Ce rămâne în urma unui vis?
Suntem simpli oameni și trăim zilnic în propria poveste, în propria rutină, rătăcind pe străzi aglomerate și încercând să ne antrenăm imaginația și gândurile cu noi activități. Considerăm viața socială o banalitate, ieșirile cu prietenii se rezumă la contact pasiv, fiind captivi în lumea media și simțind în locul vibrațiilor inimilor celor dragi, vibrațiile device-urilor cu care se pare că suntem încătușați. Vedem aproape la tot pasul cupluri de îndrăgostiți, familii cu copii în parcuri, nepoți și bunici, plimbări în natură și parcă totul își urmează parcursul fără a prevestii ceea ce urmează.
Avem nevoie doar de o secundă pentru ca lumea noastră să își schimbe cursul, să ne prezinte noi direcții, să ne stoarcă lacrimi sau să ne facă să trăim fericirea prin toți porii. Încercând să evadăm din haosul zilnic, o dată ajunși acasă tindem să ne alocăm câteva momente de relaxare, momente în care mai tragem cu urechea la posturile TV sau aruncăm o privire peste știrile online, unde printre alte subiecte, situația din China ocupa un loc fruntaș. Parcă prea multe informații dintr-o dată, parcă ceea ce auzeam nu părea de maxim interes și treceam pasivi pe lângă știri, întorcându-ne la parcursul parcă neatins al propriei existențe.
Trec zile, săptămâni și chiar luni, iar acest subiect pare tot mai viral, prezent în online, la TV, pe băncile universităților, în discursurile cercetătorilor, al marilor puteri ale lumii sau în simplele discuții dintre prieteni. Începe să se aștearnă o oarecare stare de panică, pandemia se extinde rapid, paralizând China, Italia, Spania și îndreptându-se rapid spre întrega lume. Parcă simțim că e momentul să acordăm mai multă importanță știrilor, comunicatelor de presă, modului în care ne comportăm și încercăm să ierarhizăm toate informațiile noi, modului în care ne autoeducăm și încercăm să fim vocea și sprijinul pentru cei din jurul nostru.
O zi de marți, banală ca toate celelalte, facultate și muncă, pregătiri pentru o conferință și probabil cam atât. Parcă se simțea o atmosferă apăsătoare și ceva îmi spunea, ca de fiecare dată când simțurile îmi inundă rațiunea, că ceva avea să se întâmple. Cu un glas trist și răsunător avea să se anunțe că activitatea academică își mută continuitatea în mediul online. Debusolați și speriați încercam să reflectăm asupra ceea ce avea să se întâmple. Începem să ne acomodăm cu noul stil de predare, cu un nou comportament la locul de muncă și ne dorim ca totul să fie un vis, un vis negru, care are să treacă repede, lasând soarele să ne mângâie și să vindece toate rănile sufletești pe care le-am acumulat până în momenetul acesta.
Observăm timizi și tăcuți cum lucrurile iau amploare, cum apar primele cazuri, cum acestea se înmulțesc, cum unii oameni își iau zborul spre cer și cum parcă toate se opresc în loc, iar planeta respiră ușurată că oamenii au încetat să îi mai calce în picioare și ultimele fărâme de viață. Începem să stăm în casă, să realizăm activități care să umple golurile acestei perioade, care ne aduc mai aproape de familie, și începem să ne gândim la ceea ce am trăit înainte și la cum vom reacționa și ne vom raporta la noi înșine și la tot ce ne înconjoară după acest episod de pendemie.
Ordonanțele apar, controlul e tot mai sporit și abia dacă mai ieșim din casă pentru a cumpăra câte ceva pentru a le face o bucurie dulce celor dragi sau pășim cu frică spre locul de muncă. Începem să realizăm cât de mult însemna o plimbare în parc, o seară petrecută în natură în brațele celui drag, prietenii care te așteptau nerăbdători să petreceți, profesorii care îți pregăteau cu drag drumul spre viitor.
Captivi în propriile lumi, căutăm soluții și facem planuri de viitor, ne imaginăm cu cât drag și dor o să ne îmbrățișăm prietenii, cum o să ne lăsăm îmbrățișați de razele soarelui, cum o să punem accent pe minunile naturii și cum o să plângem pe malul mării sau pe crestele munților, locuri în care sperăm cu un gol în suflet să mai ajungem vreodată. Vedem cum se spulberă destine, cum eroii cad pe rând la datorie, cum iubirea se destramă, cum noi…Noi nu mai avem același ritm cardiac, nu mai avem același zâmbet și simțim încet cum se trage cortina.
Când acest vis negru va trece și ne vom trezi cu zâmbetul pe buze, vom îmbrățișa soarele, oamenii dragi și vom asculta ecoul planetei, ecou care ne cheamă să fim mai iubitori, mai protectivi, mai înțelepți, vom ridica cortina și vom realiza că suntem învingători. Suntem învingători pentru că am învățat să fim mai buni, să ne bucurăm de cei dragi, de prezența lor, de o masă în familie, de o porție de clătite pufoase făcute alături de mama, de o comedie văzută alături de tata, de credință și speranță.
Ne vom bucura de fiecare zâmbet de copil ca de o binecuvântare, vom privi malurile apelor ca pe un izvor de energie și vom iubi din toți porii, vom iubi tot ceea ce nu am putut până în prezent, tot ce a însemnat bariere sau distanță, toate vor dispărea în numele iubirii. Poate o să încercăm să fim mai buni unii cu ceilalți, să punem o cărămidă la clădirea unei noi generații sau a unei noi comunități, vom asculta cu mai multă atenție durerile celorlalți, vom șterge mai multe lacrimi, vom întinde o mână de ajutor sau vom vindeca un suflet rănit, iar în final vom râde înzecit la bucuriile și succesele celor dragi.
Nu știm câte zile sau luni o să mai treacă până vom putea privi fericiți cerul, dar în acest timp greoi și apăsător putem fiecare să găsim un moment de răgaz în care să reflectăm asupra ceea ce va avea să se întâmple cu noi și cu ceea ce ne înconjoară, iar când norii negrii vor dispărea, lăsând soarele să îmbrățișeze lumea, să ne unim inimile și brațele în numele fericirii, progresului și iubirii.
Haideți să umplem străzile cu râsete de copii, casele cu iubire, sufletele cu credință, inimile cu bunătate și ceea ce ne înconjoară cu grijă, deoarece un pas mic pornit din suflet poate construi fundamentul unei lumi noi, țesută din dragoste, pace și înmiresmată cu flori pe care își cânta iubirea înteaga suflare, împreună putem să construim din visul negru pe care l-am trăit cel mai frumos scenariu.
Autor: Teodora-Raluca Moldovan
Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:
- Chiromedica Health & Wellness Center – un program de nutriție personalizat pentru creșterea imunității;
- Samsara Earth Food Delivery – voucher de 100 lei pentru mâncarea comandată (cu livrare la domiciliu);
- Euroma Sport – o pereche de gantere cu suprafața cauciucată (culoare verde, 3 kg / bucata).
- BRONTO – un voucher în valoare de 400 lei;
- BW Photo Booth – un voucher de discount în valoare de 400 lei;
- Big Belly Cluj – un voucher în valoare de 200 lei pentru mâncarea comandată prin serviciul de livrare la domiciliu.
- The Guild Hall – un abonament Journeyman » 8 intrări gratuite ce pot fi folosite și pentru prieteni și 10% reducere la jocurile cumpărate.
Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020. Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.
