Timpul si amintirea.
Timp nărăvaș ! Dacă te-ai opri numai pentru câteva minute, dacă mi-ai permite să iau din tine o fărâmă pentru a le-o împărți celor care au nevoie, ființelor care trec prin viață fără să profite de lucrurile mărunte ale acesteia : un zâmbet, o îmbrățișare caldă și-un moment de singurătate ne rafinează persoana lăuntrică. E de-ajuns să răpesc câteva momente din timpul meu și să mă plimb prin parc pentru a-mi aduce aminte că lumea asta nu-i doar ceea ce vedem, că oamenii dragi, deși se sting, rămân adânc în sufletul nostru, așa e un moment de singuratate pe aleile Parcului Central.
Te regăsești ? Îți trebuie curaj să parcurgi cu sinceritate aleea parcului, să faci un prim pas știind că aici ești doar tu și eul tău lăuntric, să-ți accepți trăirile și firea, să plângi când amintirea timpului petrecut alături de bunici îți tresară orice simțământ. Privesc pomii cu frunzele lor aurii și-mi amintesc de livada prietenilor mei dragi; imaginea unei fetițe cu părul bălai stând pe genunchii unui om sătul de-atâta trudă și deznădejde, care-o privește și-o alintă cu drag. Dacă-aș putea să fac un pas, să mă plimb pe alee, iar dumnealui să-mi apară în cale i-aș spune că am prețuit fiecare moment petrecut impreună. Dacă-ar fi aici, l-aș prinde de braț și i-as arăta că lumea e frumoasă, i-aș arăta copilul care face primii pași, tinerii care, așezați pe câte-o bancă, își privesc viitorul cu încredere.
Aici e locul în care adierea vântului te reînsuflețește, surâsul firav al copilului incocent îți amintește de tine, de cum erai odată, iar momentul de singurătate devine sentiment de împăcare. Într-o zi, poate că tot ce-i frumos în mijlocul unor batimente, în mijlocul agitației, s-ar transforma, poate lumea aceasta ar avea sens și dintr-odată ar deveni limpede și pură precum apa acestui lac în fața căruia mi se oglindește privirea, atunci însă, arta ar dispărea fără cusur, n-ar exista nici râsete și nici ființe care aleargă pe aleea vieții bucurose că sunt acompaniate.
Mireasma frunzelor îngălbenite, tabloul toamnei și râsetul copiilor care trăiesc și retrăiesc momentele pe care noi le-am pierdut deja fac ca parcul să nu fie un simplu loc de odihnă, ci o parte a ceea ce suntem cu adevărat. Un loc plin de trăiri, de emoție și amintire, o parte a orșului pe care ajungi să o simți numai atunci când privești în inima ta cu sinceritate și curaj. Când totul se năruie în jur, când te simți singur și copleșit de durere, găsește câteva minute pentru a te reface. Închide ochii și pășeste cu încredere pe drumul vieții ca și cum ai face câte-un pas pe aleea parcului. Da, Parcul Central este locul care-mi amintește cât de prețioși sunt oamenii și că timpul , uneori poate sta în loc, doar pentru mine.
Articol scris de Bura-Coț Irina-Mihaela
Fotografie realizata de Marius Georgescu
