Clujul divorțează de Toamnă – de Elena Stan
Clujul (calm): No, tu muiere, scoate pita din cuptor și varza a la Cluj și hrănește-ți bărbatul!
Toamna (plângând): Gulerul de la cămașă este pătat cu rujul Cetățuiei. Ai fost la ea, iar pe mine m-ai mințit că ai o ședință de lucru. Afemeiatule!
Clujul (ardelean răbdător): No, tu, muiere, cine are rujuri mai colorate ca tine? Nu recunoști nuanțele? Ai uitat că am întârziat două ore la serviciu de dimineață fiindcă adormită fiind ai confundat cămașa mea cu dischetele tale când încercai noua colecție de cosmetice cumpărate din banii mei? În plus, m-ai sărutat pe frunte la plecare și toți au râs de mine din cauza ștampilei pe care mi-ai aplicat-o pe față…
Toamna (plângând în hohote): Așa sunt eu, fată fără noroc! Miroși a parfum străin de damă, stai plecat toată noaptea, iar când ești acasă te uiți pe Facebook și pe mine mă neglijezi. Dacă aș apărea cheală în fața ta și nu ai observa.
Clujul (exasperat): Muiere, mi-i foame, dă-mi măcar o bucată de pită!
Toamna (urlând): Cât de nesimțitor poți fi! Eu îți vorbesc de dragostea mea aprinsă pentru tine, îți spun cât de mult mă doare că mă înșeli, că nu mă mai iubești ca la început, iar tu…îmi ceri de mâncare. Când era să-ți fac de mâncare că am plâns din cauza ta toată ziua?
Clujul: Ascultă, fată dragă, ce-ai zice dacă ne-am despărți?
Toamna: Vrei să scapi de mine să o aduci pe Iarnă acasă! Știam eu. V-am văzut cum vă faceți ochi dulci pe la spatele meu, deși suntem prieteni de familie. Afemeiatule, nenorocitule!
Clujul: Muiere, nu mă scoate din sărite că te fac să spui cât ai zice pește: „Aoleu ce ploaie vine de la Cluj!”. Plec să iau masa în oraș. Ai anticipat corect. Mă întorc la ziuă cu iarna acasă. Să nu te mai găsesc. Chiar dacă este mai bătrână, gătește dumnezeiește și e tăcută ca o sfântă! Doar ție îți toacă gura ca unei mori hodorogite!
