Când copiii ies afară | Concurs „Cum va fi lumea după Covid-19?”

de | | 3 Minute

Când copiii ies afară

În momente ca acestea în care libertății noastre i se impun anumite limite, ne dăm seama că începe să iasă la iveală copilul din noi. Și asemeni copiilor, când ni se spune ‘’nu ai voie să…’’ suntem tot mai tentați să facem acel lucru. În cazul de față, ne dorim mai mult ca oricând să ieșim afară, să alergăm. Exact ca niște copii.

Dar când limitele impuse libertății noastre vor fi ridicate, vom începe să alergăm ca și cum ar fi prima dată, râzând. Până când vom realiza că ce a lăsat în urmă acest virus este un neajuns. Vom încerca să facem față situației economice care va fi foarte fragilă, căutând metode de a acoperi neajunsurile care vor urma. Parcă era mai bine să luăm acei 50 de bani rest de la cumpărături, nu? Iar cei care aveau puțin înainte, acum au și mai puțin. Să nu uităm de cei care vor purta negru din cauza unui virus care a fost ultima picătură alături de alte probleme pentru cineva drag lor. Nu îi vom mai privi cu indignare pe germofobii care acum câteva luni ne făceau să ne ridicăm o sprânceană când îi vedeam cu șervețelul pe bara din bus, pentru că am devenit ca ei.

Când vom ieși afară, copii din noi se vor abține să se joace prea aproape de ceilalți și vor renunța la vechiul ‘’Țară, țară vrem ostași’’. Pentru că în urma a tot ceea ce este acum, vor rămâne rețineri față de ceilalți, cel puțin până uităm. Unii dintre noi îi vom privi diferit pe toți cei din sistemul medical, că va fi într-un mod bun sau rău, în funcție de experiențele trăite în această perioadă, sigur îi vom privi diferit. Pentru cei izolați cu iubitul/iubita, ieșirea din izolare ar putea să aducă cu sine rezultatele unui test, și anume ‘’rezist cu el/ea o viață dacă am/nu am rezistat cu el/ea atât de puțin?’’ Dar vor fi și cei care au stat departe în tot acest timp, iar gările și autogările vor fi pline de îmbrățișările și săruturile lor sincere. Da, copilul din noi iese la iveală aproape de tot atunci când suntem îndrăgostiți, pentru că este ceva sincer, la fel cum sunt și copiii.

Nu știu cât va mai dura până totul va reveni la normal, dar vom vedea diferențe. Poate vom fi mai maturi, sau vom avea goluri de umplut în buzunar sau în suflet, sau poate vom avea nevoie de ceva să ne vindece depresia, sau poate vom avea nevoie de un nou scop. O mulțime de ’’poate’’ și ’’sau’’ care vor depinde doar de noi.

Nu știu de voi, dar copilul din mine abia așteaptă să stea cu prietenii la o cafea făcând un proiect pentru facultate, sau o plimbare. Orice.

Autor: Raluca Demian


Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:

Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.