Toamna in Cluj

de | | 2 Minute

Toamna in Cluj – In sfarsit, a venit toamna calare pe un nor de ploaie! M-am bucurat de prima zi rece, de caldura moale a unui pulover, de palmele incalzite la ceasca de ceai. La fel de mult, dar altfel, imi place soarele cu dinti de primavara, fluturii verii si primii fulgi de zapada. Stapan inca pe jumatatea aceasta a anului, luminosul Gheorghe da pomana grau fiert cu unt, lapte si branza si colaci.

Pe dealurile din jurul Clujului stanele se desfac si oile coboara la vale. Oamenii au facut un foc mare dintr-un brad si aduc acasa cate un taciune pe care il arunca in livada.  Acum e la noi toamna cea coapta, fertila, ce poarta parfum cu nuante grele, de pamant burnitat, gutuie, struguri si foc de frunze. Fereastra mea decupeaza din cerul compact ca un perete si tulbure o bucata albastra, unde se deseneaza conturul unui unghi de cocori. In Parcul Mare au ruginit copacii; frunzele dezlipite se amesteca cu pagini de manuale scolaresti. Caciuli, fulare, manusi, blanite, cizme, paltoane si obraji infloriti.

In seara aceasta mergem la Filarmonica. In urbea noastra a inceput toamna muzicala. In urbea noastra din ce in ce mai creatoare. Ce noroc, Cvartetul Transilvan va fi acompaniat de dansul tansparent al ploii. Se implinesc 200 de ani de la nasterea lui Richard Wagner. Furtuna de afara turbeaza si ravaseste stradutele tacute. Copacii fac zgomot de valuri. Bunicii mei tin postul Sfintei Paraschiva cea noua si nu manaca nici nuci, nici castraveti, nici o poama cu cruce. Bine ca mai sunt pazitori ai randuielii, caci inca putin si vine gerul, celalalt stapan al anului rotund ca soarele si domn peste iarna care vine: Sfantul Dumitru cu turturi de gheata in mustata. Clujeni, imbracarea si hai, afara!

Un articol de I. D. Hares

Foto: Ioana Szakacs