Reabilitarea Castelului Bánffy din Răscruci: a început realizarea proiectului tehnic
Se înaintează demersurile în cadrul proiectului ce vizează „Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului monument istoric castel Bánffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj”, conform Consiliului Județean Cluj care a anunțat faptul că a fost semnat ordinul de începere a procedurii de întocmirii a proiectului tehnic.
„Ne dorim ca procesul de reabilitare a Castelului din Răscruci să se deruleze cât mai rapid, pentru a-l putea reda circuitului turistic și pentru a contribui, astfel, la impulsionarea dezvoltării economice a întregii zone. Vom urmări îndeaproape întreaga procedură, astfel încât această perlă arhitecturală a Clujului să redobândească frumusețea de odinioară.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Astfel, în următoarea perioadă se va întocmi proiectul tehnic, se vor prestabili detaliile de execuție și se vor elabora caietele de sarcini pentru atribuirea ulterioară a contractului de lucrări. Beneficiarul proiectului de restaurare, conservare și valorificare a Castelului Bánffy din Răscruci este județul Cluj, prin Consiliul Județean Cluj. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de 19.972.586,04 lei cu TVA. Consiliul Județean Cluj contribuie la această sumă cu 390.520,74 de lei, reprezentând 2% din valoarea totală. Costurile serviciilor de proiectare și asistență tehnică se ridică la 710.000 de lei fără TVA.
Care va fi viitorul Castelului Bánffy din Răscruci?
Mai puțin cunoscut decât vecinul său din Bonțida, castelul din Răscruci este o comoară arhitecturală și culturală, în interiorul său regăsindu-se încă vechiul mobilier nobiliar. Proiectul de restaurare și conservare își propune schimbarea funcției pe care acest castel o are în comunitate. Ultima funcțiune a clădirii a fost cea de școală specială, însă în urma finalizării proiectului, castelul va deveni un Centru Cultural reprezentativ pentru județul Cluj, care va găzdui evenimente culturale și va fi deschis pentru vizitarea de către publicul larg.
sursă informații: Biroul de presă – Consiliul Județean Cluj
foto: Veronica Onea, Iulia Marc