Ce poți face în weekendul 1-3 aprilie în Cluj.
Cluj.com te invită la câteva dintre cele mai frumoase evenimente care vor avea loc în weekendul 1-3 aprilie în Cluj.
Evenimente recomandate în Cluj
Stand-up Comedy cu Nelu Cortea, Mane Voicu și Anisia
Vineri, 1 aprilie 2016, de la ora 20:00, vă recomandăm un spectacol de stand-up comedy. Doi băieți și-o fată blondă. Într-un spectacol de STAND-UP COMEDY. … De 1 APRILIE. Ei, cum să fie? CO-ME-DI-E! Clar. Intrarea: 25 lei. Bilete în restaurant @ HUGO.
Mai multe evenimente de vineri.
Albastru pentru autism
Sâmbătă, 2 aprilie 2016, Asociația Autism Transilvania (AAT) a pregătit o serie de evenimente unde sunt așteptate persoanele de orice vârstă care doresc să-și exprime solidaritatea cu familiile ce au în componență o persoană afectată de autism sau care vor să contribuie la campania de conștientizare a clujenilor. De la ora 20.30, Casinoul va fi iluminat albastru, cu sprijinul companiei Energobit și al Primăriei Cluj-Napoca și vor fi lansate 100 baloane albastre.
Mai multe evenimente de sâmbătă.
Ali Baba și vreo patruzeci de hoți
Weekend-ul nu se poate termina mai frumos decât tot cu un eveniment care să aducă zâmbetele pe buzele clujenilor. Duminică, 3 aprilie 2016, de la ora 11:00, vă recomandăm spectacolul de la Opera Maghiară, „Ali Baba și vreo patruzeci de hoți”.
Mai multe evenimente de duminică.
Adrenalina de weekend
Din 1 aprilie 2016, Adrenalin Park deschide oficial sezonul de aventură 2016 și întâmpină oaspeții parcului de aventură de lângă Cluj-Napoca cu câteva trasee noi! Adrenalin Park deschide sezonul de aventură 2016 cu trasee noi: un traseu extrem pentru adulți, un traseu special pentru echipe și extindere de traseu pentru copii! Adresa locației este: Casele Micești, Feleacu, Cluj, Romania; Telefon: 0371040434. Programul este: L-V: 11:00-20:00, S-D: 10:00-20:00
Recomandare traseu de weekend
Pentru acest weekend îți recomandăm să evadezi în natură pe traseul Valea Ierii – satul Moara de Pădure, la cetate. Așa o știe lumea aici, ca „Cetatea lui Gelu”. Altă lume o știe ca Cetatea Lita sau Cetatea de la Liteni. Unii știu că se ajunge la ea urcând, evident, din Liteni, alții știu și de un mic sat de munte, care aparține de comuna Băișoara. Mai multe despre acest traseu puteți citi aici.
Potrivit datelor meteo, pentru acest weekend, la Cetatea de la Liteni, se anunță temperaturi cuprinse între 1 – 14 grade celsius.