Cetățuia Clujului, deasupra norilor sau în uitare ?
O treaptă. Și încă una. Apoi alta… Știi că efortul îți va fi recompensat, odată ajuns în deal. Altitudine: 405 metri. Acolo, Clujul urban devine supus și miniatural, ți se așterne tăcut la picioare, forfota citadină se estompează și devine un murmur îndepărtat. Pe Cetățuie, ești un mic rege.
Seara, luminile orașului îți pâlpâie în priviri. Panorama Clujului e impresionantă, de aici, de pe zidurile fostei fortificații habsburgice. Cuprinzi cu ochii tot orașul, dar el e aici, sub nasul tău, nu undeva în depărtare. Te-ai ridicat deasupra lui, fără a-l părăsi cu totul.
Cetățuia e, poate, primul loc în care te gândești să îți duci prietenii aflați într-o vizită în Cluj. Și totuși, pentru cei care nu îi știu istoria și trecutul, Cetățuia pare a fi un simplu deal în centrul orașului, un loc recreativ, amenajat cândva doar în acest scop. Și atunci conștientizezi că istoria își pierde urmele, poveștile trecutului se estompează tot mai mult, fie din cauza indiferenței și delăsării, fie din cauza progresului alert al societății de azi.
Vrei să oprești puțin timpul. Dealul acesta, din mijlocul orașului, e un simbol. Vechea fortificație, construită între anii 1715 – 1735, după planurile arhitectului militar Giovanni M. Visconti, s-a contopit, de-a lungul anilor, cu dealul pe care a fost clădită.
Cu fiecare treaptă urcată, poți să dai ceața uitării la o parte și, cu ochii minții, parcă vezi vechea garnizoană, depozitul de armament, reduta, turnul și bastioanele ce înconjurau Cetățuia cu ziduri în formă de stea. Parcă vezi și soldații din garnizoana imperială, asigurând paza singurului pod acoperit, peste Someș, construit în acea perioadă (anul 1735). Podul Nemților, cum a fost numit, era o impresionantă realizare tehnică pentru acele vremuri și era destinat traficului pietonal, clujenilor de altădată…
E mai mult un joc al minții și al imaginației nostalgice, căci din vechea cetățuie, a mai rămas puțin: porțile de acces din sud-est și nord, o parte din ziduri, câteva clădiri și reduta, transformată între timp în Turnul Parașutiștilor.
Mai urci două trepte și te uiți din nou înspre oraș. Parcă aerul devine mai curat, parcă începi să respiri cu adevărat. Paradoxal, te simți mai liber. Ridicată cu scopul de a asigura un post de apărare, precum și un punct de control al trupelor austriace asupra orașului, Cetatea Norilor – cum a mai fost numită, era adesea folosită și ca închisoare, mai ales în perioada Revoluției de la 1848. Aici, în anul 1849, unul dintre eroii Revoluției, pastorul sas Stephan Ludwig Roth, a fost întemnițat și executat.
Gândul îți poate da fiori și, privind în jur, poate observi porțile vechi, lăsate în paragină, plăcuțe care te atenționează că e periculos să treci pe sub ele, spații verzi sălbăticite și pline de mizerii – acestea singure reconstituie involuntar trecutul mai tenebros al Cetățuii.
Afectată profund de alunecările de teren din zonă, Cetățuia refuză însă să se prăbușească în paragină și în uitare. Totuși, îi simți cumva singurătatea și dezolarea.
Un alt trecut, unul interbelic, și-a lăsat și el amprenta. Pe panta dealului, se găseau cele mai sărace zone ale orașului. Cocioabe mizere, bordeluri, o adevărată ,,mahala” – aceasta era Cetățuia în prima parte a secolului al XX-lea. Comunismul a adus cu sine amenajările care au făcut din Dealul Cetățuii unul dintre cele mai îndrăgite și mai cunoscute spații de recreere din Cluj.
Ridicarea hotelului Belvedere, în anii ’70, a adus cu sine o notă de modernitate, dar, totodată, a dus și la demolarea clădirilor de pe latura sudică a cetății.
Cu un ochi la trepte, altul furiș spre oraș și cu mintea în Istorie, ai ajuns la imensa Cruce de fier, ridicată în anul 1995, în locul celei distruse de comuniști. Crucea inițială a fost ridicată în memoria celor întemnițați aici. În memoria ,,Eroilor neamului…”
Gata. Acum te poți bucura de priveliște. Nu ești, dar te simți deasupra norilor, căci Clujul ți se întinde domol la picioare. Te afli în cel mai strategic punct al orașului. Îl aperi și îl domini. Nostalgic, ai vrea ca Dealul Cetățuii să nu se surpe… Vechile ziduri, porțile fortificației, ce a mai rămas din clădiri – sunt simboluri ale Clujului. Sunt Cetățuia!
Cetatea Norilor merită să fie restaurată, îngrijită. De aici, simțim că orașul e al nostru. Aici, evadăm din Cluj, doar pentru a-l descoperi mai frumos și mai drag sufletului!…
Iulia Marc
Redactor Cluj.com
