Arhitecții Clujului: Alpár Ignác. Ce clădiri a construit și care a fost destinul acestui creator?
Privite prin lentila timpului, lucrurile își schimbă semnificația și esența, investind perspectiva privitorului cu noi valențe, îmbogățind prezentul cu prețioase sensuri și accepțiuni, redându-i, în acest mod, o aură de semisacralitate care îl transformă într-un simbol indispensabil, călăuzitor peste alte veacuri. Astfel, timpurile trecute au remarcabilul merit de a ne prezenta evoluția ca un șir infinit de transformări, de istorii care s-au influențat reciproc, s-au confruntat și și-au armonizat ritmul ca să formeze o narațiune unitară, coerentă.
Foto: Petric Victor, Vechiul Cluj
Privită din această perspectivă, istoria orașului Cluj-Napoca este structural legată de evoluțiile din spațiul austro-ungar. Din aceste istorii care s-au îmbinat Clujul și-a rafinat spiritul tolerant, și-a îmbrățișat caracterul multicultural și a devenit orașul pe care-l cunoaștem astăzi, cel pe care îl elogiem ori de câte ori avem ocazia.
Plimbările zilnice pe străzile centrale ale orașului sunt mereu un prilej de încântare. Oriunde privești, peste tot aceeași chemare tăcută a frumoaselor timpuri trecute. Clădirile istorice din zona centrală a Clujului, majoritatea datând din secolul XIX, ne oferă nu doar valoroase lecții de arhitectură, ci și o prețioasă învățătură despre trecut și oameni.
Era o vreme în care Clujul concura cu Budapesta…
În secolul XIX Clujul trăia cea mai prolifică perioadă din istoria sa. Se edificau clădiri frumoase – adevărate bijuterii arhitecturale – elita din oraș era într-un perpetuu pelerinaj între Cluj, Budapesta și Viena, fiind extrem de conectată la evoluțiile și transfomările din cele trei spații, administrația imperială finanța construcții de clădiri și palate administrative iar orașul de pe malul Someșului Mic se transforma într-o urbe elegantă, un reper important pe harta Europei Centrale. Meritul acestor uimitoare prefaceri aparține arhitecților acelor vremuri care prin talentul lor au împodobit străzile orașului și au facilitat sistematizarea sa.
Între pleiada de străluciți arhitecți care și-au adus contribuția la edificarea clădirilor emblematice din centrul Clujului este Ignác Alpár. În pofida unei relative precarități a informațiilor referitoare la ilustrul arhitect, situație frecvent întâlnită și în alte cazuri care datează din acele vremuri, cunoaștem că planurile sale și-au găsit materializarea și în alte orașe din Transilvania, precum Brașovul, Timișoara, Făgăraș, Gherla, Deva.
Biografia unui arhitect
Destinul acestei remarcabile personalități începe la mijlocul secolului XIX, în ziua de 17 ianuarie, pe malul estic al Dunării albastre, la Pesta. Atunci Ignác Schöckl se naștea în familia meșterului tâmplar Matthias Schöckl și a Mariei Eisele. Crescut într-o familie de meșteșugari, tânărul Ignác ia contact cu zidăria de la vârste foarte fragede, când practică această îndeletnicire în atelierul unui meșter. Atunci se sudează legătura structurală între destinul celui care avea să devină unul din cei mai străluciți arhitecți ai Imperiului Austro-Ungar și tainele acestei meserii. Ajuns la vârsta tinereții, urmează cursurile Academiei de Arhitectură din Berlin, lucrând concomitent sub îndrumarea arhitectului Alajos Hauszmann. După terminarea studiilor revine în orașul natal, Budapesta, unde începe să profeseze sub supravegherea lui Imre Steindl și al lui Alajos Hauszmann. Este o perioadă de pregătire intensă, cu vizite de studiu în Germania, Danemarca, Italia, Suedia, Tunisia, care-l vor antrena pe tânărul arhitect Alpár în lumea fascinantă a formelor, a simetriilor, a perspectivelor și îi vor forma viziunea artistică.
Aceste experiențe l-au îmbogățit profesional și i-au permis să avanseze rapid în ierarhia ,,creatorilor de orașe”: în 1881 devine asistent la Facultatea de Arte din Budapesta, iar în 1890 începe parcursul profesional independent, deschizându-și propria firmă de construcții. Își concentrează eforturile în special pe proiectele publice, construcția clădirilor și palatelor destinate scopurilor administrative, în perfectă sincronie cu tendințele și evoluțiile orașelor din acea perioadă.
Îmbogățirea Clujului cu noi clădiri
Perioada dualismului schimbă radical fața orașelor din imperiu. Solicitările statutului pentru construcția clădirilor civile erau numeroase, iar arhitecții vremii lucrau asiduu la sofisticate planuri urbanistice. În contextul acestor evoluții, atelierul lui Ignác Alpár obține cinci comenzi de reședințe, în marea lor majoritate palate, pe teritoriul Transilvaniei. Sighișoara, Târnăveni, Deva, Cluj și Aiud sunt orașele în care măiestria arhitectului maghiar se va manifesta plenar, dând naștere unor clădiri somptuoase în stil eclectic, neorenascentist și neobaroc.
În Cluj-Napoca, clădirea devenită emblematică pentru activitatea acestui arhitect în Transilvania este Palatul Comitatului Kolozs (Cluj), după cum era numită în acea vreme actualul Palat al Primăriei, situat pe strada Calea Moților. Această clădire, încadrată pe două străzi printr-o soluție ingenioasă – construirea în forma literei ,,L” – este unicul edificiu pentru care arhitectul face o abatere de la stilul arhitectonic care l-a consacrat în favoarea stilului neobaroc. O altă clădire impunătoare care stârnește și astăzi admirația trecătorilor se află în Parcul ,,Simion Bărnuțiu”. În interiorul clădirii care este astăzi sediul Facultății de Chimie a Universității ,,Babeș-Bolyai” a funcționat în a doua jumătate a secolului XIX Școala superioară pentru fete De Gerando, fiind creația arhitectului maghiar Ignác Alpár.
Un alt ansamblu arhitectonic fără de care Clujul ar avea, probabil, mai puțin farmec este cel care flanchează capătul vestic al străzii Iuliu Maniu, respectiv cele două palate ,,gemene”. Finalizat în anul 1899, acest ansamblu arhitectural continuă să trezească astăzi sentimente de profundă admirație și respect, fără a se face neapărat o legătură între aceste edificii și numele acestui arhitect celebru.
O muncă titanică
Dacă ar fi să cuantificăm munca acestui arhitect care a proiectat clădiri administrative în Transilvania, în Ungaria și în Germania ar trebui să ne luăm un lung răgaz pentru că sunt extrem de multe. Acest fapt nu reprezintă decât dovada palpabilă, care a învins intemperiile veacurilor și frământările deceniilor, a valorii muncii arhitectului maghiar Ignác Alpár. Faptul că astăzi se cunosc puține lucruri despre viața și munca acestor personalități se datorează barierei lingvistice care blochează accesul la bogăția surselor biblografice. Pe de altă parte, ar trebui să cultivăm mult mai atent receptivitatea pentru ceea ce ne înconjoară, înțelegerea unor timpuri și cinstirea memoriei unui trecut care ne-a dăruit o frumoasă bogăție culturală și o moștenire istorică valoroasă.
