Redescopera frumusetea Clujului, in fiecare sfarsit de saptamana!
E provocarea pe care o primim in fiecare duminica: sa iesim la o plimbare si sa descoperim sau sa redescoperim frumusetea Clujului!
Fie ca abia ai venit in Cluj-Napoca si vrei sa il cunosti la pas, indeaproape, fie ca orasul comoara ti-e familiar deja, dar simti nevoia sa il admiri si sa cunosti oameni care, la randul lor, ii (re)descopera frumusetea, de ceva timp ai ocazia sa faci acest lucru saptamanal!
In fiecare duminica, timp de doua ore, poti sa te plimbi printr-un cartier sau o zona a orasului, sa admiri locuri mai putin cunoscute din Cluj, alaturi de oameni interesanti!
De plimbarile duminicale se ocupa Teodora Plesa si Adina Gansca, cele care saptamanal stabilesc traseele, cartierul sau zona in care se va desfasura plimbarea si ii organizeaza pe cei care doresc sa se alature grupului.
Luand parte la aceste plimbari, vei descoperi, in primul rand, cat de mare e Clujul, cat de multe strazi necunoscute are, cate cladiri care ascund povesti de viata si cati oameni deosebiti sau, cel putin, interesanti gasesti aici.
Apoi, depasind momentul de inceput, cand cei prezenti la locul de intalnire nu sunt familiarizati unii cu ceilalti, nu se cunosc inca prea bine (sau deloc), vei descoperi cat de usor si cat de frumos poate fi sa intalnesti oameni noi, sa afli mai multe despre ei, sa le descoperi pasiunile si visele. Caci frumusetea Clujului sta nu doar in strazi, cladiri si renumite obietive turistice, cat in oamenii deosebiti care locuiesc aici sau care se afla doar in treacat.
Indemnul Teodorei si al Adinei este sa iesim din casa, sa iesim din zona noastra de confort. Sa redescoperim frumusetea Clujului, in forma sa cea mai simpla: case, blocuri, parcuri, strazi, magazine, alei, lacuri, strazi si, mai ales, oameni.
Tu ce faci duminica? Hai la o plimbare si redescopera frumusetea Clujului!
Pentru a fi la curent cu plimbarile saptamanale, puteti urmari pagina de facebook dedicata lor:
www.facebook.com/redescoperaclujul
Fotografi: Lucian Nuta, Marius Oprea, Andrei Steopan, Oana Moldovan, Dumitritza Chicu