Comuna Rasca – Impresii de calatorie
Redactori: Raluca Igreț și Moise Cosmin
Fotografi: Lupea Alexandru și Alexandra Fălămaș
Comuna Râșca nu este genul de loc de care să zici că e frumos într-un anumit anotimp. Deși noi am vizitat-o la început de toamnă, când pădurile din jur se întrec în culori și soarele înca te ține mult pe-afară, ne-am imaginat-o în toate cele 4 sezoane, am căutat-o prin fotografii din diferite perioade și zona montană în care se-ntinde o face un loc minunat de refugiu în orice moment.
Situată pe malul stâng al Someșului, în partea de Vest a județului Cluj, comuna Râșca este una dintre cele mai întinse zone rurale din România și este alcătuită din 5 sate ( Râșca – care la rândul ei este împărțită în Râșca de Sus, Râșca Onicești și Râșca Pleș -, Dealu Mare, Lăpuștești, Cristești, Mărcești) așezate în specificul satelor montane românești cu distanțe mari între ele și gospodării cu teren generos. A fost întemeiată în prima jumătate a secolului al XVII-lea având prima atestare în 1637, iar administrativ în 1926.
Cu 1.446 locuitori (după ultimul recensământ din 2011), cele 5 sate se conturează răsfirat la 1000 de metri altitudine, pe o distanță de peste 60 de km, în răcoroşii munţi ai Gilăului (munții Apuseni), urmărite îndeaproape de Râul Râşca şi păzite de dealurile din împrejurimi. Deși majoritatea tinerilor au migrat spre oraș și sunt puțin copii rămași în sate, voioșia și energia locului este intreținută de către localnici, oameni calzi și veseli, care uneori se dovedesc a fi cei mai buni ghizi. De altfel, ghidul nostru principal, Cristina Matiș, localnică din Râșca, de meserie agent turistic în Cluj, ne-a pus în legătură cu câțiva dintre localnici, din diferite sate, oameni pe care noi i-am luat de pe câmp, de la recolta cartofilor, dar care ne-au povestit cu drag despre satele din comună.
Primul drum l-am făcut spre Valea Râștii, acompaniați de poveștile entuziasmate ale preotului Blaga Marius din Râșca de Sus. Pe valea care străbate comuna pe o distanțâ de aproximativ 40 de km în nordul comunei este o porțiune care se numește Valea Fericirii, o vale ce parcă arată o direcţie a viitorului turism local, “poate vă încărcaţi cu puţină bucurie … ştiu eu. Luaţi în buzunare să duceţi la Cluj” ne îndemna glumind binevoitorul preot din Râşca de sus. Valea se întinde până la gura de vărsare în Lacul Tarnița.
Someșul Cald trece printr-un defileu cunsocut localnicilor ca Dâlboaca. De-a lungul văii acestui râu se deosebesc locuri ca Lunca Oniceștilor, Lunca Copcii, Scredeiul sau Lunca Rusaștilor. Pentru hicking, variantele sunt diverse și pitorești pe oricare dintre extremitățile reliefului montan ca Muntele Fărăcașu – 1043 m, Varful Lapuștesti – 1080 m, Dealul Pietrilor – 1090 m sau Muncelul – 1148 m. Tot în zonă se află și stâncile de la Șoimul, Corbul și Lacul Fântânele.
Despre stâncile de la Șoimul există o poveste legată de un grup de dezertori organizat în anul 1941 după atacul Germaniei asupra Uniunii Sovietice. Acești tineri care au refuzat să meargă la un război pe care îl considerau ca nu urmărește o cauză a românilor, s-au ascuns într-o pădure pe locul stâncos și greu accesibil numit Șoimul. Aici și-au constriuit pereți din lemn căptușiti cu piatră și au locuit timp de 3 ani, iar acest loc a ramas cunoscut pana în ziua de azi sub numele de „casa dezertorilor” sau „Huda Sturului” după cum ne completează de după gardul casei sale tradiționale o bunicuță din Lăpușteti, trecută de 90 de ani, fostă profesoară în sat.
Unul dintre obiectivele turistice care fără dar și poate ne-a lăsat o senzație puternică este Școala din Rașca de Sus care a devenit muzeu protejat de patrimoniu, o școală într-o clădire tradițională de lemn și bârne sculptate, veche de 100 de ani, care deși se află într-o stare avansată de degradare, înca poți găsi băncuțele de lemn, desene pe pereți, manuale școlare și caiete. Acest loc are mult potential pentru un spațiu cultural/ muzeu activ și încă este posibilă o reabilitare a ei.
Ocupaţii
Localnicii trăiesc în special din creșterea animalelor și agricultură, mai cu seamă din cultivarea cartofilor, pentru care zona Râşcăi a fost supra- numită şi ţara cartofului. Existenţa vacilor irlandeze garantează şi o producţie de lapte cu care localnicii se mândresc, iar culesul ciupercilor, afinelor si merisoarelor arată pricepere şi îndemânare. Unii loclanici culeg fructe de padure și ciuperci pe care le vand pe marginea drumului.
Cultul cartofului
Vă întrebaţi oare de când se cultivă cartofii în Râşca? Râşcani au început să cultive cartoful aproximativ pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, fapt atestat în însemnările a doi preoţi: Ioan Condor şi Aurel Crainic, arată profesorul de limba română Ioan Vâtcă, acum pensionar, cel care a scris monografia comunei. Avantajele zonei pentru cultivarea cartofului au fost solul nisipos cu mult humus şi altitudinea de 1000 de metri, la care gândacul de Colorado nu poate ajunge aşa uşor. Toate acestea duc la o producţie de cartofi ecologică sănătoasă.
Festivalul Cartofului
Festivalul cartofului se organiza în prima duminică a lunii octombrie şi era cel mai cunoscut eveniment din zonă. Festivalul începea după liturghie şi ţinea până noaptea. Toţi sătenii veneau cu cei mai frumoşi şi cei mai mari cartofi la expoziţia cartofilor. Se forma un juriu şi mai apoi se alegea cartoful cel mai cel (mândru, frumos şi greu la cântar), după care avea loc premierea lui şi a proprietarului. Se organizau concerte de muzică populară, dansuri, bunătăţuri şi vestita tocăniţă de cartofi a la Râşca. Badea Miron din Dealu Mare, ne-a povestit și de senzațiile secundare în cadrul festivalului, si-anume, o subcategorie a concursului pentru formele bizare ale legumelor sau despre locul I câștigat de către un localnic din satul său, cu un cartof de 1 kg și 700 de gr.
Superstiţii în cultul cartofului
Până şi în acest cult al cartofului există unele superstiţii, ce pot influenţa cultura tubercului. În credinţa populară se spune că, pentru a nu da „mâna” de la rodul câmpului, trebuie să aduci înapoi de la semănat câţiva cartofi, iar când dai sau vinzi, tot aşa, trebuie să arunci înapoi câţiva din locul de unde i-ai luat. Astfel păstrându-se cu sfinţenie tradiţia vei avea o recoltă bogată şi sănătoasă şi mult belşug.
Obiceiuri şi tradiţii
„În trecut femeile torceau cânepa (meliţat, tors, albirea pânzei) şi le făceau bărbaţilor cămăşi şi pantaloni”, ne povesteşte cu drag şi emoţii o bunicuţă .Semănatul cânepei era un obicei util pe vremuri. „În pir dedată se sămăna, o alejea cea de vară şi dupaia pe cea de iarnă. Cea de vară era mai albă, mai bună. Cea de iarnă era mai negricioasă, că aia făcea sămânţă. Şi apoi o puneau şi o scuturau, până se întindea, până se uscau capetele ălea de sămânţă. Şi o băteau acolo cu maiul să zboare sămânţa, dupaia o ţâpau în vânt să se aleagă. Şi avea meliţoi şi meliţă, care se mai trăja încă odată, dup-aia vinea hecela (un fel de furcă). Iară scuturau din ce rămânea acolo jos … scuturau pozdărea aia să se aleagă buci, că aşa le zicea …” povesteşte entuziasmată draga bunicuţă. Din cânepă se faceau saci, haine, zestre. Se torcea şi lâna, „ se mergea la piuă” (unde se băteau hainele să se îndese). La școala nouă din Râșca există un mic spațiu expozițional cu uneltele folosite pentru prelucrarea cânepii, dar și alte vase și obiecte tradiționale.
Jocul era prezent în trecut pe la casele oamenilor din Râşca acompaniaţi de un muzicant vesel sub numele de Schipirici. Un violonist ce încălzea tălpile şi inimile tinerilor Râşcani ce se adunau în preajma şurei în fiecare duminica după liturghie. „şi se gătau fetele frumos, cu rutini păturate şi catrinţe” povesteşte melancolică bunicuţa. Hainele se dădeau de la mamă la fiică sau nuroră. Viclele, şezătorile, aşa cum le cunoaştem noi, erau obişnuinţe dese la râşcani. La şezători mergeau fetele ce „torceau cu fusul” şi băieţii după ele, după care le cânta inima şi dorul. La nunţi se mergea cu coşerci şi ţuică de secară (pălincă albă). Se mai găteşte încă curechi cu găluşte (sarmale, levişe de de găină cu teieţei făcuţi de casă (levişe se facea şi la nuntă în trecut). În fiecare sat, încă mai ai ocazia să faci o vizită sătenilor care au păstrat majoritatea costumelor populare și zestrea pe care au primit-o si care la răndul lor vor circula în familie.
Turiștii au ocazia să prindă femeile în costum popular la anumite evenimente religioase de peste an (Rusalii, Crăciun și de Bobotează), în una din cele 7 biserici din comună, unele vechi de 100 de ani.
Noi am vizitat casele a două bunicuțe din Dealu Mare și Râșca de Sus, care ne-au prezentat costumele, ba chiar într-unul am fost îmbrăcați. Costumul tradițional este cusut de mâna femeilor și este compus din: năframa, ie, laibăr sau pieptăraș din stofă de poltav brodat de mână, poale cu pliuri din jolj, catrință cu dantelă cusută de mână și brâu.
Din păcate, obiceiurile de sărbători s-au cam pierdut. Se mai pastrează însă obiceiuri legate de colindarea rudeniilor și prietenilor de familie în zilele și nopțile dintre Crăciun și Bobotează. La Râșca au mai ramas tradiționale câteva categorii de colindători: Stelele – cete de copii, în special băieții până în 14 ani, care colindă din casă în casă în seara de ajun; Feciorii satului – tineri necăsătoriți însoțiți de muzicanți. Există și câteva superstiții în zonă: Se crede că unele plante au puteri magice, ca de exemplu primii ghiocei culeși de copii primăvara, crengile de mesteacăn înfrunzite care se pun la colțul casei pentru a feri gospodăria de primejdii și vreme rea sau mâțisorii care se duc la biserică și la morminte în speranța că vor proteja morții.
Turism și Pensiuni în Râşca
Dacă paşii tăi neobosiţi te vor purta şi prin locurile minunate ale Râşcăi, să ştii că ai unde să dormi bine şi să mănânci bucatele cele mai gustoase şi pe săturate, ce merg mână în mână cu natura şi cu oamenii buni ca pita caldă, împletindu-se într-o redescoperire a naturii şi a ceea ce suntem. Există 18 pensiuni în comuna Râșca, 240 de locuri de cazare și 300 de case de vacanță. Pensiunea Matiș sau la Jeni cum mai este cunoscută de clienții deja fideli, este cea mai apreciată pentru mesele îmbelșugate făcute chiar de gazdă, doamna Jeni, cu bucate din propria ogradă, mâncăruri tradiționale, sănătoase și gustoase și nu există o masă a zilei fără un desert delicios. Fiica gazdei fiind ghid turistic, pune la dispoziție și activități ca mulsul văcuței, mers la cules fructe din pădure, făcut gem cu Jeni, activități de câmp (cosit, greblat) sau trasee turistice cu măgari pentru bagaje, pe care copiii până în 20 de kg îi pot călări sau trasee călare pe cai.
Traseele turistice cu cai sunt de 3 tipuri: de 7, 9 și 15 zile. Cel de 7 zile, de exemplu, este un traseu de aproximativ 67 de km, avand ca locuri de popas satele Râșca, Rusești, Mărișel, Beliș. Traseele sunt făcute în colaborare cu celelalte gazde și pensiuni și nu lipsesc pachețele de drum pe care doamna Jeni le pregătește cu drag. Mai mult, vei avea parte de un ghid de călărie excelent, pe Mihaela din satul Stâna, care deține 20 de cai si practică ghidajul călare de 10 ani. Pentru cei neinițiați într-ale călăriei, Mihaela pune la dispoziție și un curs de călărie pentru începători care durează 3 ore și costă 60 de lei. Mai există și un traseu de hicking care durează 11 zile, iar iarna se fac excursii cu sania trasă de cai. Pensiunea Matiș este agroturistică, se află în centrul Râșcăi, are 2 margarete și dispune de 7 camere de cazare, 5 băi și o curte generoasă. O zi de cazare costă 90 lei și include trei mese (date de contact: Jenica Matiș, telefon: 0744104228). Vei mai găsi și pensiunile: Pensiunea Valea Fericirii (3 stele), Pensiunea Cabana Râșca, Pensiunea Andrei (aproape de Pensiunea Matiș), Vila Nana (3 stele), sau Pensiunea Toderaș pe valea Someșului.
În general, localnicii sunt deschiși la ideea de a caza la ei, ceea ce se și întâmplă mai ales de Crăciun și de Revelion și există drumuri de acces asfaltate în mai toată comuna. Pentru nevoi personale, există magazine sătești, majoritatea sub formă de cooperative, unde poți da uneori de cele mai interesante si plăcute companii. Nu exista ghizi locali, însa se pot obtine informații despre zonă de la proprietarii pensiunilor, proprietarii magazinelor, de la preotul sau profesorul satului.
Iar pentru cei ce plănuiesc să-și găsească liniștea la țară pentru un timp îndelungat, vestea bună e că se găsesc case cu gospodării de vânzare, unele fiind chiar case tradiționale.
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru detalii despre Rasca, click aici.
