Se dă startul Festivalului Interferențe!
Festivalul Internațional de Teatru Interferențe organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2016, își deschide curând porțile! La conferința de presă organizată la Cluj, studenții Universităţii Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune, clasa actorie, au prezentat un moment artistic conceput de Enikő Györgyjakab pornind de la tema centrală a festivalului, Odiseea Străinului.
Gábor Tompa, directorul și selecționerul festivalului, a declarat că noţiunea de străin este importantă pentru că fenomenul migraţiei a luat o amploare nemaiîntâlnită în ultima jumătate de secol. Acest fenomen preocupă omenirea de milenii regăsindu-se atât în cercetările de antropologie culturală şi în cele de sociologie, cât şi în disputele filosofice contemporane.
Ce reprezintă cuvântul „străin”? Ce este „eu” şi ce este „celălalt”? Cum devine cineva străin şi în ce context? Ce înseamnă să fii identic cu ceilalţi, să fii membrul unui grup? O parte dintre aceste întrebări vor fi puse de spectacolele din programul de anul acesta.
Consilierul local, Botond Csoma, a declarat că mijloacele artistice folosite în cultură pot contribui la întărirea comunicării dintre diferitele comunități, Festivalul Internațional de Teatru Interferențe fiind o platformă importantă pentru dezvoltarea multiculturalității în oraș.
Cea de-a V-a ediție a festivalului va găzdui la Cluj 20 de companii din 14 ţări, publicul având ocazia de a vedea spectacole ale unor importante companii din lume, alături de producţii experimentale și de oameni de teatru de marcă. Astfel, în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie vor putea vedea spectacole semnate de artiști precum: Tomaž Pandur (cu spectacolul hommage, care va deschide festivalul), Armin Petras, Andriy Zholdak, Declan Donnellan, Michal Dočekal, Gábor Tompa, Helmut Stürmer, Jaram Lee, Andrei Șerban, Yuri Kordonsky, Viktor Bodó, Szabolcs Hajdu și Jarosław Fret. Pentru prima dată în istoria Festivalului vor fi prezente la Cluj companii de teatru din Rusia, Irlanda, Macedonia, Luxemburg și Slovenia, dar vor reveni și artiști cunoscuți publicului clujean din edițiile anterioare.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei și Consiliului Local Cluj Napoca.
Parteneri principali: Uniunea Teatrelor din Europa, Institutul Cultural Român, UNITER, Departamentul pentru Relații Interetnice, Fundația Bethlen Gábor, Fundația Communitas.
Sponsor principal: MOL România.
Parteneri: Casa TIFF, Casa Tranzit, Teatrul Național Cluj, Fabrica Remarul – 16 februarie, REACTOR de creație și experiment, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Goethe Zentrum | Deutsches Kulturzentrum Klausenburg, British Council, AITC – Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, Consiliul Județean Cluj, Toyota, FestivApp, biletmaster.ro.