Tonul – Versuri scrise de Aurelia
În parcuri, în piețe, pe străzi lăturalnice,-n gară…
E toamnă în casă, e toamnă afară.
În blocuri, în vile, nimic nu-ocolește.
E toamnă, și toamna, lumina orbește.
Giganticul Soare-și întinde corola,
Străbate orașul, lărgește cupola,
Își pierde din raze, cedează căldura,
Rămâne doar aur, topind toată zgura.
Apoi, peste crengi chircite de vânt
Își tânguie soarta: se-ntoarce plângând
spre locul celest.
În urmă-i, verdictul: “Mortua est”.
Se zbuciumă codrul de vestea aflată
Îi vine prea grea așa judecată.
Vrăbii se-adună departe, aproape
Mierle și berze în stol, trec ape.
Corvin privește întregul tablou:
Deasupra pieței sunt ochi de erou.
Se-adună tarabe, se vând genți, mărgele
O bunicuță-și întinde în stradă surcele.
Alături, cutia chitarei deschisă
Ascultă un cântec cu nota nescrisă.
Nota se unduie-n vânt și în zbor,
Lovind cu pătrimea un steag tricolor,
Se bate-n perete, pătrunde-ntr-o casă
Pustie. Sunt flori ofilite pe masă.
În Parcul Central cad frunze pe-alei
Bănci goale privesc cum grăbite femei
Își iau pruncii-n brațe, strâng la brâu paltonul.
Va-ncepe un zumzet: un picur dă tonul.
