Biserica Sfântul Mihail.
Începutul construcţiei bisericii este datat în anul 1316. În luna august a acestui an Carol Robert de Anjou acorda Clujului rangul de oraş (civitas). Pentru a materializa acest eveniment măreţ s-a început construirea unei biserici gotice în centrul pieţei. Sanctuarului relativ mic i se alătură un naos lung, explicat prin faptul că numărul locuitorilor oraşului era în creştere, biserica trebuia să primească din ce în ce mai multe persoane. Construcţia bisericii a fost finalizată prin anii 1430, în perioada domniei lui Sigismund de Luxemburg, ale cărui trei blazoane împodobesc frontonul porţii vestice: în centru se vede stema imperiului roman cu vulturul cu două capete, în dreapta stema Ungariei, iar în stânga cel al Boemiei. Stema din mijloc a fost descompletată în 1444, când s-a aşezat deasupra statuia înaripată a Arhanghelului Sfântul Mihail. Naosul bisericii împreună cu sanctuarul are 70 de metri lungime, o lăţime de 24 de metri, fiind depăşit în dimensiuni doar de Biserica Negară din Braşov dintre construcţiile gotice din Transilvania.
Pe frontul sudic al bisericii sub cornişa principală se întinde o friză cu flăcări pornind de la scăriţa care urcă spre pod, aproape imperceptibilă din depărtare. În timpul renovărilor anterioare s-a fixat aici şi o ghiulea de tun. În stânga scăriţei către pod, pe cel de-al doilea contrafort al peretelui sudic se afla singurul ornament al exteriorului ce întruchipa o persoană: o figură bărboasă, cu părul lung situat sub baldachinul de piatră ornat cu crini, al cărei cap lipseşte deja. Constituie o enigmă, cine a fost personajul imortalizat de către sculptor: Sfântul Sebastian sau vreun rege.
Biserica avea iniţial patru porţi. Astăzi însă se foloseşte doar poarta vestică, care nu a fost încorporată în axul bisericii la fel ca gemuleţul de deasupra, motivele fiind necunoscute. Două porţi erau situate în partea nordică, una dintre ele fiind transformată în intrarea capelei din turnul ridicat în faţa ei. În partea sudică este o poartă cu arc dublu şi nişă orizontală, care este folosită pentru aerisirea bisericii, mai exact pentru a permite căldurii să pătrundă în interiorul răcoros al bisericii. Dacă soarele mai oferă puţină căldură, se poate sta pe banca de aici chiar şi în noiembrie.
Din colţul nord-estic al pieţei principale se poate vedea turnul în totalitate, cu toate că liniile tramvaielor cu cablurile de-a crucişul şi curmezişul nu prea îi avantajează pe fotografi. Planurile iniţiale includeau două turnuri frontale, pe cele două flancuri ale porţii vestice, dar – cum se întâmplă de obicei – doar unul a fost realizat: turnul nordic. Acesta a fost reconstruit în stil baroc în anii 1742–44, apoi din cauza trăsnetelor şi cutremurelor s-a crăpat şi avariat în aşa măsură că a fost necesară demolarea lui. După colecte şi planuri îndelungate s-a început în 1837 construcţia noului turn în stil neogotic, acesta fiind terminat în anul 1859. Înălţimea turnului de şase niveluri însumează 80 de metri împreună cu crucea aurită de 4 metri. Ceasul a fost proiectat de inginerul Anton Geiser, arătătorul mare indicând ora, iar cel mic minutele. La sfârşitul secolului 19. turnul avea 5 clopote ce răsunau la evenimentele distinse.
Interiorul cu arcuri gotice ale bisericii cu trei naosuri îl surprinde mereu pe cel care intră: mănunchiurile de piloni care împart naosurile se înalţă către bolta gotică a planşeului fără naşterea bolţii, conducând astfel privirea către înălţime. Amenajările gotice originale s-au pierdut aproape în totalitate, păstrându-se doar scheletul amvonului şi câteva fragmente de fresce scoase la iveală la ultima restaurare.
Acest lucru se explică prin faptul că biserica a fost utilizată din 1545 de către protestanţi, care au îndepărtat dotările de ordin catolic. În 1716 catolicii au recuperat biserica de la unitarieni cu ajutorul armatei, şi începând cu anii 1740 –după obiceiurile acelor timpuri – au amenajat biserica cu mobilier baroc. Cea mai frumoasă bucată a acestui mobilier este amvonul, fiind cel mai fastuos ornament bisericesc baroc din Transilvania. Partea inferioară a fost realizată prin ”îmbrăcarea” amvonului medieval de piatră pictat şi ornat în stil gotic.
Această lucrare este opera lui Johannes Nachtigall, coroana fiind modelată de Anton Scuchbauer, cele două părţi formând un întreg perfect. Pe balustrada dintre cornişa inferioară împodobită bogat şi parapetul superior se află patru nişe în relief, în care se regăsesc figurile celor patru evanghelişti împreună cu simbolurile aferente, aşezaţi în faţa mesei şi pregătiţi parcă pentru scris. În nişa de lângă scară se află Ioan cu vulturul, apoi Luca cu capul de bou, următorul fiind Marcu cu leul, rândul fiind completat de Matei cu îngerul.
Pe marginea cornişei inferioare printre relieful evangheliştilor găsim căpeteniile sfintei biserici, fiecare având în faţă cartea, reprezentând cunoaşterea: pornind de la dreapta primul este episcopul Sfântul Augustin, care tocmai se ridică să ia cuvântul, lângă el fiind simbolul lui, îngerul; stupul de albine – atributul Sfântului Ambrozie îmbrăcat în straie episcopale – se vede în spatele următoarei statui, probabil din cauza unei restaurări greşite; Sfântul Ieronim care a tradus Biblia în latină poartă o pălărie cardinală cu boruri largi, iar figura lui plină de forţă se îndreaptă cu nerăbdare spre stânga, odihnindu-şi piciorul pe leul care îl simbolizează; iar deasupra capului papei Grigore I cel Mare, părintele muzicii bisericeşti, se înalţă un porumbel. În comparaţie cu reprezentarea mai statică a celor patru evanghelişti, căpeteniile bisericii sunt imortalizate în mod dinamic, executând diferite mişcări.
Coroana amvonului este susţinută pe cele două laturi de îngeri cu trâmbiţe. În centrul planşeului cu baldachin porumbelul cu aripile întinse reprezintă Sfântul Duh. Figura înaripată și în straie de legionar roman a arhanghelului Sfântul Mihail, sfântul protector al bisericii, se înalţă dintre îngeraşii dansatori de deasupra cornişei ornate, ţinând în mână o cruce cu mâner de lance.
Biserica avea iniţial cinci altare în stil baroc, din care astăzi există doar două. Cel mai renumit este altarul cu cei trei crai de la Răsărit aflat în capela sudică. Acesta a fost modelat de Anton Schuchbauer şi aurit de Georg Grasser în perioada 1747–1750 . Este împodobit de 16 statui. La stânga de imaginea de altar se află un înger şi un crai, pe partea dreaptă ceilalţi doi crai. Aceştia sunt ilustraţi parcă dansând. Imaginea de altar este cea mai valoroasă pictură a bisericii, fiind o operă în stil baroc târziu a meşterului austriac Franz Anton Maulbertsch datată în jurul anului 1748. Închinarea regilor magi. Pictura în ulei realizată pe pânză, cu dimensiunea de 87×171 cm a fost adusă de paroh din Viena. Figura centrală a picturii este Maria, care îl ţine cu mâna stânga pe Isus care-i stă pe genunchi, Fecioara îndreptându-şi privirea spre acesta. Copilul îşi întinde mâna pentru sărut lui Gaspar, cel cu barba căruntă şi lăsat pe genunchi, în spatele căruia se află Melchior, cu părul negru şi coroană, ţinând în mână un vas cadou. Lângă acesta – în prim planul picturii – se observă figura măreaţă a lui Baltazar, cu un lămpaş de ulei aurit în mâna dreaptă, avându-l pe sluga lui în spate cu o umbrelă de soare. În spatele Fecioarei se desluşeşte figura cu manta galbenă a lui Iosif. În fundal este un perete baroc cu urnă, în vârful picturii fiind imaginea a doi îngeraşi printre nori care țin o stea luminoasă. Este o compoziţie caldă, senină.
Biserica a fost amenajată cu piese de mobilier neogotic în anii 1870. În locul vechiului altar baroc tâmplarul Ludovic Back a proiectat şi realizat altarul principal actual, câştigând chiar şi un premiu la expoziţia mondială din 1873 de la Viena. Nişa principală adăposteşte statuia Sfintei Maria Mare, protectoarea Ungariei, în nişa din stânga (nişa nordică) se află figura Sfântului Ştefan, iar în cea din dreapta statuia Sfântului Ladislau. În această perioadă au fost realizate stalurile din sanctuar, stalul cu baldachin al parohului şi confesionalul.
Vitraliile pictate au fost realizate la Budapesta în perioada 1893–1912, cu scene din Biblie. Imaginea Sfântului Arhanghel Mihail (deasupra altarului principal) şi a Sfintei Fecioare.
Cele mai bine păstrate fragmente din frescele vechi se pot vedea azi în capela Schleunig, la dreapta de poarta principală vestică, şi pot fi admirate în special părţile superioare ale compoziţiei de pe peretele nordic. Deasupra se conturează o scenă din Golgota.
Pe peretele sudic al naosului o frescă mai intactă o imortalizează pe Fecioara Maria acompaniată de cele şapte virgine. Maria poate fi recunoscută după pruncul Isus ţinut în braţe. La est de această scenă este un fragment al Calvariei aproape nedesluşit, cu Hristos pe cruce, având-o în stânga lui pe Maria Magdalena, care poate fi recunoscută doar după partea superioară a trupului.
Informatii oferite de domnul Gaal György.
