Interviu la Ocolișel cu domnul Popa Cornel
În Ocolișel, un sat micuț, izolat, ce face parte din comuna Iara, situată în județul Cluj întâlnim un om care a ieșit în grădină. Pare că se pregătește de lucru. Bucuroși, îl salutăm și îl întrebăm dacă dorește să stea de vorbă cu noi, să ne povestească câte ceva despre satul lui. Acceptă imediat și ne poftește să intrăm în „raiul” lui, cum își numește locul, cu un zâmbet larg pe buze.
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel, desfășurat în perioada 2014 – 2016. Le mulțumim voluntarelor noastre, Petra Denisa Tcacenco și Marina Spinu, pentru implicarea, entuziasmul și munca depusă la momentul respectiv. Fiind vorba de un proiect în continuă dezvoltare, dacă doriți să contribuiți la ilustrarea unui portret cât mai complet al acestor localități, ne puteți scrie un e-mail » [email protected].
Despre cum un loc poate avea puteri vindecătoare
Are o pălărie de paie, care îl ferește de lumina soarelui, un jerseu deschis la culoare și niște pantaloni de care e legată o gresie cu care tocmai și-a ascuțit coasa, iar în picioare niște cizme de gumă. Cu o voce calmă, cu accente ardelenești, începe să ne spună despre întemeietorii satului, pe care îl numește totuși „dărăpănat”. Omul e sincer.
Observăm de la început că face pauze în vorbire, stă să-și amintească cuvintele pe care vrea să ni le zică. Nu încercăm să aflăm care e cauza fiindcă ne dezvăluie imediat că a suferit un atac cerebral în urma căruia nu a mai putut vorbi. Cât timp a stat la spital n-a putut să se recupereze, ceva îi lipsea: „Liniștea și libertatea acestor locuri”, adaugă el cu o sclipire în ochi. „Aici pot să fac ce vreau io”, spune el . „Aici m-am făcut bine, domnișoară. N-am mai putut scoate o vorbă, am fost tare bolnav, și uite că acum pot povesti cu voi. E o minune.”
Despre ce ne povestește el?
Despre sat
– Aici sunt făcute primele case de hoții de cai. Și este Drumul hoțului, la capătul satului. Mai încolo era un loc la care îi zâceam La Cetate, o stâncă. Este Ocolișel. Tăte hărțile pe teren îs în limba maghiară: Kis Aklos și Nagy Aklos, Ocolișul Mare și Ocolișul Mic. Ocolișu’ îi deja în județu’ Alba. Acolo îi centru de comună. Aicia, cred că, cred că îi cel mai dărăpănat sat. Are unșpe sate și ăsta îi cel mai dărăpănat. Mie îmi convine.
Duminica și sâmbăta este animație. În restu’ săptămânii… vin oamenii la cabane. Da și în fiecare sărbătoare vine preotul. 60 de oameni în tot satu’ și peste 160 de animale, mai multe animale decât oameni. Majoritatea sânt bătrâni, și ăsta cred că are cel puțin 70 de ani, nevastă-sa vine și mai sapă usturoiul și ceapa, și sângur, mă, sângur are grijă de animale!
Biserica de lemn din satul Ocolișel, comuna Iara, județul Cluj
Aicia o fost un sat sărac, nu o avut teren, o fost lume multă și tăte terenurile s-o arat, să sămăna și în vârfu’ de deal grâu și orz. Și probabil și din cauza aia oamenii îs foarte zgârciți aici. Acuma îs 60-80 de oameni, și nu le mai ajunge hotaru’. Și când o fost peste 200, că erau și 8 într-o familie, le-o ajuns, le-o ajuns…
Despre obiceiurile de altădată
– Făceau jocurile aicia, unde-i podu ăla, următoru’, să aduna la Paști și să făcea jocuri în aer liber. Da, tăte jocurile tradiționale cântate de „cecerași” (o pauză)… îi prea mult C și R, „ceterași”, așa. Nu îi neapărat ceva tradițional aicia, din tăte zonele să cântau.
Aicia, după ce o vinit comuniștii la putere – erau mulți în sat, mulți, mulți; și treptat, treptat, majoritatea familiilor s-o mutat la Mihai Viteazu. Și mie, de exemplu, nici nu aveam buletin, cred că 13-14 ani aveam, și mi-o luat taică-meu grădină la Mihai Viteazu să-mi facă casă acolo și mi-o făcut. Tatăl meu era potcovar. Am stat acolo cam 20 de ani. Am avut casă înainte de căsătorie și am stat căsătorit păste 23 de ani, și de, și păntru premiul Nobel aș pierde, de 8-9 ani îs divorțat. Și casa am trecut-o pă copil.
Gospodăria de la țară
– Aicia am cartofi, no, porumb, cuptor în care fac pâine, țuică de mere, nu duc lipsă de nimic. Văru meu are turmă de capre. Tot ce îmi trebe. Mai demult am țânut porc, da’ de doi ani eu nu am voie să mânânc carne de porc, și io mânânc numa’ carne de vânat, foarte puțân.
Interviu realizat de Petra Denisa Tcacenco
Editare: Diana Casian, studentă în practică
Corectură: Iulia Marc, redactor-șef Cluj.com
Fotografii: Marina Spinu, voluntară proiect Clujul Văzut Altfel
