Clujul anilor ’70 văzut prin ochii unui contemporan al acelor vremuri
În pofida sentimentelor contradictorii care ne încearcă astăzi în legătură cu perioada comunistă, avem și amintiri frumoase din acele vremuri. Toate acele amintiri au ceva special și unic, irepetabil în conștiința noastră, la fel cum a fost și epoca care le-a născut. Impresiile și aducerile aminte despre acel interval cronologic poartă cu demnitate o aură protectoare de nostalgie, melancolie, de prozaic. Contemporanii acelor vremuri ne prezintă Clujul ca fiind un oraș al cafenelelor și al conversației – două plăceri specifice acelui spirit burghez și intelectual pe care urbea noastră reușise să și-l păstreze aproape intact în deceniu șapte. Clujul își trăia „scurta perioadă de prosperitate decentă.”
Animat de multe cafenele, numite oficial cofetării, Clujul anilor ’70 se prezintă ca o lume misterioasă, animată de multe personalități interesante, enigmatice, pitorești, prestigioase, solitare, inadaptate, carismatice, cu tabieturi fermecătoare sau decadente, o lume cu un ritm lent, cumpătat, tolerantă cu acele contradicții și paradoxuri sociale și ideologice existente, un univers care se transforma neobservat, lin, dar intens.
,,Farmecul lor rafinat, (al cafenelelor, n.r.) decadent încă, le intreținea cunoscătorilor nostalgia unei Mitteleuropa himerice.”
Numele Croco, Verde, Arizona, Continental, Sala 30 reprezentă reperele unui timp mitic, după cum credem noi, generațiile tinere, dar care, în anii acelui deceniu, sugerau chintesența acelei lumi – extrovertite, ,,guralive și superficiale”, intelectuale, utopice, sensibile, și, totuși, vii și reale.
,,Aromele de cafea proaspăt măcinată invadau dimineața străzile din centrul orașului. Și parcă niciodată efluviile lor nu erau mai persistente ca în atmosfera rarefiată a toamnelor cu lumina lor coaptă, de un albastru bătând spre ciudate nuanțe de galben și vioriu.”
Clujul acelor vremuri era un oraș al spațiilor publice
Restaurantele clujene care au dăinuit în deceniul șapte erau aglomerate și, printr-o perfectă potrivire cu vremurile noastre, se aflau într-o competiție nedeclarată fățiș în a creea o atmosferă unică, își concepeau oferte specializate și încercau să inspire și să cultive un soi de rafinament irepetabil. Continentalul rămânea reperul eleganței, unanim recunoscut de personajele care-l frecventau și-i validau statutul.
În acea perioadă, localul dispunea de trei unități care-i conferea un caracter universal – un bar, un restaurant și o braserie. Vis-a-vis de Continental se afla o altă locație prestigioasă – cafeneaua Arizona. În aceste două localuri de pe strada Universității puteau fi văzute zilnic personalitățile respectabile ale acelor vremuri – Augustin Buzura, Mircea Zaicu. Printre aceste personaje își făcea apariția și consumatorul obișnuit, aflat în căutarea plăcerii.
,,Cu onorarul de pe o poezie se puteau îmbăta criță doi poeți.”
Încercând să cultive finețea gustului, consumatorii se puneau în slujba ofertelor locale, exclusiviste dar, totuși, destul de accesibile. Astfel, pentru un cunoscător veritabil, cele două – trei mărci de whisky, coniacul Camus, votca rusească și poloneză, romul Havana, berea Pils și Radeberger reprezentau o paletă de licori destul de diversă pe care își putea exersa subtilitatea gustului și a simțirii. La capitolul gastronomie, diversitataea era o raritate, produsele autohtone fiind cele mai des întâlnite. O extravaganță care trezea ecouri profunde în orice gurmand hedonist era biftecul tartar servit cu sos Worcestershire.
Imaginea bunăstării
În pofida caracterului deloc original al ofertelor culinare, preparatele servite erau bine pregătite și atent dichisite astfel încât să ademenească spiritele aflate în căutarea vieții bune. La crama ,,București” – una dintre cele mai cunoscute localuri printre degustătorii de mâncăruri sățioase – era servit cotlet fraged la grătar, chiftele calde, ficat de porc și de pui, fudulii, limbă afumată cu hrean, crap la grătar, ciolan pe fasole, cârnați proaspeți și afumați, friptură la tavă.
,,Deceniile literare șase, șapte și opt au fost deceniile marilor bețivi.”
Era deceniul în care consistența traiul cotidian se contura viu în viața omului – cu plăceri, cu timp liber, cu diverse mici patimi. Ușor, ușor ,,omul real începuse să deprindă plăcerea divertismentului”, bucurându-se de tihna traiului bun, frecventând restaurante și cafenele. În pofida imaginarului acelei epoci, au existat momente pline de farmec, cuceritoare, autentice care ne-am rămas în memoria de lungă durată datorită plăcerii trăite în acele clipe.
