Clujuri
Clujul e spirit, e o formă de viață. Orașul ăsta se hrănește cu oamenii săi și le dă în schimb autenticitate. Zi de zi calc trotuarele urbei, eu împreună cu alte zeci de mii de oameni și nu mă satur niciodată. Centrul orașului are un loc aparte în percepția mea, în special acel punct în care străzile Universității și Napoca, dar și Piața Unirii se-ntâlnesc. Pentru mine, acel loc e ca un filtru. Când traversezi Napoca și urci pe Universității parcă lași în urmă un Cluj agitat, pentru a îmbrățișa un altul, la fel de agitat, dar cu o alură aparte. E un Cluj al academicului, al liceelor vechi, al ‚artei’,al unor cafenele șic, e un Cluj mai intim.
În sens invers, Clujul intim își pierde din dimensiune pe măsură ce te apropii de Piața Unirii. Momentul în care piața apare în toată-i splendoarea, totul e dezvăluit, e un Cluj al tuturor. Biserica Sfântul Mihail ocupă grav câmpul vizual, iar Matei, regele, se uită la toți, de sus, fără dojană în privire, dar cerând să fie admirat, adulat. Nu știu unde-i limita, dar văd zona ca fiind crepusculară, incertă, un filtru pentru două atmosfere în mod frapant diferite. E poate pentru că e o răscruce, o răscruce de interese, de abordări, o răscruce perceptivă și perceptibilă în ceea ce mă privește.
Poate părea amuzant, dar locul meu preferat din Cluj e o intersecție, pe care o traversez în grabă aproape în fiecare dimineață, aproape în fiecare seară. Nu aș putea niciodată să-mi revendic acest loc, rămânându-mi doar, să-l invidiez pe bătrânul, dar atât de tânărul Conti.
Articol scris de Candrea Andrei-Ștefan în cadrul unui concurs de articole Cluj.com
Fotografie realizată de Gebe Alpar
