UBB Cluj a ajuns într-un top al universităților internaționale
Un top întocmit de celebrul clasament britanic QS clasează și UBB Cluj în Top-500 pentru două din cele 5 domenii utilizate, conform Ziua de Cluj. Astfel, universitatea clujeană este singura din țară care se clasează într-un astfel de top, alături de alte instituții de prestigiu internaționale.
Conform topului, UBB Cluj se clasează în intervalul de locuri 401-450 în domeniul arte și științe umaniste. De asemenea, universitatea ocupă și intervalul de locuri 451-500 în domeniul științe sociale și management. Prin aceasta, universitatea este prima din țară în aceste domenii. De asemenea, UBB ocupă locuri importante în topuri internaționale și în alte domenii.
Universitatea ocupă primul loc în țară în domeniul psihologie, iar într-un top internațional are poziția 251-300. Alte domenii din cadrul UBB cu clasament fruntaș la nivel național sunt economie/econometrie (451-500 la nivel internațional în domeniul științelor sociale & management) și business & management (intervalul 451-500 la nivel internațional în domeniul științelor sociale & management).
Totodată, domeniul chimiei ocupă poziția a 2-a la nivel național și intervalul 501-550 pe plan internațional. Informatica se clasează pe locul trei național și intervalul 551-600 internațional. UBB Cluj este, astfel, un centru universitar apreciat din țară.
În concluzie, aceste statistici arată un nivel ridicat al aprecierii și alegerii învățământului clujean de către studenți din toată lumea. Drept urmare, prorectorul UBB pentru cercetare, Daniel David, a anunțat că se va implementa, în cadrul universității, programul STEM+ (Science/Technology/Engineering/Mathematics). Acesta are rolul de a crea o funcție multi-, inter- și trans-disciplinară a domeniilor de studiu din cadrul UBB. Prin aceasta, serviciile de educație vor fi mult mai avansate pentru studenți și se vor ridica la standarde internaționale.