Salina Turda-Cheile Turzii

de | | 2 Minute

Salina Turda şi Cheile Turzii sunt două dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Cluj.
În 2009, cu ajutorul unor fonduri Europene, Salina Turda a fost supusă unui proiect de amenajare modern. În prezent Salina Turda, pe langa beneficiile curative, oferă un spaţiu subteran spectaculos.

Cheile Turzii reprezintă o rezervaţie protejată naturală, de tip mixt, situată la vest de oraşul Turda, la o distanţă de doar câţiva kilometrii. Rezervaţia Cheile Turzii oferă vizitatorilor un peisaj natural incredibil, cu stânci abrupte, creste ascuţite, văi pietroase, etc.

I. Tipul traseului

Acest traseu este recomandat tuturor categoriilor de vârstă. Traseul se poate parcurge într-o singură zi, dimineaţa fiind recomandat să se viziteze Salina Turda, iar după-masă Cheile Turzii. Bineinţeles, cei care doresc, pot să campeze în rezervaţia Cheile Turzii, pentru a petrece cât mai mult timp într-un cadru natural deosebit.
Atât la Salina Turda, cât şi în Cheile Turzii se poate ajunge cu maşina personală, drumul fiind în mare parte bun.

Căi de acces:
1. Cluj-Napoca – Salina Turda (ruta DN1/E60/E81) – 34 km
2. Turda – Cheile Turzii – 15 km

Benzinărie: Turda;
Durata traseului: 1 zi, 1 weekend;

II. Activităţi de agrement:

Cheile Turzii: Drumeţii montane, zbor cu parapanta, alpinism, escaladă sportivă, speologie,  mountain-biking etc.
Salina Turda: Minigolf, Bowling, jocuri sportive pe teren amenajat, biliard, plimbare cu barca pe lacul subteran etc.
Pensiuni şi restaurante: Turda, Cheile Turzii.

III. Descrierea traseului

Traseul Salina Turda-Cheile Turzii este ideal pentru pasionaţii montani sau pentru oricine doreşte să evadeze pentru scurt timp din oraş. Dacă alegeţi să parcurgeţi acest traseu într-o singură zi, recomăndăm să se viziteze de dimineaţă Salina Turda. Acolo vă puteţi bucura de beneficiile curative, aerul sărat din salină fiind benefic în tratamentul diferitelor afecţiuni respiratorii. De asemenea, puteţi admira întreaga salină şi vă puteţi bucura de diferitele activităţi de agrement care se pot practica.

Salina Turda este o veche mină de sare, exploatarea sării fiind sistata în anul 1931. În prezent, Salina Turda reperezintă o atracţie turistică importantă, fiind vizitată anual de mii de turişti.

Cheile Turzii au o lungime de 1300 m, o înălţime a pereţilor de până la 200 m şi ocupă o suprafaţă de aproximativ 324 de hectare. Rezervaţia Cheile Turzii s-a format prin erodarea rocilor calcaroase de către râul Hăşdate.
Ajunşi în Cheile Turzii, vă puteţi bucura de un peisaj mirific, puteţi face drumeţii montane sau puteţi practica diferite activităţi de agrement. Rezervaţia Cheile Turzii cuprinde peste 1.000 de specii de plante, animale, fluturi, unele reprezentând elemente rare ca usturoiul sălbatic, acvila de stâncă etc.

Zona Cheile Turzii este ideală pentru alpinişti, datorită verticalităţii pereţilor şi a accesului cu echipamente relativ uşor. Zona cuprinde mai multe trasee de alpinism şi escaladă, iar anual se organizează diferite concursuri.