Zile de vară la Adrenalin Park | Activități de familie pentru ultima lună de vară

de | | 4 Minute

Zile de vară la Adrenalin Park | Activități de familie pentru ultima lună de vară

Pentru că suntem în ultima lună din sezonul estival, ne gândim să profităm din plin de câteva zile de vară la Adrenalin Park. Un loc îndrăgit de mulți clujeni, parcul de aventură Adrenalin își desfășoară activitatea într-un loc mult îndrăgit din mijlocul pădurii Făget. Odată cu aventurarea într-o lume sportivă și energică, în care lăsăm la o parte ecranele și tehnologia, dând frâu liber adrenalinei, energiei și spiritului aventuros din noi, trăim prezentul și ne depășim limitele de fiecare dată când alegem să petrecem timp aici.

Activități de vară în familie

Râsete, veselie, voie bună, energie, zburdălnicie – sunt câteva stări cu care asociem vara. Și de care ne mai putem încă bucura. Indiferent din partea cui pornesc, știm că vara e despre comunitate, natură și socializare în aer liber. Iar fiindcă suntem înconjurați de betoane (oricât de bine ar fi pentru unii, sau rău pentru alții) petrecerea timpului liber în natură este o necesitate. Iar dacă aceasta vine la pachet cu multe, multe posibilități de activități interesante, cu atât mai mult.

Zile de vară la Adrenalin Park 2019 (1)

Știm că a fost un sezon plin de tabere pentru vacanța de vară, adresate copiilor. Dar acum, pe final de vacanță vă propunem să explorăm o lume a vacanței de vară în care părinții și copii se pot simți bine deopotrivă.

Știm că unele zile de vară la Adrenalin Park sunt prielnice pentru a-ți întări relația cu copii, sau relația dintre frați, verișori, unchi, nepoți, etc. Și mai știm că, de cele mai multe ori adulții trebuie să accepte activități care să îi bucure pe cei mici. Mizând pe această idee, în lumea parcului de aventură Adrenalin Park, zonele de agrement sunt destinate atât copiilor, cât și adulților.

Iar dacă unii părinți sunt mai reținuți și nu iubesc la fel de mult adrenalina precum micuții lor, trebuie să știe că există activități de orice fel, pentru orice preferință. Că ne cățărăm în copaci, că ne întrecem în depășirea obstacolelor, că încercăm să ne depășim limitele pe tiroliană, toate acestea vin la pachet cu voie bună și distracție.

Zile de vară la Adrenalin Park 2019 (3)

5 ani de aventură, team buldinguri și autocunoaștere

Ziua Adrenalin Park se serbează pe data de 15 august și numără al cincilea an de aventură și adrenalină oferită clujenilor. Ca o pârghie de legătură între dezvoltare, autocunoaștere și relaxare, aceste zile de vară la Adrenalin Park atrag mii de clujeni dornici de ieșirea din rutină și inedit.

Zile de vară la Adrenalin Park 2019 (6)

Care este retrospectiva activității parcului de aventură?
  • [Zile de naștere] Axat pe nevoile specifice ale aventurierilor, parcul de aventură organizează zile de naștere. Astfel, Adrenalin Park găzduiește în fiecare weekend câte 2-3 zile de naștere.
  • [Team buildinguri] Chiar și companiile aleg activitățile de la Adrenalin Park, în fiecare săptămână având loc cel puțin un team building.
  • [Implicarea unităților de învățământ] Până și dascălii apreciază activitatea de la Adrenalin Park. Drept urmare, peste 50 de unități de învățământ au devenit colaboratori direcți ai parcului pentru programe școlare extracurriculare.
  • [Comunicare în 3 limbi] Avantajul de a comunica în 3 limbi (RO/HU/EN sau DE sau FR ) aduce laolaltă persoane cu interese comune, chiar și din alte colțuri ale lumii, creând astfel o comunitate în sine.
  • [Arhitectura organică a cabanei] Locul este apreciat și pentru amplasarea sa, chiar în mijlocul naturii. Mai mult, stilul arhitectural al cabanei reprezintă un important punct de interes. De aceea, se pot programa și vizite organizate la Adrenalin Park, strict pentru a admira arhitectura organică a cabanei.
  • [Activități diferite] Atenți la detalii și la noutăți, în fiecare an activitățile din parc se reîmprospătează. Sunt regândite unele jocuri, în timp ce altele noi abia prind teren de desfășurare.
  • [Performanța oaspeților] Pentru că nici un an nu este ca altul, pe traseele de viteză și cu obstacole se stabilește un nou record în fiecare an.
  • [Gazda evenimente] Adrenalin Park a fost gazda mai multor evenimente și concursuri sportive pentru liceeni, sportivi amatori și studenți.

Astfel, pentru locuitori cât și pentru turiștii ce vin în vacanță în Transilvania, județul Cluj, parcul de aventură s-a poziționat ca un complex de agrement pentru turismul activ.

Zile de vară la Adrenalin Park 2019 (5)

 

Contact

Adresa: Casele Micești, Feleacu, Cluj
Telefon: 0732 040 434
Mail: [email protected]
Website | Facebook Instagram

Program:
Lu-Vi: 12:00 – 19:00
S – D: 10:00 – 19:00