Căutăm REDACTORI voluntari pentru Clujul Văzut Altfel!

de | | 4 Minute

Căutăm REDACTORI voluntari pentru Clujul Văzut Altfel!

Peste 200 de voluntari sunt implicați în cea de-a doua ediție a proiectului Clujul Văzut Altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș!

Dacă ți-e drag județul Cluj, vrei să-l explorezi, să-i descoperi frumusețile și potențialul cultural-turistic și să cunoști oamenii care-i dau valoare, vino alături de noi!

Inițiat de Asociația Clujul Văzut Altfel – Cluj.com, proiectul are ca scop explorarea și promovarea tuturor localităților din județul Cluj,  de la marile orașe, până la cele mai mici sate și cătune. Ne propunem să valorificăm patrimoniul cultural, cu obiceiurile și tradițiile care încă supraviețuiesc în satele clujene și să promovăm obiectivele cu potențial cultural-turistic ale acestora.

Prima ediție s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2014, cei peste 150 de voluntari implicați atunci ajungând în peste 150 de sate clujene! Am învățat multe din această primă experiență, din obstacole și din aspectele frumoase neașteptate, astfel că e momentul să ne îndreptăm entuziasmul, resursele și energia înspre o nouă ediție. Prima ediție ne-a făcut cunoștință cu oameni absolut minunați, voluntari sau săteni dornici să-și promoveze locurile natale, și sperăm ca și anul acesta să fie cel puțin la fel de frumos!

cautam voluntari clujul vazut altfel 3

Despre ce este vorba?

Prin intermediul activităților de voluntariat, fotografi și redactori voluntari merg pe teren și ,,culeg” materiale reprezentative pentru fiecare localitate din județ. Prin implicarea voluntarilor și prin încurajarea persoanelor din mediul rural în a-și conștientiza valorile, se creează un schimb cultural activ între comunități, crescând nivelul de informare a publicului cu privire la valorile, tradițiile și potențialul turistic și natural al județului Cluj.

Rezultatele acestor explorări sunt ulterior promovate prin intermediul revistei bilingve City Guide și a portalului Cluj.com. O mare parte din aceste rezultate le puteți regăsi deja pe pagina online dedicată proiectului Clujul Văzut Altfel, toate rezultatele primei ediții fiind publicate până în luna mai 2016.

Este cu adevărat relevant proiectul?

DA! Județul nostru ar fi primul din țară care ar dispune de o bază de date completă, cu materiale informative, fotografii, impresii de călătorie, obiective turistice, tradiții și obiceiuri din satele clujene – toate acestea fiind realizate prin implicarea comunității și dezvoltarea spiritului civic în rândul voluntarilor. Odată realizat, proiectul rămâne funcțional și va continua și în anii următori, sprijinind promovarea valorilor autentice ale Clujului. Se dorește nu doar informarea, ci și conștientizarea la nivel de comunitate a valorilor din Cluj.

Avem numeroase comori și locuri deosebite cu un mare potențial: peisaje naturale, povești, legende, tradiții care se zbat să supraviețuiască. Deși Cluj-Napoca e în continuu progres, satele românești se află într-un stadiu de ,,îmbătrânire” și uitare. Pentru a reuși să valorificăm patrimoniul clujean, este necesar ca oamenii să devină conștienți și să se implice activ în descoperirea acestuia. Prima ediție a proiectului a dovedit faptul că în Cluj există o comunitate de oameni dornici să facă acest lucru. Satele clujene pot fi scoase din anonimat, contribuind astfel la imaginea unui Cluj unitar și complet.

cautam voluntari clujul vazut altfel (2)

Ce vei face în calitate de voluntar?

Pentru a ajunge în cât mai multe locații, vrem să formăm echipe de câte 2-4 persoane. Acestea vor vizita fiecare localitate din Cluj, vor descoperi comorile județului, poveștile oamenilor și ale acestor localități. Plecările pe teren se vor face organizat, în fiecare weekend (iunie 2016), cu transportul asigurat de către partenerii proiectului. Astfel, în funcție de satele abordate și amplasarea lor geografică, fiecare echipă va avea la dispoziție o zi sau două zile pentru a explora, pe teren, satele clujene care îi revin.

Mențiuni:
*Nu este obligatoriu să participați în fiecare weekend la deplasări, din momentul înscrierii în proiect.
*Puteți forma echipe predefinite, după bunul plac, dar așa fel încât fiecare echipă să aibă minim un fotograf, minim un reporter/redactor.
*Cei care locuiți deja într-un sat clujean sau aveți drumuri dese într-un sat al Clujului pe care îl vreți promovat, puteți deveni de asemenea voluntari Cluj.com si ne puteți contacta pentru a stabili modalitatea de implicare în proiect.
*Din rândul persoanelor înscrise, vom face o selecție – atât în funcție de abilitățile fiecăruia, cât și în funcție de timpul disponibil al fiecăruia, de echilibrul echipelor formate, etc.
*Alte mențiuni le vom nota aici pe parcurs, în funcție de eventuale întrebări din partea voastră 🙂

Cum te poți înscrie? Foarte simplu: completează formularul de la sfârșitul acestui articol.

Pentru orice întrebări suplimentare, ne puteți scrie pe [email protected] 🙂
clujul vazut altfel
Ce beneficii vei avea?
– contract si diploma de voluntariat
– transport gratuit pe timpul expeditiei; cazare gratuita daca este cazul (2 zile)
– mentionarea numelui si prenumelui, precum si a rolului ocupat (fotograf / redactor) pe pagina creata pentru localitatea in cauza.
– oportunitatea de a cunoaste, de a descoperi si de a contribui la dezvoltarea si promovarea judetului Cluj.
Ce ne dorim de la tine?

sa fii pasionat de scris
– curiozitate, dorinta de implicare si de cunoastere, spirit de observatie
– varsta minima este de 16 ani, dar nu exista o limita superioara de varsta – sunt bineveniti toti cei care considera ca acest proiect se pliaza pe interesele lor, ne dorim sa implicam o masa cat mai variata de persoane!
sa iti placa sa intalnesti oameni, sa asculti ce au de spus, sa descoperi povestile si legendele locurilor pe care le vizitezi
– disponibilitate in weekend-uri
– sa poti concepe un jurnal scris al experientei
– ca redactor: nu trebuie sa fii ,,jurnalist” – textele vor fi verificate si editate de redactori cluj.com. Ne intereseaza mai mult valoarea informatiilor si esenta experientelor pe care le veti avea la fata locului. Cautam autenticul in scrierile voastre.

Așteptăm cu drag înscrierile voastre!

Formular Voluntariat