Cum vorbește orașul cu noi: arhitectura comunistă a Clujului
Arhitectura oricărui oraș este o mărturie de necontestat a istoriei sale. Destinul urbei se reflectă în fiecare colț al clădirilor, în fiecare stradă, în planul urbanistic, în starea de spirit pe care reușește să o inducă vizitatorilor și, mai ales, locuitorilor.
La pas prin cartierele Clujului
Forța acestor mărturii vine din atitudinea comunității față de relicvele trecutului orașului în care locuiesc. Este nedrept să renegăm istoria. Faptele trecute sunt ireversibile. Ceea ce este nejustificat devine toleranța și relaxarea cu care privim trecutul nostru nu prea îndepărtat. Undeva în firul acestui raționament se produce o eroare.
De unde vine europenitatea orașului nostru? Ne place să credem că avem cel mai european oraș din România, însă, un occidental venit la Cluj își va da seama foarte greu de unde vine europenitatea orașului nostru. Va avea nevoie de multe luni să exploreze orașul, ca să surprindă spiritul și pulsul lui european. În primă instanță, ceea ce îi va atrage atenția vor fi clădirile istorice deasupra cărora mai stau flancate logo-uri ale magazinelor din a doua jumătate a secolului XX, fântâni arteziene ruginite, neîngrijite și rudimentar proiectate, blocuri cenușii, unele doar cu un singur balcon, și o îmbinare nepotrivită între ultramodern, modern și istoric.
Atunci când dorești să cunoști o altă fațetă a orașului nostru drag și te îndepărtezi vertiginos spre alte cartiere îți vei asuma și faptul că această „expediție” s-ar putea să îți producă o tristețe iremediabilă. Vom lua la pas Mănășturul, celebrul cartier al orașului nostru. Multe blocuri cenușii, toate la fel după formă și, adesea, înălțime. Îndreptându-ne pașii spre zona centrală a orașului, privirea va fi atrasă de cei trei ursuleți care stau inocent, dar șterși de intemperiile vremii, pe un acoperiș, de alura melancolică a celebrului magazin de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 și de vitrinele anoste ale câtorva magazine care păstrează trecutul în decorul lor.
În Mărăști vom găsi o imprimerie, foarte multe blocuri proiectate în deceniile șase și șapte ale secolului trecut, cu un profil standardizat și fad. Vom mai găsi inconfundabila ,,Șapcă” a lui Ceaușescu, o atmosferă apăsătoare indiferent de anotimp și vreme în zona Gropii și un cinematograf drăguț, dar cu o intrare care-i trădează vârsta.
Ne vom îndrepta pașii apoi spre zona Pieței Abator. Acolo vom identifica negreșit blocul ,,zgârie nori” din secolul trecut și alte zeci de blocuri în același stil impersonal. Vom parcurge Piața Mihai Viteazul unde fântâna arteziană ruginită ne va da puțin de gândit la „europenitate”. Cea mai profundă impresie o va lăsa ,,excursia” în zona Gării, de pe strada Horea până pe peronul gării feroviare.
Nu e ceva greșit în faptul că avem aceste clădiri care spun istoria orașului nostru fără cuvinte. Trecutul are rostul său: în general acela de a educa, de a învăța. E nepotrivită poate atitudinea noastră ca și comunitate față de aceste lucruri. Pe de o parte, o mândrie fără margini, pe de altă parte, o pasivitate deranjantă. Noi, comunitatea, putem contribui la schimbarea lucrurilor care nu ne plac în oraș. Polonezii au decorat cu grafitti multe dintre blocurile comuniste ale orașelor lor. Poate fi și aceasta o soluție!
Putem, de asemenea, insista asupra unei dezbateri la nivel de comunitate pe tema amenajării orașului, a aspectului pe care îl dorim pentru urbea noastră, Cluj-Napoca. Soluții sunt multe și multe dintre ele la îndemâna noastră!
Veronica Onea, redactor Cluj.com
Imagini: Lucian Nuță, BCZ.ro, blog.ignus.ro
