TIFF 2020: proiecții exclusiv în aer liber, în peste 10 locații din Cluj
TIFF 2020 revine în acest an, într-o formulă puțin #altfel! Festivalul Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020) se reconfigurează, într-un an în care măsurile siguranță și cele de distanțare socială sunt prioritare, și propune o ediție cu proiecții exclusiv în aer liber, în peste 10 locații din Cluj-Napoca și din împrejurimi. Măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus vor fi obligatorii atât pentru echipă, cât și pentru public și invitați, și vor fi afișate vizibil în toate locațiile TIFF.
A 19-a ediție se va deschide vineri, 31 iulie, în Piața Unirii Open Air, cu La Belle Époque, o comedie franceză cu Daniel Auteuil, Guillaume Canet și Fanny Ardant pentru care biletele s-au epuizat în prima zi. Filmul va putea fi vizionat în paralel și în alte două locații, iar biletele vor fi puse în vânzare curând. Peste 130 de titluri selectate de directorul artistic Mihai Chirilov vor rula de-a lungul celor 10 zile. Proiecțiile vor începe la ora 21.30, cu excepția câtorva locații, în care startul se va da la ora 19.00. Pentru cei mici, filmele EducaTIFF vor fi difuzate dimineața, de la ora 10.00, în curtea Muzeului de Artă.
În programul TIFF intră cinci dintre locațiile cu tradiție, precum Piața Unirii Open Air, Castelul Bánffy de la Bonțida, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Muzeul de Artă Cluj și Iulius Parc Open Air, și altele noi, care vor fi amenajate special pentru festival.
Locațiile TIFF 2020
- PIAȚA UNIRII OPEN AIR
- MUZEUL DE ARTĂ, str. Piața Unirii, nr. 30
- BÁTHORY, Curtea Liceului Teoretic „Báthory István”, str. Mihail Kogălniceanu nr. 2
- COȘBUC, Curtea Liceului Național „George Coșbuc”, str. Avram Iancu, nr. 70-72
- APÁCZAI, Curtea Liceului Teoretic „Apáczai Csere János”, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 26
- JÁNOS ZSIGMOND, Curtea Liceului Unitarian „János Zsigmond”, B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 9
- USAMV, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Calea Mănăștur 3-5
- IULIUS PARC OPEN AIR, str. Alexandu Vaida Voevod, nr. 53 B
- BAZA TRANSILVANIA, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 41
- HOIA, Aleea Muzeului Etnografic
- VLAHA, Arkhai Sculpture Park
- BONȚIDA, Castelul Bánffy
Măsuri de acces
În fiecare locație de proiecție, vor exista fluxuri de intrare și ieșire vizibil marcate, iar membrii echipei TIFF vor ghida în permanență accesul. La intrare, se vor scana biletele, se va efectua un triaj observațional și se va verifica temperatura (non-contact). Astfel, persoanele care au temperatura mai mare de 37,3°C sau prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree), cât și cele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. Purtarea măștii și respectarea distanței de minimum 1,5 metri între persoane vor fi obligatorii pe tot parcursul evenimentului. Scaunele vor fi aranjate în două moduri, pentru o persoană și pentru 2 persoane care vor viziona filmul împreună, și vor fi dezinfectate după fiecare proiecție, cu substanțe avizate.
Regulile detaliate vor fi publicate pe site-ul tiff.ro și vor fi afișate în locații.
Bilete
Comunicat de presă
Noutăți de la TIFF 2020 » aici.