Târgul de Crăciun Cluj se apropie! | Program weekend 22-24 noiembrie 2019

de | | 3 Minute

Târgul de Crăciun Cluj se apropie! Care este programul weekend-ului inaugural?

Numărăm zilele până la aprinderea luminițelor din Piața Unirii, ce vor da startul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun din Cluj Napoca se află anul acesta sub semnul jocului și a veseliei și va fi locul de adunare al întregului familion, începând cu 22 noiembrie.

Surprize pentru tot familionul

Calul cu coarne, omul de zăpadă din zaruri și domino joker îi vor întâmpina pe clujeni și pe turiștii curioși, pentru a-i introduce încet-încet în povestea Crăciunului. Misterul, magia și surprizele vor aduce bucurie pe fețele tuturor.

Căsuțele celor 89 de comercianți, caruselul cu 3000 de luminițe, igluul urșilor polari, ieslea de Crăciun, jocurile de mari dimensiuni, patinoarul, aromele băuturilor fierbinți și a preparatelor tradiționale gătite pe loc vor trezi, cu siguranță, emoția sărbătorilor.

Joaca îi va ține laolaltă pe cei mari și pe cei mici la Jo’COOL de Crăciun, un treasure hunt, care îi va purta pe la atracțiile din târg în scopul de a-i descoperi misterele. Tramvaiul lui Moș Crăciun, care, la această ediție, este susținut de Raiffeisen Bank, își va începe turele zilnice, pe traseul Bucium-Gară și retur, în fiecare după-amiază, de la ora 16:00 la 19:00.

Tot cu sprijinul Raiffeisen Bank, Căsuța lui Moș Crăciun va avea, în acest an, un program mai diversificat, pentru jucăușii de toate vârstele. Activitatea din weekendul inaugural va fi dedicată, însă, prichindeilor, care vor avea la dispoziție doar 30 de minute să găsească Condica lui Moș Crăciun.

Program weekend 22-24 noiembrie 2019

Ediția din acest an a Târgului de Crăciun va începe cu weekend de poveste, muzică și jocuri, între 22 și 24 noiembrie.

Un moment de folclor autentic destinat să aducă magia anilor istorici printre noi – un recital de bucium – va anunța începutul Târgului de Crăciun, vineri, de la ora 19:00. La 19:15 va avea loc momentul deschiderii oficiale a Târgului de Crăciun și aprinderea luminițelor de sărbători în Piața Unirii.

Corul Filarmonicii de Stat Transilvania se va alătura familionului cu îndemnul “Rock the lights”, iar Horia Brenciu și HB Orchestra vor încheia prima seară a Târgului de Crăciun cu un concert exploziv.

A doua zi a weekendului inaugural începe cu jocuri organizate de cel mai nonconformist ONG din România, Beard Brothers. De la ora 15:00, Cercul Întreg așteaptă vizitatorii la bradul mare, la o șezătoare plină de farmec. Prichindeii vor fi întâmpinați de fel de fel de personaje îndrăgite din povești, totul culminând cu spectacolul de teatru de păpuși “Scufița Roșie și lupul cel flămând”, de la ora 17:00. De la ora 19:00, Hanu’ cu bragă și Subcarpați vor cuceri Piața Unirii cu reinterpretări ale folclorului românesc prin instrumente tradiționale de suflat și de percuție, precum și combinații neașteptate între underground și folclor.

Duminică revin la bradul mare celebrele “Povești la gura sobei”, organizate de Urbannect, cu aventurile neastâmpăratului Pinocchio, ce vor ține copiii cu sufletul la gură. Seara, muzica își va face din nou loc pe scenă, când Armonia Music va cânta muzică veche românească, reinterpretată într-o manieră nouă și inedită, iar Oamenii Dimineții își vor spune povestea muzicală.

Weekendul inaugural al Târgului de Crăciun este organizat cu sprijinul NTT Data.

PROGRAMUL WEEKENDULUI INAUGURAL

Vineri, 22 noiembrie

ÎN TÂRG

20:00 – 22:00 Jo’COOL de Crăciun (start la Căsuța Chițibușuri)
17:00 – 19:00 Animație stradală cu personaje îndrăgite din povești

LA CĂSUȚA MOȘULUI

16:00 – 20:00 Escape room: Condica lui Moș Crăciun

LA SCENĂ

19:00 – 19:15 Recital de bucium
19:15 – 19:30 Deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv în Piata Unirii
19:30 – 20:30 Rock the lights: Corul Filarmonicii de Stat Transilvania
20:30 – 22:00 Concert Horia Brenciu și HB Orchestra

Sâmbătă, 23 noiembrie

ÎN TÂRG

11:00 – 22:00 Jo’COOL de Crăciun (start la Căsuța Chițibușuri)
14:00 – 16:00 Jocuri Beard Brothers
15:00 – 17:00 Șezătoarea fermecată cu Cercul Întreg
16:00 – 18:00 Animație stradală cu personaje îndrăgite din povești

LA CĂSUȚA MOȘULUI

16:00 – 20:00 Escape room: Condica lui Moș Crăciun

LA SCENĂ

17:00 – 18:00 Teatru de păpuși: Scufița Roșie și lupul cel flămând
19:00 – 21:00 Concert Subcarpați și Hanu’ cu bragă

Duminică, 24 noiembrie

ÎN TÂRG

11:00 – 22:00 Jo’COOL de Crăciun (start la Căsuța Chițibușuri)
14:00 – 16:00 Jocuri Beard Brothers
18:30 -19:30 Povești la gura sobei: Pinocchio

LA CĂSUȚA MOȘULUI

16:00 – 20:00 Escape room: Condica lui Moș Crăciun

LA SCENĂ

20:00 – 21:00 Să cântăm românește cu Armonia Music
21:00 – 22:00 Concert Oamenii Dimineții

targul de craciun cluj se apropie afis


Târgul de Crăciun 2019 este organizat de Bigtime Production și Club Arena. Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Visit Cluj.
Sponsori: Raiffeisen Bank
Parteneri principali: Europa FM, Coca-Cola, Compexit, Skoda, Murfatlar, NTT Data, Orange, Edenia și EuropaTur
Parteneri: BitStone, CTP, Iulius Mall, Blitz Imobiliare
Parteneri media: TVR, Itsy Bitsy, Cluj.com, Paprika Radio, Europeanbestdestinations.com, ClujLife, Clujul Cultural, EClujeanul, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Actual de Cluj, Radio Somes, Info Trafic, Gokid.ro, I.like.cluj, cluj4ever, cluju.ro, City News.


Comunicat de presă
Foto: Târgul de Crăciun Cluj-Napoca