„Sunt suflet în sufletul neamului meu
Și-i cânt bucuria și-amarul”
(George Coșbuc – Poetul)
De mult timp îmi doresc să pot vorbi despre oamenii de odinioară – că au fost „suflet în sufletul neamului” lor, au trăit aici, pe aceste meleaguri pline de frumusețe și cu o istorie ce se pierde în veacurile trecute…
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel, desfășurat în perioada 2014 – 2016. Îi mulțumim doamnei Lucreția Presecan pentru implicarea, entuziasmul și munca depusă la momentul respectiv. Fiind vorba de un proiect în continuă dezvoltare, dacă doriți să contribuiți la ilustrarea unui portret cât mai complet al acestor localități, ne puteți scrie un e-mail » [email protected].
Sunt urmașa unor oameni simpli, locuitori ai satului Iara.
Străbunicii mei sunt de „nații” diferite, români și evrei, dar niciodată nu am simțit că ar fi vreo problemă că nu am o origine pură românească. Bunica era sursa mea de poveste în perioada copilăriei. La gura sobei ascultam cu ochii sticliți poveștile copilăriei ei, povești de viață, despre oamenii ce au conviețuit pașnic aici la începutul secolului al XX-lea. De mică știu că aici au trăit în armonie români, maghiari și evrei.
Populația majoritară era cea română, urma apoi cea maghiară și mai puțini ca număr erau evreii. Din punct de vedere religios, comunitatea românească era greco–catolică (în perioada interbelică erau aproximativ 600 de familii), deși religia oficială era cea ortodoxă. Maghiarii aveau și au și în ziua de astăzi trei biserici ce sunt construite în centrul satului Iara: o biserică romano-catolică, una unitariană și una reformată. Evreii aveau o sinagogă tot în centrul satului, ceea ce însemna că cele trei etnii conviețuiau în plină armonie religioasă.
Românii erau buni gospodari, chiar dacă nu erau deținători de mari proprietăți, erau harnici și munceau pe domeniile maghiarilor. Maghiarii erau marii proprietari de terenuri, dețineau majoritatea terenurilor („locurile bune”). Pe lângă agricultură, maghiarii erau buni meșteșugari, olari vestiți, pantofari, ceasornicari și comercianți. Evreii dețineau magazinele, „boldele” și „birturile”, tot ce ține de comerț.
Oamenii de odinioară
Despre satul meu aș putea scrie mult referitor la relief, climă sau populație, dar eu doresc să scriu despre oamenii care azi nu mai sunt, însă au lăsat o urmă pe pământ. Ei au trecut din „lumea cu dor în cea fără dor” împăcați că nu „au făcut umbră pământului degeaba”. Urmașii acelor oameni de odinioară păstrează chipul lor în poze vechi, peste care negura timpului se așterne treptat…
Stând de vorbă cu oamenii bătrâni ai satului, în special cu intelectualii care mai trăiesc și își au obârșia în familii care au avut o contribuție majoră la viața comunității noastre, aflu lucruri care nu mă surprind pentru că le știu de la bunica mea, care vorbea despre oamenii de altădată cu multă căldură.
Sunt mulți cei care au contribuit la ridicarea acestui sat, sunt mulți cei care au adus mândrie locului natal: politicieni, eroi ai confruntărilor armate, cercetători, scriitori, ingineri.
Amintesc câteva nume de referință, majoritatea avându-și originea în comuna Iara: Alexandru Borza – întemeietorul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj -Napoca, Crișan Traian – cardinal de Vatican, secretar al Papei. Povestea domniei sale este asemănătoare cu cea a multor tineri absolvenți de școli românești. La absolvirea școlii este trimis la Roma să-și continue studiile (pentru că a terminat școala cu media cea mai mare), a făcut școala la Roma, a avut o carieră frumoasă și a rămas secretar al Papei. Îmi amintesc că bunica mea nu mergea duminica la biserică, ci ascultam la radio slujba de la Vatican. Nu era dată în care să nu ne spună că părintele Traian a fost colegul ei în școala primară, pe care au făcut-o în limba maghiară.
Alte personalități ale noastre sunt: Eugen Giurgiu – directorul Operei Române din București, Mihăilă Bica – general de brigadă în Ministerul Apărării Naționale, Copilu Chiatra – poet care a descris în versuri frumusețile locurilor copilăriei sale. Despre toți aceștia și despre mulți alții se găsesc informații în Monografia Ierii.
Dar există și oameni de care nu a amintit nimeni…
Ei se află doar în memoria familiilor lor, care astăzi deapănă amintiri cu lacrimile ce stau să cadă de la coada ochilor. Un astfel de om a fost Crișan Nicolae (1894 – 1974), un fiu al satului, care s-a remarcat prin dorința sa de a învăța carte. Împreună cu Popa Luca, la absolvirea școlii elementare, datorită rezultatelor excelente, au fost trimiși să-și continue studiile la Bacău. Fiica domniei sale, Irimia Maria, educatoare, mărturisește că ajunși la Bacău, au avut probleme pentru că nu știau scrie în limba română. Acolo au învățat să scrie și să citească românește, fiindcă aici au făcut școala în limba maghiară.
În 8 iulie 1923 a absolvit Școala Practică de Contabilitate și Educație Cooperatistă. M-a impresionat în mod deosebit deviza oamenilor acelei școli, din care vor ieși viitorii bancheri, comercianți: CREDINȚĂ, ECONOMIE, CINSTE, MUNCĂ, UNIRE, cuvinte ce definesc calitățile unui om adevărat.
Întors acasă la Iara, înființează prima bancă populară „Izvoarele”, ce va fi naționalizată în 1948. În același an, Crișan Nicolae este arestat „drept mulțumire pentru ceea ce a făcut pentru oamenii din regiune”. El face parte dintre membrii fondatori ai Asociației Cooperatiste, dar această asociație nu este una asemănătoare cu celebrele cooperative din timpul comunismului, ci este o asociație de întrajutorare în anii ’30-40.
Un alt om valoros de odinioară, pe care l-am cunoscut în perioada copilăriei mele, este Petrea Gheorghe, învățător cu o mare pasiune pentru pictură. Va rămâne în amintirea noastră ca Petrea lui Bumb Iacob, cel care a imortalizat în picturile sale frumusețile satului meu.
Picturile sale s-au bucurat de succes și au avut premii naționale și internaționale. Petrea Gheorghe a participat la expoziții organizate la Iara, Dej și Cluj-Napoca de către Enea Borza, conferențiar la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și descendent al profesorului Alexandru Borza. A obținut premiul I la Dresda cu tabloul „Peisaj din Valea Ierii”.
Expune picturi care îi înfățișează pe minerii din Mina Mașca – Iara, picturi considerate unice în Europa prin tematica abordată. Cu aceste picturi obține de două ori premiul I la Festivalul Național „Cântarea României”.
Opera sa cuprinde peisaje, autoportrete, schițe în creion, pictură bisericească (Icoane). Este bun prieten cu profesorul de desen Chira, pictor autorizat de biserici, cu care pictează biserici, cum ar fi biserica din Ploscoș. Cei doi au o corespondență asiduă pe teme culturale, așa cum mărturisește fiica domniei sale, Liana Petrea, educatoare.
Oamenii de odinioară din satul meu au fost oameni de cultură, oameni adevărați, care au contribuit la prosperitatea satului. Tot ce mai pot spune este că sunt mândră de ei, sunt mândră că trăiesc aici, pe aceste meleaguri ducând mai departe ceea ce ai mei au început odinioară. Datoria mea de suflet pentru cei duși din astă lume este de a scoate la lumină chipuri de mult uitate, de a aduce un omagiu acelor oameni adevărați, care și-au trăit viața cu bune și rele la Iara.
Articol scris de Lucreția Presecan
Editare: Diana Casian (studentă în practică)
Corectură: Iulia Marc
