Spectacolul naturii pe cerul Clujului | Galerie FOTO | #ClujulVăzutAltfel
Aseară a fost spectacol! Fascinant și pur și simplu impresionant, cerul Clujul a părut o imensă perdea pe care natura și-a proiectat măreția. Fulgerele luminoase au provocat o puternică impresie iar fotografii clujeni și-au reglat obiectivele pentru a surprinde cât mai reușit aceste procese fizice spectaculoase.
Foto: The Workaholic, Casiana Ekart
Parcă ne-am obișnuit cu zilele ploioase care marchează fiecare început de iunie în Cluj și parcă nici avertizarea Administrației Naționale de Meteorologie de cod portocaliu de furtuni și vijelii, valabilă pentru mai multe localități din județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Bihor și Satu Mare nu mai reprezintă o noutate, însă de fiecare dată fulgere pe cerul Clujului trezesc fascinație și impresii puternice. Într-adevăr, avem un argument incontestabil: a fost pur și simplu spectaculos! Iată-l, așadar, cerul Clujului brăzdat de fulgere.