Schimb de experiență ERASMUS – să pleci sau să nu pleci?

de | | 3 Minute

Schimb de experiență ERASMUS – să pleci sau să nu pleci? 

Orice student a auzit de programul ERASMUS și i-a trecut prin minte, fie și în treacăt, să încerce la un moment dat un schimb de experiență ERASMUS. De ce? De ce nu? Întrebări care, dacă nu își găsesc răspunsul, te mențin inactiv. Ar fi păcat ca la finalul anilor de studenție să ai regrete. Iar Erasmus e una dintre cele mai apreciate, îndrăgite și, totodată, controversate experiențe studențești. 

Cei mai mulți studenți „erasmuși” îți vor spune că viața de student nu-i completă dacă nu treci și prin asta. Ce înseamnă mai exact schimbul de experiență în cadrul Erasmus? Programul îți permite timp de unul sau două semestre să mergi și să studiezi la o altă universitate, într-o țară europeană. Primești susținere financiară parțială, grantul ERASMUS reușind să acopere parțial cheltuielile lunare din țara de studiu. 

Scopul programului universitar este de a permite schimbul de studenți între țări. Iar noul program al Uniunii Europene, ERASMUS+ (2014 – 2020) presupune, pe lângă mobilități de studiu pentru studenți, și mobilități de practică pentru studenți, mobilități cadre didactice și formarea cadrelor didactice și a personalului nedidactic. 

Deci, să pleci? Am răscolit păreri și iată câteva argumente PRO: 
  • Vei călători și vei locui temporar într-o țară străină + toate avantajele și lecțiile de viață ce rezultă din asta. 
  • Vei avea ocazia să testezi pe pielea ta un sistem de învățământ diferit de cel din România.
  • Vei cunoaște oameni interesanți, fie că sunt alți studenți Erasmus, persoane de diferite naționalități, fie că sunt oamenii din țara în care vei merge. 
  • Te vei maturiza și vei învăța să te descurci singur (și da, vorbim aici inclusiv despre a-ți găti, a-ți face curat, a te întreține, a-ți calcula la sânge banii și cheltuielile, a te descurca într-o societate diferită de cea de-acasă).
  • Vei deveni mai adaptabil, mai flexibil, mai cu ochii larg deschiși înspre idei și oportunități. 
  • Șocul cultural și toate lecțiile de viață ce vin cu el. 
Sau să nu pleci? Am răscolit și astfel de păreri și iată câteva argumente CONTRA: 
  • Bursa ERASMUS acoperă doar parțial cheltuielile lunare, iar dacă vrei să ai o experiență cât mai completă în țara în care te afli, vei avea nevoie de un venit suplimentar (fie faci economii, fie te ajută părinții, fie un job part time)
  • Birocrația din România te poate descuraja, la plecare și la întoarcere deopotrivă. 
  • Echivalarea mediilor, la întoarcerea în țară, poate dura mai mult decât ai vrea, în unele cazuri. 
  • Șocul cultural și eventuale experiențe negative ce vin odată cu el.
  • Bariera lingvistică – în cazul în care mergi într-o țară și nu reușești să înveți parțial limba. 

În cele din urmă, depinde de cum privești lucrurile. Dacă ți-e foame de experiențe culturale și consideri că orice experiență este o lecție de viață, argumentele contra sunt doar un motiv în plus să accepți provocarea. Până la urmă, e o provocare. Da, vei întâmpina dificultăți poate, zile bune, zile grele, exact ca în viață. Ești dispus să le îmbrățișezi, să le transformi în oportunități de dezvoltare și învățare? Dacă da, vei avea parte de o experiență de neuitat, ce îți va lărgi orizonturile nu doar în domeniul academic și profesional, ci și în cel personal. 

Selecția pentru mobilitățile Erasmus are loc, de obicei, începând din luna februarie. Întreabă la facultate, urmărește avizierul, urmărește site-ul facultății tale. În rețelele de socializare există grupuri de studenți care au participat sau vor să participe într-un schimb de experiență ERASMUS. Îți poți lua informații utile și de acolo. 

Indiferent de decizia pe care o iei, asigură-te că e în cunoștință de cauză. Informează-te despre subiect. Cum spuneam, ar fi păcat ca la sfârșitul anilor de studenție să ai regrete sau întrebări de „Cum ar fi fost dacă…?”. Sau, mai rău, nici măcar să nu fi știut că dacă ai fi vrut, ai fi putut să… 🙂 

Informații despre mobilități de studiu pentru studenții UBB puteți afla de aici (click). 

Din seria „Student în Cluj”.
Fotograf: Iosif Miclăuș