Cea de-a 13-a ediție SlanăFest revine la Cluj în luna februarie
Clujul își așteaptă și în acest an pofticioșii să ia parte la cea de-a 13-a ediție a evenimentului SlanăFest care va avea loc între 16-19 februarie pe terasa Bulgakov Café. Pe lângă pofticioși, sunt așteptați și gospodarii aventurieri să-și pună la bătaie propriile bunătăți, dar și producătorii locali care doresc să-și expună produsele în cadrul târgului de 4 zile de pe terasa Bulgakov Cafe din centrul orașului.
Înscrierile pentru concurenți și producători se pot face pe site-ul SlanăFest – secțiunea Înscriere.
Programul târgului de produse tradiționale:
Joi: 12,00-20,00
Vineri: 10,00 – 20,00
Sâmbătă: 10,00-20,00
Duminică: 10,00-18,00
Programul concursului de slănină și alte preparate din carne:
Sâmbătă:
12,00-13,00 pregătirea concurenților
13,00 – 14,00 Jurizarea preparatelor
16,00 – Decernarea premiilor
Premii și diplome
Fiind la a 13-lea ediție, Slanăfest din Cluj oferă premii pe măsură dar și diplome de participare.
Premiul I: O bardă de bucătărie forjată special pentru această ocazie de către meșterul cuțitar și artistul plastic (sculptor) Kun Árpád Gyögy.
Premiul II. Un briceag special cu lama lungă și subțire, conceput pentru a savura slană, numit și cuțit de slană, manufacturat de Polyák Imre (Ungaria).
Premiul III: Un tocător „serios” din lemn de cireș făurit de Bucsi László.
TOMBOLĂ
La fața locului puteți cumpăra tombole de la standul de unde vă doriți să câștigați produse. Tragerile la sorț se vor efectua imediat ce suma tombolelor vândute la standul respectiv ajung la 50 lej. Astfel, pe parcursul evenimentului puteți câștiga premii de la mai mulți producători.
Despre SlanăFest
SlanăFest este o marcă înregistrată al unor șiruri de evenimente gastro-culturale ce au loc în fiecare an în perioada iernii (Ianuarie-Februarie), când slănina porcului sacrificat de Ignat este tocmai maturată, coaptă, afumată, numai bună de o gustare cu prietenii și chiar pentru o prezentare în fața unui juriu consacrat, compus din „Doctori în Slăninologie”, primind premii, medalii, trofee și diplome.
Organizat anual (din 2011), în mai multe orașe și comune precum Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Tușnad Băi, Borsec, Macău, Sf. Ghoerghe Miercurea Ciuc, Șamșud, Viștea, etc., aceste târguri ale preparatelor tradiționale, condimentate din belșug cu un concurs al slăninelor prezentate de micii gospodari, dar și cu muzică lăutărească, prezentări meșteșugărești, degustări de vinuri și tării alese și multe alte ingrediente pe cât se poate de publice, SlanăFest este conceput pentru a aduce un omagiu acestui aliment de bază al țăranului din Ardeal, care a deservit de-alungul istoriei supraviețuirea multor generații atât în timp de pace cât și pe vremuri de izbeliște.
Prin organizarea unor târguri ale micilor producători locali, SlanăFest vine în ajutorul acestora, oferindu-le posibilitatea comercilizării și promovării produselor autentice.