Arta stradală în Cluj vs vandalizarea clădirilor – la pas, printre mâzgăliri

de | | 5 Minute

Arta stradală în Cluj vs vandalizarea clădirilor – la pas, printre mâzgăliri

Ieșise jazz-ul în stradă, iar îngusta stradă David Ferenc din Cluj era împânzită de ghivece cu panseluțe. Cadrul și atmosfera erau de domeniul pitorescului, așa că unul din doi oameni, mai devreme sau mai târziu, își scotea telefonul pentru a fotografia momentul. Cu entuziasm, fotografiile se distribuie apoi în rețele de socializare și până să observe măcar o persoană că, pe lângă panseluțe, pe-un perete șade ardelenește o înjurătură de toată frumusețea, trece o perioadă și câteva sute sau, după caz, mii de vizualizări / fotografie.

Am devenit imuni la cuvintele, liniile, culorile de pe clădirile Clujului? Ne mai oprim la vreun semafor și ieșind din transa cotidiană de mers încolo și încoace, ne dăm seama că pereții Clujului vorbesc. Vorbesc poetic, vulgar, politic, inteligent sau semi-analfabet, în cuvinte sau în simboluri. Unde se trage linia între ce considerăm a fi acceptabil și ce nu?

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (10) (Medium)

O plimbare prin Cluj: multe mâzgăliri, dar și exemple bune de artă stradală

Linia o fi destul de subiectivă, la nivel de ce anume îți transmit niște cuvinte, o imagine. Ne plimbăm prin oraș, așadar, adunăm graffiti, descifrăm mesaje și idei, în căutarea acelui „ceva” care face diferența când vine vorba de acceptarea socială a artei stradale în Cluj.  

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (36) (Medium)

Legislația este totuși mai specifică – dacă astfel de înscrieri grafice se fac în mod neautorizat pe ziduri sau imobile, fie ele publice sau private, pe monumente istorice și orice alt fel de clădiri, sunt considerate a fi acte de vandalism, o contravenție care se sancționează cu amendă. Totuși, pe clădirile Clujului, chiar și pe cele recent reabilitate (!), continuă să apară graffiti în mod ilegal.

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (31) (Medium)

Cealaltă față a fenomenului e reprezentată de artiștii stradali care au reușit să implementeze la nivel local proiecte ce construiesc o altă imagine artei stradale. Picturile murale pot avea o imensă capacitate de regenerare a spațiului urban, prin creativitate și exprimare artistică relevantă contextului și în folosul comunității.

Clădirile abandonate, spațiile cu potențial cultural uitate și nevalorificate, zone speciale din cartiere, chiar și mijloacele de transport în comun – pot fi readuse la viață și reintegrate în sânul comunității.

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (2) (Medium)

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (12) (Medium)

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (12) (Medium)

Avem în Cluj, începând din 2017, cea mai mare pictură murală din România, Omul Micro Macro Cosmos. Detalii aici: https://goo.gl/rgikbd . Avem tramvaie colorate, realizate de aceiași artiști stradali Kero și Ocu, tramvaie ce înfrumusețează traficul urban, oferindu-i o notă de ludic și creativitate. Încurajând și facilitând desfășurarea artiștilor stradali, Clujul s-a ales cu o „galerie de artă pe roți”, precum și cu o serie de spații urbane sau clădiri revitalizate. 

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (3) (Medium)

Sub podul din cartierul Mărăști, deși alterate de o gamă variată de cuvinte și semne grafice, pot fi găsite de asemenea o serie de picturi realizate în 2014 cu ocazia evenimentului „Între graffiti și street art” din cadrul TiMAF.

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (7) (Medium)

Arta nu e vandalism

O analiză comparativă a formelor pe care graffiti-ul le ia în Cluj, o analiză vizuală a acestora, cu încurajarea acelor manifestări legale, autorizate și realizate la înalte standarde calitative, poate determina reducerea în mod natural a exprimărilor vulgare și inestetice, care distrug fațadele clădirilor din oraș, fără a avea nici cea mai mică legătură cu ideea de artă și exprimare artistică.

Există și zona de mijloc: mesaje inteligente, idei puternic acordate la realitățile sociale, politice sau economice din România sau, specific, doar din Cluj, idei care ne fură câte-un zâmbet sau ne pun pe gânduri, dar care se manifestă totuși într-o manieră ilegală. 

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (17) (Medium)

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (17) (Medium)

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (17) (Medium)

arta stradala in cluj vandalizarea cladirilor (17) (Medium)

Legislația se mai clarifică, pe măsură ce diferențele dintre arta stradală care valorifică și revitalizează spațiile urbane și graffiti-urile care le vandalizează și le distrug devin și ele mai evidente în rândul comunității. Dacă ar fi să trasăm o linie socială de acceptare (deci nu legală), poate ar trebui să ne întrebăm în ce măsură graffiti-ul valorifică / atrage atenția asupra unor idei / regenerează un spațiu vs. în ce măsură îl distruge, îl vandalizează, îl degradează. Răspunsurile vor varia de la caz la caz. 

Cert este că în Cluj se depășește treptat (deși va mai dura probabil o perioadă bună de timp) stadiul mâzgăliturilor de tipul X + Y = Love sau al scrierii de nume și înjurături diverse pe pereți. Iar cauza nu e vreuna de natură legislativă. Meritul este al artiștilor stradali care au reușit în ultimii ani să ridice fenomenul graffiti-ul la un alt nivel și la noi în țară și să treacă dincolo de prejudecata comună că arta stradală sau graffiti-ul sunt prin excelență o formă de vandalism. Ne arată că se poate și altfel, mai creativ, mai inteligent, mai estetic, mai cu impact. 

Text & Foto: Iulia Marc
Cluj.com Ghid Local