Anul educaţional 2015 -2016, de la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj, a debutat în forţă, joi, 1 octombrie, la Sala „Şantier”, de la sediul instituţiei, situat pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51.
Manifestările legate de eveniment au constat într-un spectacol de muzică simfonică, uşoară şi populară, susţinut de experţi şi cursanţi ai şcolii, jocuri populare, interpretate de componenţii ansamblului „Vatră de Dor”, urmate de inaugurarea unei moderne fântâni arteziene şi a Galeriei subterane „Fabrica de Zahăr”.
Amfitrionul serii a fost, ca-n atâtea alte rânduri acelaşi Petre Băcioiu, actor al Naţionalului clujean şi expert al clasei de Actorie şi Retorică a şcolii. În deschiderea spectacolului – care s-a întins pe o durată de circa trei ore – pe scenă a evoluat Orchestra „Camerata”, a Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda”, alcătuită din Mihai Nan, Emanuil Toma, Marina Simionescu şi Dorin Simionescu, delectând publicul cu piese de W.A. Mozart. A urmat un recital de muzică uşoară al tinerilor cursanţi ai clasei de canto – muzică uşoară (coordonatori Lacko Tunde şi Marina Simionescu), acompaniaţi de formaţia „Recovered”, condusă de Rareş Rusu. A urmat speech-ul invitaţilor ai serii, printre care s-au numărat Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mircea Deac, managerul Şcolii Populare de Arte din Satu-Mare şi Dan Pralea, managerul Centrului Cultural Sighetu-Marmaţiei. Vorbitorii au apreciat, în unanimitate, progresele făcute de către Şcoala de Arte, în privinţa modernizării şi dotării realizate în ultimii ani de de către „trio”-ul aflat la conducerea instituţiei, managerul Vasile Corpodean, directorul adjunct Marius Moldovan şi contabilul şef Dorina Taloş, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Judeţean Cluj.
Vasile Corpodean, managerul şcolii, a ţinut să sublinieze următoarele: „Instiuţia noastră intră în cel de-al şaizecilea an de activitate neîntreruptă şi prin spectacolul prezentat astăzi vrem să vă arătăm ce poate face pe plan artistic Şcoala de Arte şi totodată să le mulţumim celor ce s-au înscris în număr atât de mare la noi, promiţându-le de asemenea şi un an cu surprize şi multe proiecte ambiţioase.”
„Consiliul Judeţean investeşte în Şcoala de Arte pentru că investeşte de fapt în Cluj – şi ne mândrim cu acest lucru. Trebuie să folosim această forţă ca să creştem şi mai mult această şcoală ”, a mărturisit, la rândul său, Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, încântat de realizările instituţiei din ultima perioadă.
A urmat spectacolul de folclor, susţinut de cursanţii cursului de canto – muzică populară, coordonat de Ana Strîmturean şi Marina Simionescu, acompaniaţi de taraful „Vatră de Dor” (dirijor Iancu Pop) şi de ansamblul „Vatră de Dor”, instruit de coregrafii Viorel Dragomir şi Florin Ciobanu, care au prezentat suite de jocuri din Dealurile Clujului şi din Codru. Evenimentul din Sala „Şantier” a Şcolii de Arte a mai conţinut câteva momente memorabile: lansarea noului număr al broşurii Making Of, cu imaginile tuturor evenimentelor organizate de instituţie pe parcursul anului trecut de învăţământ, acordarea de diplome celor mai merituoşi profesori ai şcolii şi prezentarea Elvirei Gavriş, meşter popular din Bedeciu, realizatoarea costumelor populare ale dansatorilor ansamblului „Vatră de Dor”.
După care, întreaga asistenţă s-a deplasat în curtea şcolii, unde a fost inaugurată fântâna arteziană a şcolii, cu o formă futuristă, iar la final la inaugurarea Galeriei subterane „Fabrica de Zahăr”, unde au putut fi admirate lucrările realizate în Tabăra de Pictură de la Cheile Turzii – ediţia a V-a, 3-18 iulie 2015. Ca element inedit, referitor la această galerie, pereţii interiori ai Galeriei subterane sunt construiţi din piatră provenită din străvechiul zid al cetăţii medievale a Clujului, la rândul său ridicat din pietrele ruinelor vechiului castru roman Napoca.