Salsa în Cluj: activități de sezon | Salsa Club & Caffe

de | | 3 Minute

Activități de sezon în Cluj: am fost la salsa in Cluj și ne-a plăcut | Salsa Club & Caffe

Când am dansat ultima dată? Ne-am gândit la această chestiune cu maximă seriozitate timp de câteva zile. Hmm! Părea o dilemă în adevăratul sens al cuvântului pentru că de dansat am mai dansat noi. Se poate numi dans și unduirile îndemânatice dintr-un club, însă parcă nu le-ai compara cu o sesiune energizantă de… salsa.

Activități de sezon în Cluj - Salsa Club and Caffe

Cum am aflat de Salsa Club & Caffe?

Aflați în căutarea firească a modalităților inedite de petrecere a timpului liber, acum câțiva ani, am început să cochetăm cu stilurile de dans latino. Le-am luat pe rând, încercând să ne dăm seama care ni se potrivește după temperament și atitudine. Și cu toate că speram că vom reuși să îndrăgim salsa, parcă tot mai mult ne-au fost pe plac ritmurile de bachata și kizomba. Cel puțin, la o primă probă. În rest, experiența a fost de bun augur.

Ne-am bucurat să descoperim că Salsa Club & Caffe are o sală destul de mare, oglinzi de dimensiuni generoase, menite parcă să intimideze novicii și în care seniorii își arată ,,sfidător” talentele într-ale dansului. Am mai descoperit că există și o mică terasă, la doar câțiva metri distanță de priveliștea mereu fascinantă a Someșului în mișcare. În pauze sau înainte de cursuri o cafea scurtă, servită la înălțime, având în față râul și orașul, trezesc cu siguranță pofta de viața, inclusiv de dans. Și dacă se mai ia în considerare și faptul că muzica celor de la Buena Vista Social Club se aude destul de des pe-aici, ne-am gândit că ar merita să mai venim la Salsa Club & Caffe.

Salsa ca un fenomen

Privind cu o oarecare detașare această activitate care, ce-i drept, are mulți admiratori în mica-marea noastră urbe, o comunitate activă și vizibilă în peisajul urban, putem spune că salsa reprezintă un fenomen și, mai mult decât atât, o energie care te va conecta cu milioane de oameni din întreaga lume.
Poate nu multă lume cunoaște faptul că acest stil de dans a cucerit Clujul în urmă cu 10 ani, iar primul club de dans care a setat ritmul multor generații de cursanți-dansatori a fost Salsa Club & Caffe. Cu toate că a trecut prin transformări succesive care i-au definit identitatea și l-au făcut un spațiu popular atât ca și club de dans, ca locație pentru petreceri, cât și ca club-lounge, Salsa Club a rămas constant în ceea ce l-a consacrat, adică dansul.

Activități de sezon în Cluj - Salsa Club and Caffe

Recomandări de sezon 

Probabil că sunt mulți oameni care nu rezonează cu aceste stiluri de dans. Sunt și foarte mulți oameni care vin aici pentru a se bucura de efectele benefice ale acestuia și pentru a se distra. Dansul ca dansul, nu toți ne-am născut iscusiți în toate. Însă o porție bună de distracție va servi oricine, indiferent de progresele pe ring. Merită așadar o șansă.
Noi ne-am gândit să începem de acum: vine un sezon în care activitățile de interior sunt tot mai intense.

Activități de sezon în Cluj - Salsa Club and Caffe

Contact Salsa Club & Caffe Cluj:

Adresă: Str. Dacia, Nr.2, Cluj-Napoca
Telefon: +40 720 660 366
Orar:
Luni – Joi: 18:00 – 01:00
Vineri – Sâmbătă: 18:00 – 04:30
Duminică: 18:00 – 01:00
E-mail: [email protected]
Facebook

Activități de sezon - Salsa Club & Caffe