoca și trece prin 15 sate cu potențial turistic deosebit. Aici găsim multe monumente istorice, printre care 15 multiseculare biserici de lemn sau de zid și conacul Conacul Laszay – Filip din Nădășelu. Ruinele bisericii în stil gotic din Șardu, biserica de lemn din Macău sau biserica de lemn românească din Sumurducu sunt oaze de liniște și tradiție religioasă care îți vor stimula curiozitatea și nevoia de simplitate.
Traseul este potrivit pentru orice vârstă, fiind de dificultate medie și parcurgând în principal drumuri asfaltate sau de pământ, destinate căruțelor. Mai mult, aceste locuri de o frumusețe impresionantă oferă și posibilitatea campării, astfel încât te poți bucura de o noapte liniștită sub cerul înstelat al Transilvaniei de poveste.
#Traseul 2: Cluj-Napoca – str. v. Fânațelor – Fânațe – Câmpenești – l. Câmpenești – Apahida – Sub Coastă – dl. Fânațele Satului – Cluj-Napoca
Lungime: 32 km
Fiind un traseu care traversează mai multe culmi și văi, această propunere de drumeție ne conduce din nordul municipiului Cluj-Napoca la salba de lacuri superbe de la Câmpenești. Întoarcerea se poate face de la Apahida pe drumurile puțin umblate de pe malul stâng al Someșului Mic, printr-o zonă deosebit de frumoasă și pitorească. Câteva ore de pescuit în această zonă splină de râuri și pârâuri reci nu ar face decât să sporească și mai mult farmecul excursiei tale cu bicicleta pe lângă Cluj.
Acest traseu este de dificultate medie, cu urcușuri și coborâșuri multiple, fiind potrivit pentru orice iubitori de aventură și expediții inedite. Pe parcursul celor 32 de kilometri, te vei întâlni cu numeroase peisaje spectaculoase, gata să fie imortalizate în fotografii unice, și cu locații potrivite pentru picnicuri sau campare. Traseul se întinde în proporție de 70% pe drumuri pietruite destinate căruțelor, în timp ce restul sunt șerpuiri și ulițe de pământ, gata să te adăpostească de căldura zilei prin brazi și copaci seculari.
#Traseul 3: Cluj-Napoca (Nodul N) – Făget – Râtu Penii – dl. Pleșu – dl. Bălții – La Țâclă – Deleni – Micești – l. Micești – vf. Peana – Casele Micești – Făget – Cluj-Napoca (Câmpului)
Lungime: 52 km
Probabil cel mai frumos traseu prin Făget, acest itinerar cuprinde deplasări spectaculoase pe culmea Feleacului și prelungirea ei sudică, printre văile Hășdatelor și Micușului. Pentru întoarcere, se poate merge pe la lacul Micești și peste vârful Peana, locuri cu multe păduri, biserici de zid monument istoric și adevărate desfătări peisagistice gata să fie admirate și fotografiate.
Toate aceste comori ascunse ale naturii ne îmbie să descoperim grandoarea răsăriturilor sau apusurilor petrecute pe creste de munte sau pe dealuri neumblate. Zonele stâncoase de La Țâclă sau Peana, aflate la o înălțime de peste 1100 de metri, oferă priveliști de neuitat asupra Munților Apuseni. Mai mult, satele Micești și Casele Micești impresionează prin gospodăriile cu anexe tradiționale, aduse parcă dintr-un timp îndepărtat, și prin bucuria simplă a oamenilor muncitori ai câmpului, care îți dau binețe la fiecare pas.
Traseul este de dificultate medie și străbate o bună parte de rezervație naturală, cu urcușuri și coborâșuri numeroase spre zonele de munte. Fiind potrivit pentru orice vârstă, traseul parcurge în principal drumuri destinate căruțelor sau mașinilor de teren, oferind privirii spectacole ale naturii cu totul aparte. Camparea este posibilă și aici, astfel încât experiența unei drumeții cu bicicleta pe lângă Cluj să fie completă.
#Traseul 4: Cluj-Napoca (Nodul N) – Făget – Sălicea – Morminte – Coasta Dumbrăvilor – Coasta Urșilor – pd. Big – dl. Budulău – v. Vulpii – Florești – Cluj-Napoca (Nodul N)
Lungime: 36 km
Un alt traseu de creastă ce parcurge partea vestică a culmii principale a masivului Feleac, în mare parte prin pădure, acest drum ne conduce pe la obârșiile văilor pitorești ce curg spre nord, spre valea Someșului mic.
Fiind un traseu de dificultate medie, acesta urmează un urcuș unic de-a lungul celor 36 km lungime, prin zone protejate și spectacole ale naturii de neuitat. Parcurgând atât drumuri principale, cât și drumuri înierbate sau de pământ destinate căruțelor, acest traseu te va conduce spre locuri care-ți fură respirația și te îmbie la pași mai multi printre dealuri și copaci. Bisericile de zid monument istoric din satele de pe traseu nu trebuie ratate pentru pasionații de cultură și spiritualitatea românească, în timp ce văile și priveliștile de peste lume te vor invita la un picnic în marea de verdeață a naturii.
#Traseul 5: Cluj-Napoca (Hoia) – dl. Melcului – dl. Suceagului – dl. Viștei – dl. Petrii – Straja – Căpușu Mare – mal stâng Căpuș Gilău – mal stâng Someș – Cluj-Napoca (Nodul N)
Lungime: 56 km
Unul din cele mai îndrăgite trasee nemontane de cicloturism off-road, urmând din Hoia puternic împădurita culme dintre Nadăș și Someș/Căpuș, ultima propunere a noastră are posibilitate de întoarcere pe drumuri de căruță paralele cu șoseaua DN1. Deși acest ultim traseu este mai degrabă orientat spre descoperirea zonelor mai puțin populate din județ, regăsim numeroase oportunități de vizitare a unor edificii istorice importante. Bisericile de lemn din Straja sau Căpușu Mare, Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău, precum și ruinele așezării fortificate de la Someșu Rece sunt adevărate bijuterii istorice și culturale pe care e musai să le descoperim.
Acest traseu este de dificultate medie, parcurgând în principal drumuri de pământ sau înierbate, numai bune pentru cei ce vor să experimenteze aventura cu bicicleta pe lângă Cluj. Peisajele îți vor tăia respirația și te vor face să te îndrăgostești de simplitatea și spectacolele naturii. Privind în jos, de pe dealurile pe care le urmează traseul, vei vedea casele răsfirate ca niște flori în mijlocul văilor și vei înțelege că natura din jurul tău te schimbă, prin farmecul și misterele ei aparte.