2084
Doc. 30827, Anexa B: Fragmente din jurnalul de tinerete al lui David Marco Heifetz, primul presedinte al Eurafricii. Data scanarii: 5 aprilie 2109.
30 octombrie 2084.
Ma aflu intr-o camera de hotel din Trialgo si in fata mea sta faimoasa Lea Eveto, activista de origine italo-romana care a zguduit lumea. Vestea despre evadarea ei spectaculoasa din Blocul 542 al UEPP (Unitatea Europeana de Preventie si Protectie) a strabatut globul cu iutimea fulgerului. La doar cateva luni dupa ce si-a dobandit libertatea, Lea si-a inceput campania umanitara in regiunea din Sudul Europei, convingand liderii politici din Britannia si din Republica Nationala Americana sa i se alature. Pana acum, organizatia Open Arms a evacuat peste 200 de cetateni europeni, in conditii extrem de riscante. Desi ostilitatile si amenintarile UEPP continua, Lea Eveto intampina opozitia cu un aer demn si plin de curaj, afirmand ca nu se va opri “pana cand ultimul european isi va fi redobandit libertatea”. Privind la figura delicata si firava din fata mea, nu pot sa nu fiu izbit de contrastul dintre fragilitatea ei fizica si forta interioara coplesitoare pe care o manifesta. Cum a supravietuit tanara de 21 de ani celor 46 de zile petrecute in salbaticie? Din ce fel de materie este croit sufletul neinfricatei Lea Eveto?… De vreme ce ma aflu aici, nadajduiesc sa aflu cateva raspunsuri.
Pe masuta fantezie din fata noastra stau doua cesti pline ochi cu ceai de mure – preferatul domnisoarei Eveto. Dupa ce ne-am prezentat, Lea m-a invitat cordial sa ma asez vis-a-vis de dansa, cu o sclipire jucausa in ochi. M-a masurat din cap pana in picioare, apoi, cu aerul unui cunoscator, ma avertiza:
– Nadajduiesc ca nu esti unul dintre acei reporteri deghizati care considera ca e datoria lor sa le serveasca cititorilor o poveste picanta, nu-i asa?
Realizand ca ma holbam la ea cu gura cascata abia dupa ce i-a scapat un hohot de ras, mi-am strans buzele intr-o grimasa rigida, incercand zadarnic sa previn colturile lor sa se ridice. Iata, acum zambeam amandoi.
– Draga domnule Heifetz, va tachinam, desigur. Stiu ca sunteti un om sensibil si bun. Poate va intrebati cum, insa din cate am aflat, particularitatile creierului meu nu mai sunt de mult o informatie ascunsa publicului.
Revenindu-mi din soc, am intrebat-o:
– Deci e adevarat? Puteti citi gandurile?
Lea pufni, vizibil iritata.
– Nu pot citi gandurile, si nici n-as vrea. Intr-adevar, pot interpreta foarte usor intentiile cuiva – lucru pe care l-ar putea face orice om cu putin spirit de observatie, de altfel, adauga ea. Totusi, daca perceptiile mele sunt mult mai acute, asta se datoreaza unei mutatii a virusului COVID-21 care, dupa cum banuiai, mi-a alterat ADN-ul.
– Bineinteles, auzisem ca din acest motiv va puteti altera amprenta termica; insa e uimitor sa aud asta din gura dumneavoastra…
– Te rog, spune-mi Eva, ma intrerupse ea, zambind. Asa imi spun prietenii. Iti bei ceaiul cu zahar?
Am clatinat din cap, usor amuzat si de-a dreptul incantat de jovialitatea ei.
– Ok, Eva. Deci asa ai reusit sa pacalesti detectoarele politiei secrete?
– Presupun ca asta e o intrebare retorica, raspunse ea cu o umbra de sarcasm in voce.
Dupa ce sorbi din ceasca si o aseza delicat pe farfurie, continua:
– Gesepistii au aparate de detectie de ultima generatie, asa incat pot depista semnatura calorica a fiecarui cetatean din Blocurile de Protectie. Nu doar stiu ca e cineva acolo, stiu si cine e acel cineva. Din fericire, parintii m-au invatat sa-mi ascund mutatia inca din copilarie, altfel as fi sfarsit cobai in laboratoarele lor.
– Gesepistii?…
– Oh, am uitat. E jargonul Clujean, cartierul meu din Blocul 542, spuse ea, ranjind. Vine de la GSP: Garda de Sanatate si Protectie.
– Aaaah.. am inteles, i-am raspuns, facandu-mi o nota mentala sa ma documentez mai bine in viitor. Ai putea totusi sa imi explici mai in amanunt cum s-a ajuns pana la GSP? Ma tem ca istoricii ofera prea putine informatii despre asta.
Eva isi incrucisa picioarele si, cu o usoara grimasa, isi incepu povestea:
– Dupa cum stii, in urma infectiei cu virusul COVID-19 din anul 2020, Comunitatea Europeana a decis ca singurul fel in care putea stopa raspandirea virusului ar fi fost izolarea permanenta a populatiei. Atunci doctorul Heinrich Öllen a venit cu ideea Blocurilor de Protectie, niste metropole subterane protejate de un dom pe care noi, cand eram mici, il numeam Bubb (de la Bubble). Acestea erau, practic, niste fortarete impenetrabile. Treptat, viata s-a mutat de afara, inauntru; au construit parcuri artificiale, gradini artificiale, atractii turistice – aproape toate subterane. Foarte putini aveau acces la lumea de afara, ca de exemplu, inginerii Departamentului de Agricultura, cand trebuiau sa mai repare cate ceva…
– …agricultura fiind realizata cu ajutorul dronelor.
– Exact, incuviinta ea. Nimeni nu mai iesea afara, decat politicienii, savantii – cei dresati de regim, evident – bancherii si mafiotii. Pana la iesirea mea din Bubb, nu vazusem niciodata soarele. Aveam o prietena a carei parintii devenisera celebri in urma inventiei primului dispozitiv de teleportare; au primit multe onoruri din partea regimului si s-au imbogatit enorm. Vizitasera Venetia intr-o vacanta trimestriala – asta in conditii de maxima securitate, cu echipament de protectie. Am vazut niste poze si aratau precum astronautii din secolul XX, surase ea, distrata.
Socat, m-am vazut nevoit sa o intrerup:
– Cum se poate, cand zona a fost declarata Pura inca din 2066?!
– Nimeni nu stia asta, zise Eva, iar autoritatile trebuiau sa-si protejeze interesele. Esti constient ca singurul lucru care ii tine pe cetateni inauntru e frica de contaminare, nu?
– Totusi, Consiliul Medical International a decretat renuntarea la starea de urgenta acum cateva decenii in urma!
– Am aflat si eu asta, intr-un final, raspunse ea, cu o grimasa. Pericolul trecuse de mult, insa ei nu puteau renunta la controlul pe care il dobandisera, nu-i asa?
Cu gandurile roindu-mi frenetic prin minte, am inceput sa pun informatiile cap la cap. Bineinteles ca asa era. In timpul Celor Trei Varste Pandemice, oamenii renuntasera la o parte din drepturile lor pentru iluzia sigurantei. Orasele Europene plantasera camere de supraveghere, drone si intr-un final, spioni pentru a controla deplasarea populatiei. Treptat, arta si credinta au fost infiltrate, ciuntite, abuzate, dupa ce au fost invinuite pe nedrept. Apoi arta a fost controlata, iar religia interzisa. Lumea lor devenise un loc de cosmar. Inchisorile subterane au fost umplute de genii si de martiri, in timp ce criminalii se bucurau de libertate. In America, unde masurile impuse se marginisera la autoizolare si echipare, economia fusese slabita enorm, si zeci de mii de persoane murisera in timpul Ultimului Val – COVID-21, pana cand doctorul Marcus Trialgo gasise un antidot pentru virus. Insa europenii isi castigasera
securitatea cu pretul libertatii. Oare sperasera ca aceia carora le fusese incredintata atata putere, o vor lasa din mana atat de usor?
– Gresit nu a fost faptul ca au luat masuri, David, continua Eva, sorbind din ceasca ei de portelan, tarcata de bratele unui cires albastru. Gresit nu e ca au stat inauntru, ci ca au uitat de ce au facut asta. Daca ne sacrificam, e ca cineva, undeva in urma noastra, sa aiba viata. Romanii, la fel ca toti ceilalti europeni, au intrat in Blocurile de Protectie cu speranta ca, intr-o zi, copiii lor se vor putea juca din nou afara. Adevarata problema e ca undeva, pe parcurs, au uitat ce inseamna afara. Au uitat de unde au venit si cine sunt. Au uitat sa traiasca si sa viseze.
Ma tintui pret de cateva clipe cu ochii ei mari si negri, apoi privirea i se imblanzi si un zambet radios ii inghiti chipul.
– Acum, cand timpurile s-au schimbat, acei copiii au dreptul sa stie pentru ce s-au sacrificat stramosii lor. Au dreptul sa stie ca odata, demult, oamenii s-au ascuns pentru ca ei sa poata stii ce e aceea afara.
Isi aseza ceasca la repezeala pe masuta de sticla dintre noi si, cu o ridicare a sprancenei, ma intreba cu un aer mucalit:
– Daca tot veni vorba, ce zici, iesim la o plimbare?
Naucit de schimbarea brusca de subiect si flatat de expresia ei deschisa, am incuviintat. Cum as putea sa-i refuz o plimbare unei tinere care, timp de douazeci si unu de ani, nu vazuse macar o data soarele? Am ajutat-o sa-si puna pardesiul argintiu din cuier pe umeri, apoi am escortat-o afara din hotel.
Era o dupa-amiaza luminoasa de octombrie, si frunzele cadeau pe asfaltul poleit ca tot atatea lacrimi. Cine stie cat din durerea muta, din sangele curs, din timpul furat isi amintea orasul Trialgo?… Insa candva, demult, orasul acesta nu purtase numele doctorului care salvase, prin descoperirea lui revolutionara, atatea si atatea vieti; odinioara, orasul se numise Bergamo. Putine lucruri ramasesera la fel… desi ruinele fusesera rezidite, desi razboiul se sfarsise, desi copiii se jucau nestingheriti sub razele blande ale soarelui, durerea inrosise pamantul pe care paseau ca o pecete – ca o
frunza care, odata cazuta, aprinde si hraneste cu sangele ei lutul ferit de lumina.
Pamantul pe care calcam era viu – mustind de durere, cu visele frante soptind mocnit in umbre si in vant. Insa daca odata oamenii, ca tot atatea frunze, purtasera noptii amarnic tribut, acum doi tineri – Eva si cu mine, pasind brat la brat – duceau lumii cantecul plin de suras al diminetii.
Privind-o stiu ca, la fel ca si ea, sunt gata sa stau sau sa alerg, sa tac sau sa cant, sa mor – sau sa traiesc – pentru ca undeva, candva, copiii lumii sa aiba viata.
Autor: Rebecca-Antonia Cojan
Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:
- Chiromedica Health & Wellness Center – un program de nutriție personalizat pentru creșterea imunității;
- Samsara Earth Food Delivery – voucher de 100 lei pentru mâncarea comandată (cu livrare la domiciliu);
- Euroma Sport – o pereche de gantere cu suprafața cauciucată (culoare verde, 3 kg / bucata).
- BRONTO – un voucher în valoare de 400 lei;
- BW Photo Booth – un voucher de discount în valoare de 400 lei;
- Big Belly Cluj – un voucher în valoare de 200 lei pentru mâncarea comandată prin serviciul de livrare la domiciliu.
- The Guild Hall – un abonament Journeyman » 8 intrări gratuite ce pot fi folosite și pentru prieteni și 10% reducere la jocurile cumpărate.
Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020. Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.
