Valea lui Opriș: un nume învăluit în mister

de | | 11 Minute

Valea lui Opriș – jurnal de călătorie

Cum mergi din Cluj spre Nord, treci de Dej și continui spre Târgu Lăpuș, la intersecția județelor Cluj, Sălaj și Maramureș, la aproximativ 80 km pe această rută se regăsește comuna Chiuiești. Din centrul comunei, un drum te poartă la dreapta spre Valea lui Opriș, Valea Cășeielului, Strâmbu și Huta. În acea însorită zi de sâmbătă, Valea lui Opriș avea să fie comoara dintre dealurile verzi pe care urma să o descoperim. 

Fiind așezată la aproximativ 3 km de centru, până aici am călătorit cu autocarul. La prima oprire din zonă, e rândul nostru să ne dăm jos! Lângă autocar, foarte prompt, ajunge și Mihai Georgiu, reprezentant al Centrului de Informare Turistică din comuna Chiuiești, care urmează să ne însoțească o scurtă bucată din drum pentru a ne prezenta câteva informații despre Valea lui Opriș. 

Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel, desfășurat în perioada 2014 – 2016. Mulțumim voluntarilor noștri Chatte Georgiana (redactor) și Radu Dincă (fotograf) pentru implicarea, entuziasmul și munca depusă la momentul respectiv. Fiind vorba de un proiect în continuă dezvoltare, dacă doriți să contribuiți la ilustrarea unui portret cât mai complet al acestei localități, ne puteți scrie un e-mail » [email protected] 

Spre Valea lui Opris

(Din unghiul fotografiei, Valea lui Opriș se găsește pe drumul care duce spre stânga)

Multe despre acest sat nu se știu, astfel că o mare parte din ceea ce avea să fie Valea lui Opriș a fost învăluită în mister încă de la primele ore ale dimineții. În 2 minute am parcurs prima parte a drumului, cea asfaltată. Până la bifurcație. A urmat mai apoi și una neasfaltată. Un drum înainte și unul la dreapta, cum se poate observa și în fotografia următoare. 

Ne-a condus încă 500 de metri înainte și surprizăă: zărim un iepuraș, traversa drumul. Radu, fotograful, își pregătea aparatul, iar Mihai, foarte inspirat, a oprit să facem prima noastră poză din această expediție spre Valea lui Opriș.

Valea lui Opris - iepuras

De aici am luat-o la picior. Mihai era așteptat de colegii noștri. Peisajele erau minunate. Aerul curat și proaspăt. Numai bun pentru o plimbare de dimineață.

Mult nu am mers. Câteva sute de metri și am ajuns într-un luminiș. Ceva mirific! Un pârâu șuiera în spatele nostru suficient cât să-l auzim, păsărelele cântau în armonie, nestingherite de zgomotul orașelor, aerul curat și temperatura perfectă ne-au invitat să ne așezăm pe un trunchi de copac, culcat la pământ. Radu a urcat pe deal să facă poze, eu am rămas să-mi pun mapa în ordine.

Ei bine și aici începe aventura: dezvăluie misterul care înconjoară Valea lui Opriș din informații care oricum multe nu erau. Sentimente de îndoială dau să încerce primele; o exercitare a forțelor proprii însă, cumva, natura care te înconjoară parcă îți șoptește de undeva că n-ai de ce să te îngrijorezi. Tot ce trebuie să faci este să te relaxezi și să înveți să o asculți. Ea are multe să-ți spună. Și-apăi asta am făcut. 

Am tras aer în piept, am lăsat ciripitul păsărelelor și șuierul apelor să mă cuprindă și curând, fără să îmi dau seama când, acele sentimente deja mă părăsiseră. Între timp, Radu se întoarce. Fiind la sfârșitul văii, decidem să ne întoarcem și să începem să cunoaștem și oamenii locului, după ce cu locul în sine devenisem familiari. 

Și uite așa, cum coborâm noi din luminiș spre drumul care ne poartă către vale, dăm de prima casă din Valea lui Opriș. Sau ultima. Depinde din care unghi preferă cititorul să privească. Dintr-al nostru, era prima. Acolo, poarta deschisă.

Valea lui Opriș - casa

Văcuțele pășteau liniștite undeva în grădină, iar un cățel păzea strașnic ograda. În prispa casei însă, nimeni. Degeaba am strigat noi cât am strigat, atât eu cât și Radu, nu era cineva să ne răspundă, așa că am decis să mergem mai departe. Cititorul să ia aminte că ne aflăm pe ulițele unui sat, astfel că mai avem ceva de mers până la următoarea gospodărie. Nu foarte mult, totuși. În mai puțin de 5 minute eram deja acolo, pe drum trecând pe lângă locul unde am zărit, inițial, iepurașul.

Valea lui Opriș - teren

De data asta, însă, atenția nu ne-a fost furată de niciun iepuraș, ceea ne-a permis să descoperim borna kilometrică care spunea că ne aflăm în Valea Libotinului, nu în cea a lui Opriș așa cum credeam noi. Pentru o clipă asta ne-a pus într-o dilemă. Sigur ne aflam unde trebuia? Primul gând care a venit în minte a fost unul singur: după ce că nu aveam multe informații de ghidare despre loc, nici măcar nu ne aflam unde trebuie? Care era faza cu Valea Libotinului? Nu era cea a lui Opriș? Norocul face că acest mister ne-a fost mai târziu limpezit de fiul doamnei Cuzdrioreanu. Între timp, noi ne-am continuat drumul către dezvelirea misterului care învăluia acest loc parcă rupt dintr-o bucată de rai cu priveliștile sale pline de culoare și serenitate. 

Și cum mergem noi așa, din depărtare aerul poartă sunetul lătratului unui cățel către noi. O nouă casă ne iese în cale. De lângă poartă, fălos, ne salută cățelul domnului Botcă Mihai, primul sătean la care am poposit să povestim. 

Valea lui Opris - caine

Întâlnirea cu domnul Botcă a fost una care a deschis drumul către cunoașterea locului în care eram. Fără să știm, ne aflam în fața celui mai bătrân om din sat. Întâmplarea amuzantă face că atunci când l-am întrebat pe dumnealui dacă știe cine este cel mai bătrân om al satului, ne-a spus despre o altă persoană – doamna Cuzdrioreanu, de care vă povesteam mai devreme – , nicidecum de dumnealui. Norocul ne-a fost că acasă era și nepotul domnului Botcă, reușind astfel să ne lămurească asupra acestui aspect.

Aflând că era, într-adevăr, cel mai bătrân om din sat – 89 de ani (n.r. în 2016) -, am încercat să aflăm cât mai multe, așadar l-am întrebat de când se afla pe meleagurile oprișene. Ne-a spus că din 1927, de când s-a născut, se află pe aceste pământuri și niciodată nu le-a părăsit, aici cunoscându-și și soția. Alții, mai ales tineretul, au tot plecat spre o viață mai buna, însă el a rămas acolo, trăindu-și viața cu bune și cu rele, alături de soția dumnealui. Între timp, domnul Botcă a rămas singur, de el având grijă acum nepotul.

Valea lui Opris - Botca Mihai

Dorind să aflăm mai multe, l-am întrebat dacă știe de unde vine numele de Valea lui Opriș, cine era acest domn Opriș după care s-a numit valea, dacă era vreun domn Opriș în primul rând, însă, din păcate, acest lucru era un mister chiar și pentru dumnealui. Tot ce am putut afla a fost că această vale este într-o strânsă legătură cu doi frați, însă mai mult de atât nu am putut afla întrucât domnul Mihai nu era născut pe vremea aceea. 

Nedorind să îl reținem prea mult, am cerut permisiunea pentru câteva poze, am mulțumit frumos pentru timpul acordat și ne-am continuat drumul către următoarea casă.

Mai jos de casa domnului Botcă, dăm de rudele sale, o frumoasa familie cu două fetițe minunate. La început, ne întâmpină doamna Botca, care mai apoi o cheamă pe soacra dumneaei să ne ajute cu întrebările pe care le aveam despre loc, întrucât după cum ne-a spus, era prea tânără să ne poată ajuta cu vreun răspuns. Ne lovim din nou de aceeași problemă, tineretul fie nu mai este în zonă pentru că a plecat spre o viață mai bună, fie nu au destule informații încât să ne poată ajuta, dat fiind că tot mai mulți bătrâni ai satului au plecat spre cele veșnice.

În curând soacra doamnei Botcă vine să ne întâmpine. Ne-am prezentat frumos, am spus de unde suntem și ce căutăm în zonă, după care am rugat-o dacă ne poate ajuta cu orice informație despre locul în care eram.

La fel ca și domnul Mihai, verișorul dumneaei, doamna Botcă a rămas pe aceste meleaguri deși mulți alții au plecat. Trăiește alături de fiu și de noră, împreună cu două nepoate drăgălașe care își trăiesc copilăria în simplitatea lor. 

Fiind încântată de inițiativa noastră, doamna Botcă și-a îndemnat nora să le îmbrace pe Ana-Maria Ionela și Alina Alexandra în costumele tradiționale, cele pe care le poartă ori de câte ori se organizează câte o serbare la școală, cu ocazia sărbătorilor. Chiar dacă lumea este din ce în ce mai puțină și locurile rămân din ce în ce mai goale, cei care au rămas acolo încă încearcă să păstreze tradițiile care au fost moștenite din generație în generație.

Valea lui Opris - familia Botca

După ce au fost îmbrăcate în costumele populare, Ana-Maria și Alina s-au plimbat cu noi prin împrejurimi să ne arate locurile, în timp ce bunica, mama și tata se pregăteau să asambleze un război de țesut și să ne povestească despre cum se obișnuia în timpurile de demult ca oamenii să își croiască singuri covoare, pături șamd. 

Valea lui Opris -razboi de tesut

Înainte să fie schimbată în costum, Alina ne-a spus că ei îi place tare mult să îl poarte, așa că plimbarea de după, pe care a făcut-o alături de sora mai mare, Ana-Maria, a fost un prilej de bucurie pentru ea. 

Valea lui Opris - familia Botca 3

Între timp, restul familiei Botcă asamblase războiul care acum ne aștepta să îl surprindem într-un cadru. Personal, văzând războiul cu totul în picioare, am fost trimisă înapoi în anii copilăriei, făcându-mă să îmi amintesc de vremurile când bunica încă mai era în viață și obișnuia să țeasă diferite covoare sau cuverturi de pat, în timp ce eu stăteam lângă ea, privind-o fascinată de tot ceea ce se întâmpla în jurul meu.

Ana-Maria și Alina au venit și ele din plimbat, când bunica ne-a sugerat un cadru cu Ana-Maria la război, pentru a ilustra cât mai bine modul acestuia de utilizare.

Valea lui Opris - razboiul de tesut

După ce am surprins-o pe Ana-Maria alături de războiul de țesut, cum timpul nostru se scurgea și mai aveam de parcurs și alte drumuri, am mulțumit frumos pentru tot ceea ce familia Botcă a făcut pentru noi și ne-am continuat drumul către următoarea noastră aventură. Misterul încă nu era rezolvat, întrucât nici aici nu se știa de unde vine exact numele de Valea lui Opriș.

Și mergem mai departe…în continuă căutare. Mergem ce mergem, uitându-ne în jur în speranța de a mai găsi pe cineva cu care să povestim, însă nimeni nu se arată. Degeaba mai strigăm noi pe la o poartă sau alta, nu pare să răspundă nimeni. Așa că am zis să mai poposim un pic să admirăm peisajul, în timp ce ne facem un plan de bătaie pentru restul zilei.

Valea lui Opris - capita de fan

După ce ne-am mai odihnit un pic și-am pus țara la cale, am luat-o înapoi pe drumul pe care venisem, ajungând la bifurcația de la care plecasem la începuturile noastre în această vale.

Acolo, mai jos cu vreo 200 de metri, dăm de o poartă deschisă. Neobișnuiți fiind cu atâta deschidere din partea oamenilor, dat fiind că și eu cât și Radu, fotograful, venim din altă parte a țării – respectiv Oltenia, unde porțile curților se țin închise -, nu știam dacă să intrăm sau nu. Era deja a doua oară când treceam prin același lucru: porți largi deschise, animale și păsări umblând relaxate dintr-o parte în alta, o liniște și-un calm ce te făcea să nu îi zici nici găinii care se gudura într-o gaură de pământ întinsă la soare: „Dă-te mai încolo!”.

Din dorința de a nu fi nepoliticoși, stăm câteva minute întregi în fața porții întrebându-ne ce să facem întrucât inițial, nimeni nu ne auzea strigând. 

Și fix înainte să ne dăm bătuți, apare în prispa casei o doamnă foarte drăguță, ce avea să fie salvarea noastră în rezolvarea misterului ce înconjura Valea lui Opriș. 

Am început prin a ne prezenta, ca de fiecare dată, explicând de ce suntem acolo și ce vrem să aflăm. Fiind fascinați de arhitectura casei și a împrejurimilor, am cerut permisiunea să fotografiem, care ne-a fost oferită la fel de deschis precum am și fost întâmpinați.

Valea lui Opris - gospodarie 3 Valea lui Opris - gospodarie 3

Am aflat că arhitectura are influențe maramureșene, iar la fel ca pentru majoritatea oamenilor locului, principala ocupație care servește ca sursă de venit este creșterea animalelor, în special a vacilor, al căror lapte este depozitat într-un mare cazan pe care doamna ne-a lăsat să îl fotografiem.

Valea lui Opris - gospodarie 4

Însă, ce ne-a marcat cel mai mult a fost interiorul casei unde am fost invitați, rămânând absolut îndrăgostiți de ceea ce am văzut. O casă plină de viață grație coloritului aranjamentului tradițional, de care nu voi mai spune prea multe, ci voi lăsa pozele să vorbească de la sine, întrucât nu degeaba se zice că o poză face mai mult decât o mie de cuvinte.

Valea lui Opris - casa interior (1)

Valea lui Opris - casa interior (1)

Valea lui Opris - casa interior (1)

Nu am „scăpat” până nu am fost serviți cu o porție de sarmale și șnițele absolut delicioase, pe care trebuie să mărturisesc că le-am mâncat cu o foarte mare poftă, întrucât la sat parcă toate îs mai bune și mai gustoase ca la oraș, așa că ne-am zis că nu putem rata asemenea șansă. 

După ce am mâncat bine și-am băut o cană de apă rece și proaspătă cum numai la sat găsești, am revenit la veșnica noastră întrebare: dacă știe cineva de unde vine numele de valea lui Opriș. 

Doamna ne-a spus că nici dumneaei nu știe, însă că ne poate duce la cineva care cu siguranță ne poate ajuta. În acel moment, atât eu cât și Radu am avut un fel de moment de „Evrika!” împletit cu un „Doamne ajută!”, deoarece în sfârșit cineva știa unde să ne îndrume pentru aflarea misterului ăstuia care nu ne dădea pace.

Și iată așa am ajuns la doamna Cuzdrioreanu și fiul dumneaei, de care vă vorbeam la începutul articolului, cei care ne-au ajutat să aflăm într-un final care-i treaba cu valea asta a lui Opriș.

Noi, convinși fiind că valea a fost numită după un anumit domn – pentru că la ce altceva să te gândești?! -, întrebăm, evident, pe domnul Cuzdrioareanu dacă știe cine a fost acest domn Opriș după care s-a numit valea aceasta. Mare ne-a fost surpriza când am aflat noi adevărul care stătea în spatele onomasticii acestei văi. 

Ei bine, nu este vorba despre niciun domn după care să se fi numit valea, ba din contră. Pe timpurile când oamenii veneau cu carele de pe celălalte dealuri ale comunei, fiind vorba de o vale care presupune deci un drum în pantă, era necesar să se împiedice roțile acestora pentru a nu o lua la vale cu totul, născându-se așadar numele de „valea lui Opriș”, în sensul de… oprit. Mare ne-a fost mirarea în acel moment, însă nu putem decât să îi mulțumim domnului Cuzdrioreanu pentru ajutorul dat. Mai că ne pierdusem speranța, însă după cum știm foarte bine, ea moare ultima.

Și iată cum, fix înainte de a ni se scurge timpul de explorare a zonei, i-am aflat și misterul, având de asemenea și ocazia de a ne întâlni cu oameni minunați ai locului, deschiși și calzi, care te primesc oricând cu drag la ei în casă, purtându-se cu tine cu așa un respect pe care mai rar îl vezi în zilele noastre.

Locurile de genul, cu oamenii lor atât de simpli și deschiși la suflet, îți amintesc că deși în agitația urbană simți cum îți pierzi sufletul, undeva în inima naturii te poți regăsi oricând și poți regăsi oricând acel tipar de oameni care, din păcate, în ziua de astăzi sunt din ce în ce mai rari. Oameni care, chiar și la o simplă întâlnire pe stradă se opresc să te salute, să te îmbrățișeze și să te primească pe meleagurile lor fără a pretinde nimic în schimb. Oameni simpli, oameni de suflet. 

Asta am găsit și am lăsat în urmă în Valea lui Opriș. O vale care ne așteaptă ori de câte ori vrem, să ne întoarcem la ea și să ne bucurăm de serenitatea locului, acolo unde natura te îmbrățișează și unde te lași purtat în brațele ei pentru o relaxare cum numai în astfel de locuri poți găsi.


Articol scris de Chatte Georgiana
Fotografii realizare de Radu Dincă