Casa Ardeleana Cluj – un restaurant cu tradiție

de | | 3 Minute

Casa Ardeleana Cluj

 Aflat chiar în centrul Clujului într-un spaţiu unde agitația orașului nu poate pătrunde, nici graba și nici stresul cotidian, restaurantul Casa Ardeleană a fost creat pentru a rãspunde unei nevoi discrete a omului contemporan. Aici, darurile satului tradițional se împletesc cu ospitalitatea și bucatele gustoase, alături de mândria de a aparţine acestui spaţiu cultural profund, vechi şi care a dat atâtea valori universale.

Într-o lume în care cuvântul cheie este globalizarea, nu mai avem timp să acordăm importanţa şi respectul cuvenit tradiţiilor şi credinţelor populare care constituie, de fapt, indentitatea noastră naţională. Adoptăm cu prea mare uşurinţă sărbători populare din alte ţări, în timp ce variantele naţionale sunt ignorate sau le celebrăm doar prin prisma contextului lor comercial, iar apoi ne întrebăm nedumeriţi de ce nu mai au aceeaşi strălucire ca odinioară.

Casa Ardeleana

Poate că ar trebui să mai încetinim ritmul agitat de a fi, ritm impus de viteza cu care se dezvoltă societatea, şi să ne orientăm către lucruri mai tihnite, care contează cu adevărat: tradiţiile locale, istoria şi credinţele populare.

page

Iar dacă în acest sens vom avea nevoie de un imbold, sunteţi întotdeauna bineveniţi la Casa Ardeleană.

176696_10150118017542612_5104065_o

Într-o atmosferă îmblînzită de lemn, lut şi piatră, în mirosuri de pui prăjit la cuptor şi ciorbe făcute ca la mama acasă, învăluiți de ritmurile muzicii tradiționale, aici vei regăsi o bucățică din „viața de la țară“… cel puțin din punct de vedere culinar.

Casa Ardeleana

Meniul este generos, și veți regăsi de la specialități pe piatră încinsă (mușchi de vită maturat, antricot de vită maturat), zămuri, ciorbe, până la dulciuri și tării. Ingredientele sunt proaspete, aduse direct din grădină, din ograda cu păsări, cotețul purceilor sau din eleșteul cu pește, preparatele au un gust fără cusur, la fel ca bunătăţile pregătite de bunici, iar vorba bună şi servirea de calitate sunt mai dulci ca mierea.

Casa Ardeleana

Dacă vreţi să retrăiţi acel sentiment autentic al simplităţii satului transilvănean sau dacă doriţi să le faceţi cunoştinţă turiştilor străini cu tihna vieţii de la ţară, Casa Ardeleană este un punct de pornire în acest sens.

dsds

Contact:
Adresă: B-dul. 21 Decembrie 1989 nr. 5, 400105 Cluj Napoca
Telefon: +40 264 439 451
Fax: +40 264 450 622
E-mail: [email protected]
Web: www.casaardeleana.com
Facebook: facebook.com/Restaurant-Casa-Ardeleana