Studio 26 e barul cu spirit rebel de pe Piezișă

de | | 3 Minute

Studio 26 e barul cu spirit rebel de pe Piezișă

Unde pulsul vieții bate mai evident ca oricând, iar pentru că îndrăznești visele pot deveni repede realitate? Să fii tânăr nu înseamnă numai responsabilități, ci înseamnă și să îndrăznești, să speri, să visezi, să împărtășești cu prietenii visele tale, bucuriile tale, momentele tale cele mai bune sau cele mai nasoale.

Spiritul de mult avânt, de optimism, de aventură l-am întâlnit în Studio 26, unul dintre barurile cele mai îndrăgite de studenți și de clujeni de pe Piezișă, o stradă atât de faimoasă în rândul multor generații de studenți care au învățat sau încă studiază la Cluj.

Studio 26 e barul cu spirit rebel de pe Piezișă 1

În Studio 26 te simți tânăr chiar dacă au trecut mai mulți ani peste tine. „Aerul rebel al Piezișei” răzbate în fiecare colț al barului Studio 26.

O mică bibliotecă te întâmpină de la intrare, iar parterul barului are tot ce-i trebuie pentru a fi un pub pe cinste. Mesele rotunde, scaunele din jurul lor, interesantele obiecte de iluminat, dar și posterele de pe pereți cu artiști consacrați creează ambianța aceea plăcută, în care simți că ești exact în locul dorit, unde este imposibil să nu-ți găsești băutura preferată, mai ales că Studio 26 este unul dintre cluburile de pe Piezișă care are o selecție foarte mare de băuturi: 26 feluri de whisky, 10 tipuri de rom, 6 soiuri de vin la pahar, atent alese de către somelierul barului, mai multe tipuri de cocktailuri, bere artizanală, cidru, cafea etc.

Ne străduim să menținem o calitate a produselor la un preț rezonabil. Satisfacem clienții care nu sunt fițoși, dar care pot să bea o băutură fină, care să aibă de unde alege”, spune managerul Studio 26.

Ca o noutate, din martie, la Studio 26 revin sățioasele sandwich-uri!

Pe terasa de la etaj, canapelele adânci, fotografiile de la concertele unor muzicieni din toată lumea ce acoperă un întreg perete te invită să te așezi relaxat și să evadezi din rutina zilelor.

Studio 26 e barul cu spirit rebel de pe Piezișă 2

Ignore the real world!” sună sloganul Studio 26 și același feeling îți dau view-urile care ți le oferă terasa de la etaj. Aici la înălțime, sub ramurile unui păr vechi, parcă ai fi deasupra tuturor! Iar când cobori pe scările barului nici nu bagi de seamă pe cine ai călcat în picioare. Brad Pitt, Obama și alte vedete te salută de jos, de pe mozaic. Ultima oprire am făcut-o pe terasa de la parter, unde arta și natura, adică o construcție modernă din lemn și o vie foarte veche, trăiesc în bună pace. E semn că la Studio 26 își găsesc loc generații diferite, cu aspirații diferite. E semn că e loc pentru toată lumea.

Studio 26 propagă un spirit viu, inspirat din viața Hașdeului, cu muzică faină, „nealterată de comercial” la volum ridicat. Acest spirit liber și rebel a dat naștere festivalului Studiolife unde au concertat Grimus, Jurjak, Otherside și alte trupe apreciate din țară.

În martie, Studio 26 împlinește patru ani de când a fost deschis pe Piezișă. Să-și păstreze spiritul la fel de viu!

Studio 26 e barul cu spirit rebel de pe Piezișă 3