Concerte și activități în aer liber, în inima Munților Apuseni

de | | 4 Minute

Concerte și activități în aer liber, în inima Munților Apuseni | Info & Program Smida Jazz Festival

Brazii din Apuseni se vor legăna pe ritmuri de jazz contemporan în perioada 17-19 august. În comuna Beliș, într-un sat al cărui nume, de-l rostești cu răbdare, vibrează și el melodios, Smida Jazz Festival revine și în această vară cu muzică bună, cu oameni frumoși și cu numeroase activități în aer liber.

Ca o extensie firească…

Am mai zis și repetăm: un festival în natură își are sensul doar dacă reușește să se armonizeze cu locul. Altfel, e doar ca o scurtă răceală, o rană în mersul firesc al naturii.

Smida Jazz Festival a rămas fidel, de la o ediție la alta, în primul rând lor, Apusenilor. Prin eforturile organizatorice, prin direcția generală dată festivalului, prin activitățile desfășurate, conduita celor care participă la festival și, desigur, prin muzica abordată, festivalul este ca o extensie firească și binevenită a locului.

Dovadă stă și atenția cu care, recent, organizatorii ne-au prezentat, ca un teaser, și acest spectacol – cel al Parcului Național Apuseni:

.
Cei 9 artiști care aduc jazz-ul contemporan la Smida

Să organizezi un festival în inima munților pe ale cărui scene să aduci jazz contemporan a fost un act de curaj în urmă cu doi ani, când jazzul încă era relativ străin publicului larg, general. Iată-ne două ediții mai târziu, în 2018, așteptând cu entuziasm să explorăm „The Jazzy Mountains”, să ne acordăm sufletele și urechile la muzica Smidăi.

După cum am fost deja obișnuiți și răsfățați, avem câte 3 artiști / seară, deci 9 proiecte muzicale de ascultat în această vară la Smida:

  • Spirit Cave
  • Kimmo Pohjonen
  • Portico Quartet
  • Sons Of Kemet
  • Krisper
  • Barabás Lőrinc Quartet
  • Paperjam
  • Immortal Onion
  • Muntet

Puteți afla mai multe despre fiecare în parte + asculta câte o melodie » în articolul Cei 9 artiști care aduc jazz-ul contemporan în Munții Apuseni.

Bilete și abonamente la Smida Jazz Festival »» http://bit.ly/SmidaJazzFestival

program smida jazz festival

smida jazz vanzare bilete

Tururi ghidate, ateliere, yoga, lectură, canoe, VR și multe altele

Anul trecut ne-am simțit tare bine, atât în timpul concertelor, cât și în timpul zilei, participând la diverse activități. Se anunță multe și variate și în acest an, ele fiind o parte importantă din ceea ce festivalul reprezintă și în dinamica și interacțiunile frumoase care se dezvoltă de-a lungul celor 4 zile și 3 nopți de festival.

Ni se pregătesc următoarele activități (de urmărit evenimentul pe Facebook pentru ultimele noutăți):

Jazzy pixels captured by Marius Mariș | www.the-workaholic.com
Jazzy pixels captured by Marius Mariș | www.the-workaholic.com

Cazare, mâncare, transport

Fiind un festival în inima munților, cea mai potrivită opțiune de cazare ar fi campingul, bineînțeles. Se mai pot achiziționa încă abonamente: 55 lei / persoană / 3 nopți. Dacă totuși preferi să dormi la o pensiune, e bine de știut că momentan singura cu locuri disponibile în zonă este Tabăra Ic Ponor (0744 272 465).

Nu este musai-musai să rămâi peste noapte, însă. Organizatorii asigură și încurajează folosirea mijloacelor de transport în comun pe ruta Cluj-Napoca – Smida și retur. Plecările din Cluj se vor face din stația de la Sala Sporturilor Horia Demian, prețul unei curse este de 25 lei, fiind necesară rezervarea locurilor în prealabil cu minimum 24 de ore. Așadar, de completat formularul de aici și, desigur, de onorat rezervările făcute »» https://www.smidajazz.ro/ro/transport

Altfel, cei 90 km se parcurg cu mașina cam într-o oră și jumătate. Dar sunt încurajate – atât de către organizatori, cât și de către alți participanți din anii trecuți, călătoriile pe două roți, cu motocicleta sau bicicleta, căci traseele și peisajele sunt absolut minunate!

Jazzy pixels captured by Marius Mariș | www.the-workaholic.com

O altă grijă perfect umană este mâncarea, iar vestea bună este că în acest an vor fi mai multe variante de food & drinks, comparativ cu edițiile trecute. Vom găsi la festival un bar dedicat pentru ceai și cafea, unul dedicat pentru vin, iar noutatea ediției și bucuria verii »» înghețată!!

Jazz your way to Smida!

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fii în pas cu noutățile,evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook