Reabilitarea statuii lui Mihai Viteazul în pragul centenarului Marii Uniri
La împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, este momentul oportun de a acorda atenție statuii primului conducător care a unit vechile provincii istorice care azi alcătuiesc România.
Piața Mihai Viteazul este un spațiu încărcat de istorie, însă când istoria este lăsată în paragină, la propriu, astfel de spații devin amintiri triste a unui trecut ce nu pare a-și găsi locul în prezent. Aflându-ne în pragul centenarului Marii Uniri, simbolurile istorice care au pavat drumul înspre realizarea acestui deziderat național capătă atenția cuvenită.
Până în octombrie va fi gata reabilitarea statuii lui Mihai Viteazul
Astfel, zona Pieței Mihai Viteazul urmează a fi modernizată în decursul anului 2018, pentru ca la data de 1 decembrie, atât grupul statuar, cât și soclul, scările și spațiile de promenadă din jurul ansamblului să aibă o înfățișare demnă de momentul istoric celebrat.
Iulia Perșa, reprezentantul Primăriei Cluj-Napoca, a precizat faptul că șantierul va dura 270 de zile, așadar până în luna octombrie, moment la care latura vestică a Pieței Mihai Viteazul va avea o nouă față. Totodată, o veche tradiție din perioada interbelică va fi readusă la viață, drapelul de luptă al lui Mihai Viteazul fiind arborat de către autoritățile locale de Ziua Eroilor. (sursă info: Radio Cluj)
„Primăria Cluj-Napoca anunță începerea lucrărilor necesare restaurării statuii ecvestre a domnitorului Mihai Viteazul, amplasată în orașul nostru în piața cu același nume. De asemenea, primăria va amenaja pe parcursul anului întreaga zonă pietonală din preajma statuii și reîmprospăta zona verde adiacentă, prin plantari de arbori cu balot, gard viu și flori.” – se precizează pe pagina oficială de Facebook a primarului Emil Boc.
Din istorie…
Prezența în Cluj a acestei statui ecvestre a marelui domnitor ce unea în anul 1600 pentru prima dată provinciile românești sub aceeași domnie este în sine o controversă.
Istoricii Tudor Sălăgean și Vladimir Bogosavlievici explică pentru Radio Cluj motivele prezenței acestei statui aici, la Cluj – domnitorul și-a petrecut ultima zi din viață în cetatea de pe Someș, precum și a amplasării acesteia în zona actualei piețe, care nu e deloc întâmplătoare, deoarece pe-aici își făcuse Mihai Viteazul intrarea în oraș după bătălia de la Guruslău. Detalii în Clujul neștiut – Statuia lui Mihai Viteazul.
Pe locul actualei piețe, funcționa în vechime un târgușor, transformat în perioada 1852 – 1923 în Piața Széchenyi (István). În perioada comunistă, piața era loc de agrement și de întâlnire, spațiu care era totodată destinat și vizitelor oficiale ale fostului președinte Nicolae Ceaușescu. Piața Mihai Viteazul este în continuare unul dintre locurile de referință ale orașului Cluj-Napoca, în vecinătatea statuii regăsindu-se Cinema Florin Piersic (fostul Cinema Republica), iar spațiul din fața statuii, în urma valorificării și reabilitării lui, având un mare potențial turistic și recreativ pentru clujeni.