Street food sănătos? Bineînţeles!
Nu este deloc iluzorie posibilitatea ca, în timp ce ne plimbăm pe stradă, să intrăm să ne umplem stomacul gol într-un local care respectă cu stricteţe toate punctele unei alimentaţii sănătoase. Mai mult, toate acestea într-un fel care îi privilegiază nu numai pe vegetarieni.
Deşi street food-ul (mâncarea de stradă) este o mâncare de tip fast food, nu înseamnă neapărat că aceasta desemnează în toate cazurile o categorie cu mâncăruri nesănătoase, care îngraşă şi care sunt total neadecvate pentru consumul uman. Esenţa adevărată a street food-ului constă în faptul că putem mânca rapid şi rentabil intrând de pe stradă sau chiar în stradă, şi, după posibilităţi, nu trebuie neapărat să renunţăm nici la deliciile culinare. Fiecare naţiune din lume are o cultură aparte a street food-ului, iar iniţiativa nu este una inovatoare, întrucât deja în Antichitate au fost recunoscute frumuseţea şi avantajele acestui tip de alimentaţie.
Nici nouă, românilor, nu trebuie să ne fie ruşine, întrucât street food-ul este şi la noi în curs dezvoltare. Deşi se pot cumpăra hamburgeri, hotdogi, vafe, kebab, shaorma, tăiţei chinezeşti prăjiţi, iaurt îngheţat, sendvişuri sau chiar salate, şi miracolele tradiţionale maghiare precum cârnăciorul ocupă un loc de onoare în această listă. Cârnăciorul este capabil să prezinte spiritul şi gustul unguresc nu numai prin ceapă roşie şi pâine cu untură, ci, încetul cu încetul, devine membru de bază al culturii alimentare moderne.
Locul unde aproape şi gardul este din cârnăcior
Imaginează-ţi cârnăciorul perfect. Închide ochii. Deja îl vezi în faţa ta şi chiar îi simţi mirosul. Ştii că gustul său fantastic nu este o coincidenţă, ci totul a fost armonizat perfect ca să se obţină această experienţă culinară. Este umplut în maţe de oaie crocante, astfel încât nici să nu amintească de cele artificiale. Umplutura înglobează carne pură şi numai condimente naturale; nu conţine soia, gluten sau lactoză şi nu a fost îmbogăţită cu potenţiatori de aromă şi aditivi. Au avut încredere în carnea de excelentă calitate şi au lăsat-o să se impună. Fie că ingredientul de bază este carne de vită din rasa sură sau somon, furnizorii sunt firme recunoscute din Ungaria – de exemplu, carnea de vită din rasa sură provine de la Szomor Húsüzem, carnea de porc şi raţă de la Hufi Húsüzem, iar somonul este asigurat de Vörös Homár Belvárosi Halpiac.
Minunea descrisă mai sus este de fapt reală, şi se produce la Kobe Sausages. Cârnăciorul maghiar este o realitate, însă, dacă nu cunoaştem nevoile lumii în care trăim, nu putem ajunge departe. Prin urmare, au decis ca, pe lângă cârnăciorii atrăgători, să ofere în loc de pâinea albă crocantă, cu miez moale, o alternativă mai sănătoasă.
Întotdeauna sunt alese cele mai moderne amestecuri de făină pentru cornetul de cârnăciori. Oferta include, de exemplu, varianta de făină integrală din seminţe de chia. Mare parte a necesarului de vitamine, minerale şi proteine era obţinut chiar şi de luptătorii azteci şi mayaşi din aceste seminţe mici, care sunt o adevărată mină de aur pentru organism, întrucât constituie o sursă extrem de bogată de antioxidanţi, omega-3 şi omega-6, iar în cantităţi mari, calciu, fosfor, potasiu, natriu, zinc, cupru şi mangan. În plus, reprezintă un produs fără gluten şi au conţinut caloric scăzut.
Cornetul prebiotic alcătuieşte de la bun început baza ofertei. Fiind completat cu fibre de măr, acesta conţine de zece ori mai multe fibre alimentare faţă de cel tradiţional. Se cunoaşte faptul că fibrele au un efect benefic asupra digestiei, a nivelului de colesterol şi a absorbţiei mineralelor.
Dacă toate acestea nu ar fi de ajuns, cornetul, în afară de cârnăciori, se poate servi opţional cu patru feluri de garnituri şi sosuri gustoase. Cei de la Kobe Sausages (https://www.facebook.com/kolbicebykobe.ro/) nu au omis amănuntul că toate acestea întruchipează perfecţiunea doar dacă sunt proaspete, prin urmare ei încep coacerea şi prepararea în momentul în care se lansează comanda, ceea ce înseamnă că nu există feluri preparate în avans.
Niciodată nu batem pasul pe loc
„Ne străduim să ne adaptăm la trendurile din alimentaţia modernă şi la modul de viaţă sănătos, astfel încât toţi cei care sunt pretenţioşi când vine vorba de mâncăruri să găsească ceva pe placul lor în oferta noastră. În acest mod ne putem apropia de clienţii noştri – fapt ce reprezintă o altă prioritate pentru noi.”
Pe lângă dezvoltarea continuă a produselor, Kolbice by Kobe Sausages se ocupă de extinderea rețelei de franciză. Brandul își are originile în Ungaria, având deja peste 10 locații deschise în Budapesta și devenind din ce în ce mai puternic și pe plan internațional, întrucât, după Polonia, și-a deschis prima locație din România, în Cluj-Napoca, pe Memorandumului 4, urmând a-și extinde conceptul de street food al brandului amintit și în Praga.
Vor exista noi tipuri de cornete şi în curând vom putea încerca două forme preparate din două tipuri noi de făină, iar una dintre acestea va avea aspectul unui coşuleţ, astfel încât acesta va putea fi consumat de aventurierii culinari mai confortabil, stând jos.
Situat în centrul Clujului, pe Memorandumului , nr.4, Kolbice by Kobe Sausages este prima locație din Cluj, dar și din România, care promovează noul concept de street food al brandului amintit.
Orar:
Luni – Miercuri: 11:00 – 23:00
Joi – Sâmbătă: 11:00 – 05:00
Duminică: 12:00 – 23:00