Târgul de Crăciun Santa’s Village
Centrul comercial din inima Transilvaniei împreună cu edecorațiuni.ro organizează şi anul acesta Târgul de Crăciun Santa’s Village. Începând din acest weekend, în satul lui Moș Crăciun, clienții centrului comercial vor putea găsi cadouri pentru cei dragi, decorațiuni pentru seara magică de Crăciun și multe altele.
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, Polus Center Cluj împreună cu edecorațiuni.ro îi învită pe clujeni la o plimbare prin satul lui Moș Crăciun.
„ Târgul de Crăciun Santa’s Village revine și anul acesta la Polus Center. Aici, clienții centrului comercial vor putea găsi decorațiuni de Crăciun pentru interior și exterior, aranjamente florale și sute de cadouri speciale pentru cei dragi. În plus, organizatorii promit și anul acesta multe suprize și produse inedite.” – a declarat Răzvan Alistar, PR Officer al Polus Center Cluj.
Târgul de Crăciun Santa’s Village are loc în perioada 29 noiembrie – 24 decembrie 2014, și se desfășoară în Piațeta Matei Corvin, din incinta centrului comercial, lângă Biroul de Informații.
Polus Center Cluj este cel mai întins centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea Immofinanz Center Management România SRL.