Coronavirus – un capitol în povestea aroganței umane
Cum va fi lumea după COVID-19?
E interesant cum, atunci când citești întrebarea propusă în titlu, mintea îți generează un scenariu aproape instantaneu. Mai interesant este că în acest scenariu, lumea este ilustrată măcar la fel de bună precum era înainte de epidemie (dacă nu chiar mai bună). Într-un flash al imaginației revezi străzile, terasele, mall-urile, parcurile, oamenii – toate scăldate în lumina optimistă a unui Soare de vară care, după atâta izolare în bârlogurile noastre de cărămidă și beton, ne pare mai radios ca oricând. Vedem cum totul se va reașeza în imaginea acelui ”normal” care era cândva cotidian, dar care privit din timpul prezent se întruchipează aproape ca un ideal.
Totuși, pentru a oferi un raspuns cât mai acurat la această întrebare, mintea ar trebui să se aventureze pentru câteva momente dincolo de ”pastelurile mondene” ale imaginației optimiste. Privirea trebuie să se așeze tocmai asupra a ceea ce presupune întrebarea dincolo de aspectul interogator, mai cu seamă asupra a tot ceea ce implică ea înainte de a fi formulată. E fascinant cum pentru a întreba: „Cum va fi lumea după COVID-19?” trebuie, în mod automat, să fim convinși de (măcar) următoarele chestiuni:
1. va exista un final al epidemiei (mai cu seamă în viitorul apropiat);
2. va exista o ”Lume” după această epidemie;
3. vom exista – tu și eu – în urma acestei epidemii;
4. lucrurile vor ajunge, în final, să fie bune
Nu spun că fără aceste convingeri, ar fi imposibil să formulăm întrebarea, ci spun că fără a exista fixate aceste 4 chestiuni (sau să le numim speranțe?) ar fi impozibil să gasim relevanță pragmatică a întrebării – adică ea nu ar conta cu adevărat. Până la urma, cine ar avea interesul să lanseze asemenea întrebări – dacă s-ar îndoi de vreuna dintre chestiunile de mai sus? Spre exemplu, vă închipiuți europenii din secolul XIV (în plină epidemie de ciumă) formulând o astfel de întrebare? Sau vă închipuiți ziarele spaniole lansând un astfel de concurs de idei prin 1918 (la debutul pandemiei numite ulterior ”Gripa spaniolă”)? Nu vreau să spun că nu ar fi putut să o facă sau că sporadic unii indivizi „mai cugetători” nu s-or fi întrebat. Însă, în ceea ce îi privea pe cei mai mulți oameni la datele respective, preocupările lor aveau un caracter vital, iar încrederea în lucrurile viitoare (la modul în care o avem noi în prezent) lipsea. Lumea era atât de angrenată în criza vitală a prezentului, încât viitorul radios (sau mai puțin radios) pur și simplu pierea din vederea celor mai mulți.
Întrebarea legitimă care se ridică aici este: ce ne face diferiți de stramoșii nostri de acum 100 sau 700 de ani? De ce noi (sau măcar o reprezentativă parte dintre noi) putem avea în prezent o încredere atât de mare încât să nu ne pune problema DACĂ va ieși bine, ci doar CÂND anume și CUM vor arăta lucrurile atunci? Răspunsul restrâns e unul simplu și direct – suntem mai AROGANȚI*.
*(țin să menționez că în contextul acestui articol nu confer, implicit, termenului „arogant” semnificația peiorativă uzuală – ci mai degrabă îl definesc ca fiind: atitudine sfidătoare, încredere în capacitățile proprii, semeție, autosuficiență – neavântându-mă să îl încadrez într-o categorie morală).
În prezent am ajuns în poziția de a lansa o astfel de întrebare prospectivă în conjuncturi pe care oamenii de altă dată le-ar fi asociat fără ezitare cu Apocalipsa. Acest fapt nu poate fi nimic mai puțin decât o dovadă a etapei în care a ajuns evoluția umană – o materializare limpede a aroganței noastre.
Aș putea spune chiar, că în această idee rezidă minunea umanității – că tocmai așa cufundați în această condiție fragilă a noastră în Univers am ajuns, totuși, a ne permite să ne punem întrebări arogante care nici măcar să nu contureze ideea că până la urmă ar exista posibilitatea să nu răzbim la lumină.
Desigur, de cealaltă parte, mulți ar fi de părere că tocmai această aroganță a noastră este blestemul care ne va pune capăt. Până la urmă este de necontestat că natura noastră sfidătoare ne-a aruncat de-a lungul istoriei în multe încurcături. Tocmai, din acest motiv doresc să subliniez faptul că AROGANȚA umană stă ca un factor DETERMINANT. În ceea ce privește efectele sale bune sau rele – rămâne de văzut.
În această ordine de idei se pot materializa două mari scenarii antitetice care implică același element central. Astfel, dacă va fi vreodată ceva care să ne salveze, ba chiar să ne facă precumpănitori – va fi aroganța noastră. Dacă va fi vreodată ceva care să pună, cu adevărat, în pericol existența, chiar să ne ducă la anihilare – va fi tot aroganța noastră. E unul și același element. Dar diferența între cele două scenarii rezidă în răspunsul oferit la problematica alegerii obiectului spre care e direcționată aroganța noastră. Atât timp cât aceasta se va îndreapta către acele lucruri care reprezintă un pericol distructiv pentru noi, scenariul va fi cel al victoriei. În schimb, daca ne vom îndrepta aroganța împotriva unii altora și împotriva mediului (care ne servește drept cămin) – cel mai probabil deznodământ va fi cel al distrugerii.
Se consideră că orice specie de pe Pământ își are începutul și sfârșitul, urmând, de fapt, la nivel de ansamblu, același traseu pe care indivizii îl urmează la nivel personal – de la naștere la moarte. În ceea ce privește scenariile posibile de ”sfârșire” ale unei specii, acestea se rezumă la doar două.
În primul scenariu, specia este ÎNLĂTURATĂ de către o altă specie ori de către condițiile de mediu – adică ajunge la EXTINCȚIE – astfel ea este îngropată de către timp (la figurat) și de către pământ (la propriu).
În al doilea scenariu, specia în sine încetează să mai existe pentru că s-a TRANSFORMAT în altceva – pentru că a dat naștere unei alte specii – adică a EVOLUAT. Ilustrativ, vechea specie reprezintă, pentru cea nouă, o piele ramasă mică și de care, aceasta din urmă, a fost nevoită să năpârlească, deși indubitabil a ajutat-o să ajungă până în punctul respectiv.
Homo Sapiens nu va fi o excepție care să sară gardul și să zburde nestingherit de aceste bariere ale istoriei naturale. Totul e o chestiune de timp (chiar dacă, în sine, e vorba de foarte mult timp). Cel mai măreț lucru la care putem spera este ca în urma noastă să rămână ceva mai bun, mai adaptat condițiilor, ceva care să ducă mai departe măcar o frântură din ceea ce am reprezentat cândva ca și specie – în cadrul căreia fiecare individ ne-am adus, nemijlocit, contribuția.
Pe parcursul evoluției noastre am devenit, legitim, tot mai aroganti; în aceste condiții, putem preconiza că destinul ne va fi fundamental determinat de sensul în care ne vom folosi de această aroganță – adică de obiectele înspre care ne vom îndrepta sfidarea. Aceasta este și va rămâne o chestiune reală de supraviețuire sau extincție.
Totuși, pentru a ne asigura că va deveni un factor de ascensiune și precumpănire – aroganța trebuie să fie acompaniată de un al doilea element hotărâtor: MATURITATEA.
Cred că umanitatea se află în prezent sub statutul de copil arogant. Până la urmă, raportat la uriașa cronoligie a istoriei universale – suntem încă niște copii care de-abia am învățat să umblăm. Zilele actuale se reunesc într-o perioadă în care ne manifestăm aroganța împotriva oricăror forțe exterioare sau situații care tind în vreun fel să ne diminue libertatea; împotriva oricăror autoritați sau entități care vor să ne impună ceva.
Însă, pe măsură ce ne vom maturiza, vom învăța să îndreptăm această aroganță împotriva acelor factori care sunt cu adevărat un pericol pentru umanitate. Cât timp ne vom păstra acest statut de copii aroganți, vom continua să ne rățoim fără vreo urmă de responsabilitate ori de câte ori nu ni se va îndeplini vreun moft. În timp vom învăța. Ceea ce pot să sper doar, e că în această copilărie sfidătoare și rebelă a noastră nu ne vom juca într-atât de mult cu focul încât să ne aprindem și pe noi și lumea din jurul nostru.
După această scurtă hoinăreală a minții să revenim la întrebarea și la lumea noastră:
„Cum va fi lumea după epidemia de coronavirus?” – În aparență, cel mai probabil, fără prea mari schimbări imediate; în esență – cred că acest episod va lăsa o nouă ”urmă” pe cărarea pe care o străbatem ca indivizi, ca și concetățeni, ca popor, ca specie înspre ceva mai înalt, care să dăinuie dincolo de noi, în generațiile și probabil speciile ce ne vor urma. După această epidemie cred că vom trăi într-un Cluj, într-o Românie, într-o Europă, într-o LUME ce va mai fi dobândi un nou fir cărunt care să o apropie de acel statut al unei umanități mature.
Evenimentele actuale legate de coronavirus – în măsura în care putem anticipa din momentul acesta – se află încă departe de etapa finală a istoriei noastre; totuși, în urma acestei scene ofensive cred că va rămâne ceva cu însemnătate – cel puțin pentru cei mai scrutatori dintre noi – și anume, dovada că pe măsură ce trecem de mai multe încercări, cu atât demonstrăm că finalul nostru nu va fi unul în van, unul care să ne piardă undeva prin negura neantului infinit al Universului, ci va reprezenta un pas înspre ceva mai înalt decât noi. Cred, astfel, că atunci când va veni acel timp în care vom dispărea, nu va fi pentru ca istoria să ne îngroape pentru totdeauna, ci va fi un eveniment care va schimba cursul istoriei, la fel cum a fost și evenimentul apariției noastre.
Cred că tabloul în care se va reconfigura lumea la finalul încercării prezente va sta ca un (nou)mic simbol al anduranței speciei umane – iar în aceste zile anduranța însemnând răbdare, coeziune socială, respectarea legii și… întrebări arogante ce să ne facă să privim spre un viitor luminos.
Evoluția înseamnă a deveni mai rezistenți, înseamnă a avea încredere în noi astfel încât să dezvoltăm o umanitate tot mai matură, în capacitățile și intențiile căreia să putem avea, apoi, o și mai mare încredere.
Azi suntem la etapa în care ne permitem aroganța de a nu ne mai pune cu adevărat problema că epidemia acestă nu va trece cu bine. Cine știe? Poate cândva cei care vor veni după noi își vor permite chiar aroganțe mai mari, întrebând cu ochii plini de speranță în fața haosului: „Oare cum va fi lumea după Apocalipsa?”
Autor: Alex Neguran
Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:
- Chiromedica Health & Wellness Center – un program de nutriție personalizat pentru creșterea imunității;
- Samsara Earth Food Delivery – voucher de 100 lei pentru mâncarea comandată (cu livrare la domiciliu);
- Euroma Sport – o pereche de gantere cu suprafața cauciucată (culoare verde, 3 kg / bucata).
- BRONTO – un voucher în valoare de 400 lei;
- BW Photo Booth – un voucher de discount în valoare de 400 lei;
- Big Belly Cluj – un voucher în valoare de 200 lei pentru mâncarea comandată prin serviciul de livrare la domiciliu.
- The Guild Hall – un abonament Journeyman » 8 intrări gratuite ce pot fi folosite și pentru prieteni și 10% reducere la jocurile cumpărate.
Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020. Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.
