Senin rece de Cluj – text scris de Ina Călin
Era februarie 2015 când m-am gândit să mă mut la Cluj, de la București. Apoi, luna mai a aceluiași an a fost decisivă în alegerea acestei schimbări. Îmi aduc aminte cum am plecat din timpul ultimului examen al semestrului, spre Gara de Nord, fericită că voi ajunge pentru prima data la Cluj, la o conferință ce aborda teme politice africane.
Cele 10 ore petrecute la marginea unui ferestre de tren au pregătit o viziune idilică a ceea ce urma să numesc apoi „acasă”. Clujul a devenit o casă sufletească, unde am avut ocazia să învăț să trăiesc frumos în România, fără un dream job, fără prea multă susținere irațională, și chiar fără o boemie exagerată.
Octombrie 2015 își avea diminețile reci și senine, iar serile mereu liniștite, aliniate mereu standardelor pantone. Piața Mihai Viteazul surprindea oamenii mergând spre locul de muncă, liniștiți, cu cafele aburinde în ambele mâini, și cu o aură specială a mulțumirii de sine. Nu le știam cursul vieții, nu îi mai văzusem, dar parcă ne știam din poveștile unde binele învinge mereu. Apăreau studenții la litere, cu un mers întârziat și zgomotos, expunându-și ofurile din mers, ofuri ce vizau întotdeauna lecturi târzii și neînțelese.
Drumuri diferite s-au impus, a trebuit să părăsesc Clujul o vreme. Când m-am întors era iar octombrie. Același senin regăsit, aceeași pată de culoare vibrantă, cu un contrapunct stabilit în oameni calzi, iar eu, cu o umbră stângace, neștiind cum să controlez fericirea revenirii. Zilele acestei luni sunt încărcate de evenimente cu studenți, acțiuni specifice începuturilor universitare, octombrie – aș numi-o luna dedicată implicării. Multe alte lumi se desfășoară în paralel. Există un soi de aer viciat al acestei perioade; studenții nou-veniți dau tonul unui mers ritmic al evenimentelor, al simțului vital, restul lumii pulsează în mod natural prin frumusețile de la orice colț de stradă îngustă.
Eroilor, dedic eroilor aceste seri de octombrie răcoroasă, care nu încetează a mă uimi prin lucruri simple, la lumina palidă a felinarelor stradale. Îmi regăsesc uimirea în mulțumirea naturală de a exista, pe aceeași stradă cu restul oamenilor, pe aceeași bancă unde alte povești își nuanțează sfârșituri pentru alte începuturi. Jocul luminilor nu poate înceta, formele își capătă sensul lor cel mai bun în spațiul ideal -Piața Unirii – un alt reper spațial, lingvistic și existențial, pentru a nu uita niciodată de unde să pornim și unde să ajungem.
Octombrie e luna nașterii mele, iar Clujul m-a ajutat să o trăiesc cel mai frumos posibil.
Text scris de Ina Călin.
Fotograf: semiio & miana_crina
Text înscris în concursul de articole/poezii „Clujul scrie” – octombrie 2016
