Locul unde poți savura cele mai bune vinuri din Spania în Cluj

de | | 3 Minute

Locul unde poți savura cele mai bune vinuri din Spania în Cluj

,,Rioja este locul unde am degustat un vin de vârsta mea… și a fost mai bun decât mine.” – Holger G. Vega

În cazul în care sunteți în căutarea unor experiențe senzoriale deosebite este indicat să mergeți la cel puțin o degustare de vinuri organizată de Casa Vega Cluj. Localul este un nume cunoscut printre cei care prețuiesc coordonatele vieții bune, ale calității și ale eleganței discrete fiind, fără îndoială, unul dintre cele mai bune restaurante pe partea de bucătăriei și de vinuri din Spania în Cluj.

Reconfirmarea a venit recent, odată cu aprecierea dată de la criticul american James Suckling, unul din numele ,,grele” și influente în breasla criticilor de vin din întreaga lume. La sfârșit de sezon estival, acesta a lansat scorurile vinurilor spaniole gustate în anul 2018, listă în care se regăsesc peste 2500 de referințe. În acest raport cuprinzător despre vinurile spaniole, vinurile de la Bodegas Perica, crama de la care Casa Vega Cluj își aduce vinurile, au obținut un punctaj de peste 90 de puncte.

Vinuri din Spania în Cluj

Dincolo de acest eveniment special, marcat frumos de Casa Vega Cluj, această locație este recunoscută pentru meniul de vinuri spaniole de cea mai bună calitate, pentru raportul onest dintre calitate și prețul vinului dar și pentru faptul că oferă doritorilor un ,,îndrumar” de servire a vinului astfel încât experiența degustării să devină completă.

Pentru sezonul nou, ne-au făcut câteva sugestii care se pliază perfect cu starea de spirit și cu activitățile specifice.

Vinuri din Spania în Cluj

Cele mai bune vinuri din Spania în Cluj 

David Perica – 93 de puncte

Descris de către James Suckling în raportul său ca un vin cu textură ,,siropoasă, suculentă, cu multe taninuri vii și strălucitoare, cu cireșe negre cărnoase și prune”, David Perica este unul dintre acele vinuri nobile care merită savurate în intimitate, în zile speciale, alături de preparate culinare deosebite.

Perica Oro – 92 de puncte

Un vin unic prin virtuozitatea sa, elegant și nobil, Perica Oro este produs din viță-de-vie cu o vârstă de peste 60 de ani, din cei mai buni struguri ai podgoriei. De culoare rubinie intensă, cu reflexe cărămizii, arome de cafea prăjită, tutun uscat și ușoare note balsamice, corp plin cu taninuri catifelate , acest vin este memorabil și irepetabil. Notat de James Suckling cu 92 de puncte, Perica Oro este descris ca un vin ,,concentrat, cu caracter, cu taninuri generoase și un dram discret de dulceață, un vin atractiv, cu un finisaj proaspăt, lung.”

6 Cepas – 91 de puncte

Este un vin fraged, de culoare roșie-violacee intensă, cu parfum fin de zmeură, mure și coacăze cu o notă aromatică de cafea prăjită. Gustul echilibrat și catifelat cu tanini moi îl face potrivit pentru mezeluri rafinate, carne roșie și brânzeturi maturate. Complexitatea sa îl face o companie excelentă servit de sine stătător, în intimitatea sa. Acest vin a fost nota de criticul de vin James Suckling cu 91 de puncte fiind definit ca un vin fructat, care conține frcute roșii – cireșe și prune – un vin mătăsos, delicat, cărnos și cu un dram de cafea, gust dobândit spre sfârșitul anului.”

Perica Viña Olagosa – 90 de puncte

Olagosa este un vin cu o personalitate puternică, sobră și intensă. Culoarea rubinie intensă cu reflexe cărămizii, aromele de vanilie și notele fine de tutun uscat, gustul suculent, cu taninuri educate de trecerea timpului îl face o companie ideală atât în intimitatea sa, dar pentru preparatele din carne sau ciuperci de pădure.

Profitând de această ocazie, ar mai merita amintit faptul că atât vinului Perica Viña Olagosa, cât și cramei Perica Viña Olagosa, cunoscutul critic James Suckling le-a conferit 90 de puncte fiind impresionat de prospețimea, echilibrul și corpolența acestor vinuri.

Totodată, rezultatele atât de bune și înalta apreciere obținută în aceste prestigioase rapoarte reprezintă dovada calității vinurilor și a entuziasmului de care crama Bodegas Perica dă dovadă în activitatea de zi cu zi.

Vinuri din Spania în Cluj